Unul dintre cele mai sărace și mai puțin cunoscute state din Europa, Moldova a ajuns recent în atenția lumii atunci când alegătorii au respins decisiv eforturile Kremlinului de a instala un partid pro-Rusia în Parlament.
Rezultatele finale ale alegerilor din 28 septembrie au oferit Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), pro-european și aflat la guvernare, 50,2% din voturi, în timp ce Blocul Electoral Patriotic (BEP), pro-rus, a obținut 24,2%. Trei partide mai mici și-au împărțit destul de uniform restul de 25,6%, lăsând PAS cu o majoritate de 55 de locuri într-un parlament cu 101 membri.
A fost o victorie răsunătoare pentru președinta Maia Sandu — care a fondat PAS, dar nu a figurat pe buletinul de vot — și a venit la doar patru luni după un rezultat similar în țara vecină, România, un stat membru al Uniunii Europene cu care Moldova împărtășește puternice legături lingvistice și culturale.
Vladislav Kulminski, noul ambasador al Moldovei în Statele Unite, susține că alegerile în sine reprezintă un moment de cotitură în istoria Moldovei — probabil unul la fel de semnificativ ca independența Moldovei, declarată în 27 august 1991.
„Practic, poporul moldovean a spus că își va hotărî singur soarta și destinul,” a declarat oicialul moldovean, într-un interviu exclusiv acordat în ambasada sa din apropierea Dupont Circle. „Au transmis un mesaj foarte clar Federației Ruse, acela că influența rusă nu este binevenită în Republica Moldova”.
Kulminski a adăuga și că „acesta este parțial rezultatul războiului din Ucraina. Din 2022 încoace, a fost evident că Rusia nu poate readuce Uniunea Sovietică; ea aduce moarte și distrugere. Rusia își pierde influența în fostul URSS încă de la începutul anilor ’90”.
De fapt, amestecul rus în fostele republici sovietice nu este ceva nou, afirmă și John Herbst, director senior al Centrului Eurasia din cadrul Atlantic Council.
„Interferența Moscovei în alegerile din Moldova din acest an reprezintă doar cel mai recent episod al efortului său de peste 20 de ani de a-și impune voința asupra vecinilor prin manipularea alegerilor”, scria recent Herbst, în The New Atlanticist. John Herbst a fost ambasador al SUA în Ucraina între anii 2003 și 2006. „Moscova face acest lucru cu abilitate, adaptându-se circumstanțelor și folosind atât tactici vechi, cât și noi”.
Printre aceste tactici noi, mai arată John Herbst, se numără plata generoasă a „ambasadorilor” online pentru a amplifica propaganda anti-UE; crearea unor vaste rețele de canale media false pentru a ocoli sancțiunile Moldovei și UE; și amenințări cu moartea la adresa figurilor publice pentru a reduce participarea la vot.
Ruşii, mai arată Herbst, au pus la punct și „«știri» atent ambalate care par a fi de origine occidentală, dar care, de fapt, sunt create de ferme de boți, controlate de Kremlin, situate nu doar în Rusia, ci și în țări africane.”
În noiembrie 2024, Maia Sandu a câștigat realegerea și a promis să urmărească aderarea la Uniunea Europeană. În ciuda recentelor rezultate la alegeri, facțiunile pro-UE și anti-UE continuă să divizeze această țară vulnerabilă, lipsită de ieșire mare, cu o populație de 2,4 milioane, și care are o graniță de 1.223 km cu Ucraina.
Situația este complicată de Transnistria, o regiune separatistă a Moldovei, prinsă între râul Nistru la vest și Ucraina la est. Locuiesc acolo aproximativ 350.000 de persoane — majoritatea în Tiraspol, capitala acestei entități autoproclamate, puternic influențată de Moscova.
Uniunea Sovietică trăiește încă aici, în această autodeclarată „Republică Moldovenească Nistreană”. Statuile lui Lenin domină piața principală din Tiraspol, la fel și un tanc sovietic T-34 expus proeminent pe un soclu. Stele roșii uriașe mărginesc strada Pokrovskaia, vizavi de Monumentul Alexandr Suvorov, numit după generalul rus care a fondat Tiraspolul în 1792.
De fapt, Transnistria este singura entitate din lume a cărei stema națională include secera și ciocanul. Aproximativ șase agenții de turism din capitala Moldovei, Chișinău, oferă excursii de o zi „Înapoi în URSS”, pentru a vizita această fâșie de nostalgie marxistă.
„La nivel internațional, nicio țară nu a recunoscut Transnistria, nici măcar Rusia. Ei știu că a face acest lucru ar însemna să o piardă. Ar fi imposibil pentru Rusia să apere o Transnistrie independentă. De-a lungul anilor, guvernul moldovean a ales să urmeze soluționarea pașnică, prin negocieri. Aceasta este singura noastră politică. Trebuie să fim un factor de stabilitate într-o regiune marcată de război”, explică ambasadorul Kulminski.
În vârstă de 52 de ani, diplomatul este originar din Chișinău și a preluat noua funcție aici acum puțin peste patru luni, înlocuindu-l pe Viorel Ursu. Noul ambasador vorbește fluent rusă, ucraineană, engleză și română, precum și puțină franceză. În prezent, învață spaniola.
Expert în politică externă și securitate națională, a lucrat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, cu Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit din Germania, Humanitarian Dialogue și alte agenții internaționale. Printre altele, Kulminski a implementat Inițiativa pentru Grânele Mării Negre și a contribuit la programe de reformă, coeziune socială și construire a păcii în întreaga Eurasie, cu un accent special pe Belarus, Ucraina și Turcia.
Anterior, Kulminski a fost secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Mai târziu în același an, a fost numit viceprim-ministru la Biroul de Reintegrare — o structură care se ocupă în mod specific de Transnistria. Pe lângă conducerea Institutului pentru Inițiative Strategice, Kulminski a oferit și consultanță Băncii Mondiale pe probleme legate de Moldova.
În 2024, Moldova era al treilea cel mai sărac stat din Europa, potrivit FMI, cu un PIB pe cap de locuitor de doar 7.490 de dolari; doar Kosovo și Ucraina erau mai slab situate.
Totuși, lucrurile nu au fost întotdeauna așa, arată Kulminski: „La începutul anilor ’90, venitul pe cap de locuitor al Moldovei era la nivelul României. Astăzi, suntem în urmă. Statele baltice — Estonia, Letonia și Lituania — au fost singurele care au luat o decizie inteligentă. Noi am decis să fim prieteni atât cu Estul, cât și cu Vestul, ceea ce a fost o greșeală foarte mare. Acum este foarte clar că asta nu ne-a dus nicăieri”.
El mai adăugă faptul că: „Pentru noi, întrebarea este dacă suntem pregătiți pentru tranziție? Ne putem desprinde de sfera de influență a Rusiei, așa cum au făcut statele baltice?” Kulminski crede că răspunsul este da. În acest sens, oficialul subliniază că alegerile din 28 septembrie „au marcat o schimbare radicală în politica moldovenească. Rusia nu-și mai poate menține ancora geopolitică, iar asta nu doar în lume, ci și în fosta Uniune Sovietică. Rusia este în retragere. A investit resurse și sume de bani uriașe pentru a cumpăra voturi, a organiza proteste și a arunca Moldova în haos. Totul a eșuat. Moldova, o țară mică, și-a îndeplinit sarcina de a se proteja”.
Kulminski mai consideră că șansele Moldovei de a urma exemplul României, care a aderat la UE în 2004, sunt „destul de bune” — deși avertizează că nimic nu trebuie luat de-a gata. „Pornim de jos, dar să fim cinstiți: nu toate țările care au aderat la UE și erau 100% pregătite pentru asta”.
Chiar și așa, punctează diplomatul, „Moldova este pe punctul de a cunoaște o dezvoltare economică masivă. Lucrurile se schimbă foarte rapid. Suntem o țară foarte diferită față de ceea ce fusesem la începutul anului 2022. Managementul nostru solid ne-a ajutat să ținem Moldova departe de război, deschizând perspective clare pentru aderarea la UE. Ne aliniem rapid cadrul legal și instituțional la cel al UE, ceea ce creează mai multă predictibilitate pentru afaceri”.
De fapt, adaugă ambasadorul Kulminski, „odată ce războiul se va termina, vom fi într-o poziție geopolitică foarte bună. Se va transforma dintr-un blestem într-o binecuvântare”.
Semne ale retragerii Rusiei pot fi văzute și în Venezuela, unde Kremlinul a fost odată foarte vocal în sprijinul președintelui autoritar Nicolás Maduro. Astăzi, rușii nu au aproape deloc influență la Caracas. La fel se întâmplă și în Orientul Mijlociu, unde administrația Trump a mediat un acord de încetare a focului între Israel și Hamas, punând efectiv capăt războiului din Gaza — cu foarte puțină sau chiar deloc implicare din partea Moscovei.
Poate cel mai spectaculos, Casa Albă a convocat la începutul lunii august o întâlnire între președinții a două foste republici sovietice — arhicunoscuții dușmani Armenia și Azerbaidjan — punând astfel capăt ostilităților care datează chiar de dinaintea destrămării URSS.
„Personal, nu m-am așteptat niciodată să se întâmple asta”, afirmă Kulminski. „A fost un succes imens al politicii externe americane, pace prin forță — și Rusia nu a spus niciun cuvânt. Tindem să supraestimăm ce poate face pe teren. Iar în Ucraina, este complet blocată”.
Kulminski se află aici, la Washington, împreună cu soția sa, Rodica, și ea lucrând în ambasadă. De fapt, cea mai dificilă provocare de când a venit aici nu este interferența Rusiei în alegeri. Ci să-și împiedice cei doi copii mici — de 3 și 5 ani — să nu se certe între ei. „Aceasta este una dintre cele mai dificile probleme de rezolvare a conflictelor cu care m-am confruntat vreodată”, glumitește oficialul. „Chiar mai dificilă decât Transnistria”.
