„UE știe bine că, atunci când vine vorba de extinderea influenței sale într-o țară sau regiune, China joacă pe termen lung. Dar China este, de asemenea, abilă în identificarea oportunităților de a face progrese rapide, iar escaladarea crizelor din America Latină este una de aur”, scrie Ana Palacio, pentru Project Syndicate.
<< Mii de cubanezi au ieșit în stradă în weekendul trecut* pentru a protesta din cauza lipsei de alimente și medicamente – cea mai mare manifestare a disidenței văzută în țară în ultimele decenii. Iar cubanezii nu sunt singuri: în America Latină, crizele sociale, politice și economice se intensifică, cu consecințe cumplite. Uniunea Europeană trebuie să înceapă să-i acorde atenție.
În întreaga regiune, economiile au slăbit treptat, iar de ceva timp populismul a luat avânt. Dar criza COVID-19 a scufundat America Latină în cea mai gravă recesiune economică din ultimul secol. Dând peste cap clasa de mijloc, pandemia a sporit inegalitatea în ceea ce era deja cea mai inegală regiune a lumii. Acum, o treime dintre latino-americani trăiesc în sărăcie extremă (1,90 USD pe zi sau mai puțin, conform definiției Băncii Mondiale).
Ar putea părea nepotrivit, chiar de neluat în considerare să discutăm despre America Latină ca despre o singură entitate, dată fiind vasta diversitate socio-economică a regiunii. Dar există o suprapunere considerabilă în ceea ce privește provocările cu care se confruntă țările sale.
Din Chile și Ecuador, până în Venezuela și Peru, populațiile se agață de identitățile lor naționale. Pe fondul corupției și al capturării statului, latino-americanilor le lipsește încrederea în instituțiile lor – o tendință care a contribuit la prăbușirea partidelor politice tradiționale și la creșterea numărului de candidați populiști din afară. Alunecarea democratică și deziluzia proliferează.
Pentru a inversa aceste tendințe, regiunea are nevoie de schimbări structurale profunde. Și îi revine comunității internaționale – în special SUA și UE – să ajute.
În timpul Războiului Rece, America Latină a fost adesea tratată ca un pion pe tabla de șah geopolitică globală. Într-o măsură semnificativă, acest lucru rămâne valbil și astăzi, deși acum China, nu Uniunea Sovietică, concurează cu SUA pentru influență. De fapt, China a muncit din greu în ultimii ani pentru a reorienta comerțul Americii Latine departe de SUA, ca atare urmează să devină principalul partener comercial al Americii Latine până în 2035.
Și totuși, chiar dacă America Latină a fost manipulată și folosită de marile puteri, a fost, de asemenea, un actor global influent în sine. Reprezentând aproape jumătate din delegațiile prezente la Conferința de la Bretton Woods, din 1944, regiunea a jucat un rol important în punerea bazelor ordinii mondiale liberale.
Mai recent, America Latină a fost o forță motrice din spatele adoptării unor acorduri internaționale de referință, de la Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă până la acordul climatic de la Paris. Iar regiunea găzduiește multe economii care, în urmă cu doar câțiva ani, erau apreciate pentru potențialul lor vast de creștere.
Între moștenirea problematică a intervenției străine în America Latină și vastul potențial economic și diplomatic al regiunii, nu lipsesc motivele imperioase pentru care comunitatea internațională, în special democrațiile occidentale bogate, ar trebui să o ajute să facă față cascadei de provocări cu care se confruntă. Totuși, acest lucru pur și simplu nu s-a întâmplat – iar neglijarea occidentală este deosebit de flagrantă în cazul UE.
Politica blocului privind America Latină a început în esență de pe o poziție secundară. Abia după aderarea Spaniei și Portugaliei, în 1986, a apărut ceva asemănător unei politici regionale concertate. Dar, 35 de ani mai târziu, politica rămâne una embrionară. Comisia Europeană proclamă cu mândrie că UE este cel mai important partener de dezvoltare al Americii Latine. Aceasta este o supraevaluare considerabilă.
Luați în considerare soarta acordului de liber schimb al UE cu blocul Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay). Acordul, semnat în 2019 ca parte a unui acord de asociere mai larg între cele două regiuni, a inspirat mari speranțe. Peste 90% din barierele tarifare urmau să fie reduse, pe parcursul unui deceniu.
Din păcate, acordul nu a fost niciodată ratificat. În schimb, a fost pus în așteptare din cauza preocupărilor legate de mediu – în special, distrugerea Amazonului, în Brazilia. Politica UE privind comerțul UE susține acum standarde stricte de mediu și de muncă. Aceasta, împreună cu noua strategie a blocului pentru finanțarea tranziției către o economie durabilă, înseamnă că este puțin probabil ca pactul să avanseze fără noi dispoziții și condiționalități.
Desigur, există un motiv întemeiat pentru aceasta: o gestionare solidă a resurselor naturale este esențială pentru prosperitatea pe termen lung. Cu toate acestea, Europa nu își poate permite să ignore importanța strategică a Americii Latine sau să ia de-a gata interesul Mercosur pentru un acord care a necesitat 20 de ani de negocieri, mai ales având în vedere eforturile Chinei de a-și consolida prezența în regiune. La urma urmei, preocupările de mediu nu vor opri China.
Cele mai recente concluzii ale Consiliului UE reflectă recunoașterea Europei că trebuie să își stimuleze angajamentul global. „O Europă conectată la nivel global”, așa cum se numește documentul, „invită” Comisia și pe Înaltul reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, să „identifice și să pună în aplicare un set de proiecte și acțiuni vizibile, cu impact ridicat și la nivel global”. Dar, deși sunt evidențiate mai multe țări asiatice, America Latină este o notă de subsol.
Concluziile nu menționează nici China. Dar acesta nu este o neglijență: contracararea Chinei este principala motivație din spatele recomandărilor documentului. Același lucru este valabil și pentru Strategia UE de Cooperare în Indo-Pacific, care evită, de asemenea, orice mențiune explicită la adresa Chinei.
UE știe bine că, atunci când vine vorba de extinderea influenței sale într-o țară sau regiune, China joacă jocul lung. Dar China este, de asemenea, abilă în identificarea oportunităților de a face progrese rapide, iar escaladarea crizelor din America Latină reprezintă o ocazie una de aur. Regiunea are nevoie de ajutor de undeva. Dacă UE nu acționează rapid pentru a-l furniza, o va face China. >>
*Notă: Art. publicat în 16 iulie 2021
