Adio, MiG-21 LanceR! Ceremonii de retragere definitivă din serviciu, la bazele aeriene de la Câmpia Turzii, Borcea şi Bacău

Ultimele zboruri cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forţelor Aeriene Române vor avea loc, luni, de la bazele aeriene de la Câmpia Turzii şi Borcea, avioanele urmând să ajungă la baza aeriană din Bacău, unde vor fi scoase din serviciu. Forţele Aeriene Române vor continua să execute Serviciul de luptă permanent Poliţie Aeriană cu aeronavele F-16 din dotare, sprijinite de aeronavele aliate, informează News.ro.

”Luni, 15 mai, vor avea loc ultimele zboruri cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forţelor Aeriene Române, acestea urmând a fi scoase din serviciu în baza Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 083 din 18.05.2022, pentru aprobarea Memorandumului privind «Scoaterea din serviciu a aeronavelor MiG-21 LanceR şi tranziţia accelerată la exploatarea aeronavelor F-16 din dotarea Forţelor Aeriene Române»”, a anunţat, marţi, MApN.

Astfel, luni, începând cu ora 11.00, se vor desfăşura simultan ceremonii în Baza 71 Aeriană ”General Emanoil Ionescu” – Câmpia Turzii şi în Baza 86 Aeriană ”Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă” – Borcea, care se vor finaliza cu decolarea ultimelor aeronave MiG-21 LanceR aflate în exploatare către Baza 95 Aeriană ”Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu” – Bacău, unde vor fi retrase din serviciu.

De la ora 12:00, Baza 95 Aeriană ”Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu” din Bacău îşi va deschide porţile pentru toţi pasionaţii de aviaţie. Intrarea este liberă, iar publicul va putea urmări sosirea, trecerea la verticala aeroportului şi aterizarea aeronavelor MiG-21 LanceR decolate de la celelalte două baze aeriene şi va putea vizita muzeul unităţii.

Potrivit MApN, Forţele Aeriene Române vor continua să execute Serviciul de luptă permanent Poliţie Aeriană cu aeronavele F-16 din dotare, sprijinite de aeronavele aliate dislocate în România, în cadrul misiunii de Poliţie Aeriană Întărită (enhanced – Air Policing), sub comandă NATO. De asemenea, sistemele de apărare aeriană cu baza la sol vor continua să execute misiunile de Poliţie Aeriană sub comandă naţională, precum şi în cadrul Sistemului NATO Integrat de Apărare Aeriană şi Împotriva Rachetelor (NATO Integrated Air and Missile Defence System).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here