Antropologii care studiază oferirea ritualică de cadouri – un subdomeniu surprinzător de dinamic – sunt foarte interesați de credința Maori potrivit căreia darurile mari conțin un hau sau o forță vitală. Beneficiarii care nu răspund în mod corespunzător riscă să se îmbolnăvească ori să moară. Ideea este că darurile nu sunt niciodată cu adevărat gratuite; reciprocitatea face parte din pachet. În zilele noastre, cercetătorii fenomenului nu trebuie să călătorească până în Pacificul de Sud: își pot face munca de teren în Biroul Oval, notează The Economist.
Recent, o delegație de oameni de afaceri elvețieni a ajuns acolo purtând un lingou de aur și un ceas Rolex pentru Donald Trump, care a spus: „O treabă bine făcută”; și le-a acceptat în numele bibliotecii sale prezidențiale. După câteva zile, rata tarifară a Americii pentru Elveția a scăzut cu mai mult de jumătate. În mai, Qatar i-a oferit lui Trump un avion prezidențial în valoare de 400 de milioane de dolari, destinat tot bibliotecii sale. În octombrie, statul din Golf a obținut aprobarea pentru a construi o unitate de antrenament pentru piloții săi de luptă la o bază aeriană din Idaho.
Afacerile care îl implică pe președinte sunt atât de numeroase și variate încât este greu să ții pasul cu ele. Unele îl avantajează personal. Altele servesc proiectelor sale preferate, precum sala de bal din Aripa de Est sau biblioteca lui prezidențială. Mulți dintre acești donatori și investitori au obținut ulterior facilități legate de tarife, procese sau reglementări. Unii speră la un ajutor viitor: o firmă care a contribuit la sala de bal dorește aprobarea unei fuziuni. Aproape nicăieri nu există un quid pro quo explicit. Ideea este să cumperi bunăvoință și să ai încredere că Trump îți va întoarce favoarea.
Președintele pare să invite la astfel de investiții. Folosirea de către el a puterii statului pentru pedeapsă și recompensă, împreună cu tranzacționalismul său deschis, stimulează companiile, țările și indivizii să plătească pentru acces și favoruri. Acest lucru fusese valabil și în primul său mandat, dar este mai vizibil și mai intens acum. În anii dintre cele două mandate, afacerile președintelui s-au schimbat, diversificându-se în crypto și creând noi căi de auto-îmbogățire. O altă diferență între primul și al doilea mandat al lui Trump este retragerea din aplicarea legilor anti-corupție. În ultimele zece luni, președintele a demontat aparatul guvernamental anti-corupție. Rezultatul este percepția larg răspândită a unei Case Albe maleabile și că activități cândva considerate murdare, scandaloase sau de pedepsit vor fi tolerate, dacă nu chiar binevenite.
Cele două caracteristici ale noului regim — aplicarea redusă a legii și formele noi de „pay-to play” — se intersectează în modul în care Trump folosește prerogativa de a acorda grațieri. Nu este primul președinte care acordă clemență unui donator. Dar atunci când Bill Clinton l-a grațiat pe Marc Rich, a cărui fostă soție donase bibliotecii sale prezidențiale, indignarea a izbucnit pe bună dreptate. Clinton anticipase acest lucru și a așteptat până în ultima zi a mandatului său. Trump nu are o astfel de reținere.
Primăvara aceasta el i-a grațiat pe doi condamnați pentru fraudă: Trevor Milton, fondatorul unei companii producătoare de camioane electrice, și Paul Walczak, un director din domeniul sănătății. Milton și soția sa donaseră 1,8 milioane de dolari campaniei prezidențiale a lui Trump din 2024. Mama lui Walczak plătise recent 1 milion de dolari pentru a participa la o cină la Mar-a-Lago; el a menționat istoricul ei de donații în aplicația sa pentru grațiere. În mod normal, Departamentul de Justiție (DoJ) cere solicitanților de grațiere să aștepte cinci ani după condamnare sau eliberare pentru a putea aplica: este mai bine să demonstrezi remușcare și reformare. Prin contrast, grațierile pentru Milton și Walczak au venit rapid, scutindu-i pe ambii de închisoare și de despăgubiri de milioane de dolari.
Astfel de grațieri au declanșat o frenezie de lobby în rândul condamnaților pentru infracțiuni economice. Sam Mangel, un consultant în probleme de clemență, spune că anul acesta a fost angajat de 28 de solicitanți, față de unul singur în întregul mandat al lui Joe Biden. Primește zilnic cereri. Unii lobbiști care promovează „relaxarea executivă” percep comisioane de succes de ordinul milioanelor, pe lângă onorariile lor. Practica amintește de curtea regală a dinastiei Tudor — cu excepția faptului că mijlocitorii de azi nu acceptă șoimi. Între timp, neutralizarea Congresului de către Trump a mutat atenția K Street de pe Capitol Hill și a dat naștere unui nou val de lobbiști cu legături la Casa Albă.
Banii impregnează politica americană, prin cheltuielile nelimitate ale super-PAC-urilor și prin onorariile de lobby. În timpul primei administrații Trump, organismele de supraveghere avertizaseră asupra posibilității cumpărării de influență prin afacerile imobiliare ale președintelui. Se temeau că firmele și guvernele străine vor cheltui sume mari la hotelurile lui pentru a-i câștiga favorurile. Astăzi acest lucru pare aproape demodat. Intrarea președintelui în afacerile cu criptomonede oferă mai multe oportunități de auto-îmbogățire — și câștiguri mult mai mari. Estimările Reuters sugerează că veniturile Trump Organization au ajuns la 864 de milioane de dolari în prima jumătate a anului, față de 51 de milioane cu un an înainte. Peste 90% au provenit din crypto.
Grațierea acordată de Trump lui Changpeng Zhao, fondatorul Binance, cea mai mare platformă de criptomonede din lume, surprinde perfect acest nou amestec de influență. Anul trecut, Zhao a petrecut patru luni în închisoare după ce pledase vinovat pentru facilitare în spălarea de bani. Binance a fost eliminată de pe piața americană. Cam în aceeași perioadă, se pare că Binance a ajutat la construirea unei monede stabile pentru World Liberty Financial, o firmă crypto în care familia Trump deține o participație mare. (Binance neagă acest lucru.) În mai, un fond cu sediul în Emiratele Arabe Unite, MGX, a declarat că va cumpăra tokenuri World Liberty în valoare de 2 miliarde de dolari. Tranzacția i-a adus familiei Trump milioane anul acesta.
Două săptămâni mai târziu, Trump a fost de acord să permită Emiratelor Arabe Unite să cumpere cele mai râvnite cipuri de inteligență artificială — un privilegiu refuzat de administrația Biden, din cauza apropierii de China. Pentru partea americană, negocierea acordului privind cipurile a fost realizată de Steve Witkoff, trimisul lui Trump, al cărui fiu este directorul World Liberty. De cealaltă parte a mesei se afla fratele prințului moștenitor al EAU, președintele MGX. Casa Albă și World Liberty neagă faptul că acordul crypto al EAU ar fi deblocat accesul la cipuri. Și totuși, un quid pro quo era aproape inutil; pentru ambele părți, stimulentele erau destul de clare.
O altă trăsătură a noii ordini este alegerea administrației Trump de a nu urmări penal anumite forme de corupție. Departamentul de Justiție și-a decimat unitatea de combatere a corupției politice și a restrâns drastic aria în care pot fi intentate cazuri de mită externă. Departamentul a renunțat, de asemenea, la acuzațiile împotriva lui Eric Adams, primarul în funcție al New Yorkului, și la o anchetă referitoare la Tom Homan, țarul granițelor lui Trump. Ambii au negat acuzațiile. Din ianuarie, președintele a grațiat zece politicieni condamnați pentru diverse forme de afaceri personale.
Cercetătorii înțeleg clientelismul ca pe o modalitate de a comunica politic. Trump nu se sfiește deloc, ceea ce face parte din mesaj, remarcă Jacob Eisler de la Florida State University. El transmite bazei MAGA că disprețuiește normele și frământările democraților legate de statul de drept.
Patrimoniul personal este și un mijloc de a consolida puterea politică. Prin faptul că nu urmărește penal corupția altora sau că grațiază infracțiunile aliaților politici, Trump le stimulează cooperarea. La fel cum opoziția sau faptul de a fi reclacitrant atrag pedeapsa. Unul dintre puținele rechizitorii ale Departamentului de Justiție pentru corupție politică din acest an îl vizează pe fostul șef de cabinet al lui Gavin Newsom, guvernatorul democrat al Californiei și un antagonist proeminent al lui Trump.
Lucrul insidios în legătură cu corupția este că publicul nu va ști niciodată ce anume motivează o politică, spune Richard Briffault, de la Columbia University. A fost acel acord privind cipurile sau acea scutire tarifară o decizie credibilă luată în interes național sau o manevră realizată în interesul personal al lui Trump? Sau ambele? Cine poate ști ?
