Nori negri amenință Strălucitorul Oraș de pe Colină (orig. „Shining City on a Hill” – n.tr.). Iar democrații întâmpină momentul cu politicieni slabi, complacere și o coaliție certăreață
Alegerile din 2024 vor fi analizate ani în șir, dar nu este deloc prea devreme pentru a trage anumite concluzii în privința extraordinarului proces de realegere a unui politician condamnat, de două ori pus sub procedură de destituire din funcție, al cărui comportament grotesc în campanie a inclus simularea unui act sexual cu un microfon, cu câteva zile înainte de vot. Este un peisaj sumbru pentru un Partid Democrat a cărui „majoritate naturală”, odinioară de la sine înțeleasă, pare să se destrame; printre alte nenorociri.
O serie performanțe puternice înregistrate la votul popular i-au făcut pe mulți din stânga americană să ajungă la seducătoarea convingere că vor păstra sprijinul majorității alegătorilor și că principalul obstacol rămânea injustul Colegiu Electoral care-i avantajează pe republican. Sistemul electoral este cu siguranță dezechilibrat, dar devine tot mai clar că democrații au probleme mult mai mari: coaliția lor este sfâșiată de conflicte de valori între grupurile sale constituente.
Astfel, exit-poll-urile arată că Trump a câștigat teren în statele-swing printre negri, latino, musulmani și, în unele cazuri, evrei. Companioni ciudați în Trumplandia.
Toate aceste grupuri fac parte din coaliția democrată care, din punct de vedere ideologic, este împărțită între progresiști și liberali. Este un eufemism să spui că aceste grupuri nu sunt întotdeauna pe aceeași linie. Potrivit unui studiu Pew, există un instinct conservator puternic în rândul negrilor, în special. Și, fapt crucial, mulți votanți din rândul minorităților sunt dezamăgiți de agendele progresiste legate de drepturile trans și LGBTQ+. Pe scurt, de fiecare dată când o figură progresistă sugerează, de exemplu, că bărbații pot rămâne însărcinați, sprijinul pentru democrați în rândul acestor minorități încasează o altă lovitură.
Mai mult decât atât, hiper-focusul pus pe identitățile de grup în general îi alienează pe votanții tradiționali și moderati. Și asta îi include și pe cei care se consideră „liberali clasici” – un grup cu o tradiție adâncă în gândirea filosofică europeană și care nu se aliniază cu modul în care termenul a evoluat în Statele Unite. Liberalii prețuiesc individualismul și libertatea de gândire – nu fidelitatea și interesul nelimitat față de apartenențele de grup impuse, nealese. Mai mult, liberalii îi consideră adesea pe progresiști ca fiind iliberali din cauza cerințelor lor ideologice stricte.
Liberalii și moderații acceptă, de asemenea, că granițele ar trebui să fie păzite și apărate – mai ales atunci când valurile de imigrație se bazează în mare parte pe persoane care, de fapt, nu împărtășesc valori în mod special liberale. Ei nu consideră că apărarea culturii proprii de valurile de emigrație este rasism sau ceva de acest tip. Însă componenta de extrema-stângă a coaliției democrate o consideră esențialmente astfel. Ca atare, slăbiciunea democraților pe tema imigrației a constituit un imens punct nevralgic; este o minciună că vor să umple țara cu milioane de viitori votanți, dar nu este complet neadevărat că merg tiptil pe acest subiect.
Faptul de a le face față progresiștilor – schismele pe care le creează în partid și migrarea spre dreapta pe care o impun în rândul minorităților și al moderaților – este doar una dintre provocările cu care se confruntă democrații. Sondajul de mai jos identifică multe altele.
Deși, în ciuda a ceea ce susțin unii, alegerile din 2024 nu au fost expresia unui sprijin copleșitor din partea publicului american, ele reflectă, ca orice astfel de eveniment, unele schimbări critice între subgrupuri semnificative. Mulți vor argumenta împotriva faptului de „a trage concluzii dintr-un eșantion de două” (așa cum a făcut The Economist), dar nici nu ar trebui să ne băgăm capul în nisip. Deși niciun factor nu poate fi dovedit ca fiind determinant, fiecare a contribuit la un rezultat ce pare șocant. Iată o privire rapidă asupra dezastrului.
Lipsa de moralitate și indecența nu contează prea mult
Marca Trump este un carnaval neîmpăcat de exagerări, de la scandaluri sexuale la retorică jignitoare și până la stupizenii care îi ies cu regularitate pe gură. Mitingul de la Madison Square Garden, desfășurat cu o săptămână înaintea alegerilor, a exemplificat acest lucru atunci când comedianul Tony Hinchcliffe a făcut glume rasiste vizându-i pe latini, negri și evrei (a numit, de fapt, Puerto Rico „o insulă plutitoare de gunoi” – deși Trump îi curta pe portoricanii de pe continent!); alții au sugerat că democrata Kamala Harris este o curvă. La un alt miting, în Georgia, Tucker Carlson l-a îndemnat pe „Tată” să disciplineze „fetele rele” „plesnindu-le sănătos”, el referindu-se astfel la candidat.
În ochii multor americani, acest spectacol ridicol îl plasează pe Trump complet dincolo de limitele acceptabilului. Însă majoritatea lui Trump, obținută la doar câteva zile după incidentul cu microfonul, sugerează că majoritatea votanților nu îl văd astfel. Victoria sa reflectă faptul că o porțiune semnificativă a americanilor fie s-a desensibilizat la șocantele sale ieșiri comportamentale, fie îl susțin indiferent ce-o fi – poate chiar datorită acestora. Pentru ei, Trump reprezintă o ruptură de corectitudinea politică și de status quo, făcându-l mai atractiv decât pot înțelege adversarii săi. Putem spera că această degradare națională arhi-răspândită va înceta după Trump, dar nu mi-aș ține respirația. Vulgaritatea am putea fi noi.
America poate că nu este pregătită pentru o președintă
Cele două victorii prezidențiale ale lui Trump au venit împotriva unor candidate femei: Harris în 2024 și Clinton în 2016. Harris a evitat în mod conștient să facă din gen un element central al campaniei sale, probabil simțind misoginia latentă din rândul electoratului. Campania lui Trump a speculat acest lucru, punând accent pe masculinitatea tradițională, mai ales prin discursul lui Carlson, care probabil a rezonat cu mulți votanți.
În ciuda faptului că drepturile de avort au fost restricționate de o Curte Supremă aliată cu Trump, femeile albe i-au dat lui Trump un avans de 5 puncte, iar sprijinul femeilor pentru Harris a scăzut sub ceea ce obținuse Biden. Între timp, Trump a făcut progrese semnificative în rândul bărbaților latino și afro-americani. Aceste tendințe sugerează că mulți votanți ar putea fi mai înclinați să aleagă un candidat bărbat, mai ales unul care respinge valorile progresiste și susține masculinitatea tradițională. Concluzia: exit-poll-urile au arătat că bărbații i-au acordat lui Trump un avans de 11 puncte, în timp ce femeile i-au dat lui Harris un avantaj de doar 7 puncte; majoritatea femeilor au votat, dar nu cu un avans suficient pentru a șterge acest decalaj.
Narațiunea „lumea în flăcări” a ajutat la victoria lui Trump
Conflictul din Gaza a creat complicații pentru campania lui Harris, în special în rândul unor grupuri cheie, precum alegătorii evrei și musulmani. Alegătorii musulmani, în special cei din Michigan, au fost deziluzionați de ceea ce au perceput ca fiind un sprijin excesiv al lui Biden pentru Israel, în timp ce alegătorii evrei din Pennsylvania au considerat că sprijinul lui Biden a fost insuficient. Captivă între aceste așteptări divergente, politica lui Biden a ajuns să alieneze ambele părți, iar ambele grupuri tradiționale ale democraților s-au orientat suficient către Trump pentru a contribui la victoria acestuia în cele două state-swing. Mai mult, numeroși oameni au înghițit ideea că, în timp ce Trump realizase Acordurile Avraam dintre Israel, Emiratele Arabe Unite și alte țări, mandatul lui Biden a însemnat o regiune aflată în flăcări.
Războiul din Ucraina a jucat, de asemenea, un rol surprinzător în victoria lui Trump. În timp ce abordarea lui Biden a încercat să echilibreze sprijinul înalt pentru Ucraina cu reținerea —evitând escaladarea prin refuzul de a furniza arme avansate, cum ar fi rachete cu rază lungă de acțiune, avioane de vânătoare și anumite sisteme de apărare aeriană care ar putea duce la o victorie ucraineană — rezultatul probabil s-a întors împotriva sa. În loc să ofere un rezultat rapid, strategia lui Biden a prelungit conflictul, transformându-l într-un război pe care mulți americani îl percep acum ca pe un alt „război nesfârșit”. Sprijinul public pentru o implicare susținută a scăzut, pe măsură ce americanii obosesc de la un conflict costisitor și fără o dată clară de încheiere. Mulți au început să pună la îndoială adevăratele beneficii ce decurg din protejarea granițelor Ucrainei, o țară care li se pare departe de preocupările lor imediate.
Unii ar putea chiar să vadă deferența anterioară a lui Trump față de Putin ca pe una pragmatică, deoarece a dus la evitarea conflictelor și a menținut stabil status quo-ul. Poate că Trump a arătat prostesc în relațiile sale cu dictatori, dar lumea nu a fost în flăcări.
Harris a fost o candidată slabă
Campania lui Harris a fost afectată de asocierea sa cu Biden și de o gafă în care i-a spus unui intervievator că nu ar schimba nimic, doar pentru a se răzgândi mai târziu. Ea a fost deosebit de vulnerabilă pe tema imigrației – în contextul rolului său fictiv de „țar” în această zonă. Trump vrea să deporteze milioane de oameni, ceea ce va alimenta inflația, dar este ceva popular. Nuanțele lui Harris sunt mai puțin convingătoare.
Dar, deși s-a confruntat cu atacuri nedrepte, cea mai mare vulnerabilitate a lui Harris a fost incapacitatea sa de a se conecta cu alegătorii la un nivel emoțional sau chiar, sincer, unul intelectual. Spre deosebire de figuri carismatice precum Bill Clinton sau Barack Obama, discursurile lui Harris păreau precaut concepute și recitate, fără a angaja visceral audiența. De fapt, nu a reușit să-l facă pe Trump să pară cu adevărat vinovat nici măcar în privința drepturilor la avort, temă care ar fi trebuit să fie un punct forte pentru ea. Oamenii erau furioși din cauza inflației, dar Harris nu a reușit să le explice că aceasta este globală și moștenită din perioada Covid-19, iar tarifele și deportările lui Trump ar fi dus la o inflație și mai mare.
Liderii eficienți fie întruchipează natural carisma, fie învață să o proiecteze. Harris nu are un dar natural pentru oratorie și prea des a părut că nu știe ce să spună. Asta duce la o alegere de tip „răul mai mic”, iar majoritatea oamenilor nu sunt înclinați să se acomodeze prea ușor cu asta.
Mai mult, „încoronarea” ei drept candidatul democraților, fără o competiție internă, a alimentat narațiunea (fără sens) a lui Trump că democrații sunt cei care sunt periculoși pentru democrație. Un scrutin primar național rapid cu una sau două dezbateri i-ar fi oferit lui Harris o șansă de a-și câștiga locul, contracarând acuzațiile de nelegitimitate și poate ar fi produs un candidat superior, precum … ei bine, aproape oricare dintre candidații alternativi proeminenți. Devine un tipar incapacitatea democraților de a prezenta candidați cu adevărat stăpâni pe politica lor – din anii 1970, Clinton și Obama au fost singurii. Poate că își complică prea mult lucrurile.
Fapt incredibil, acest uragan imperfect de incompetență politică și ghinion a neutralizat impopularitatea pozițiilor republicane asupra avortului (majoritatea oamenilor vor ca acesta să fie permis), armelor (majoritatea oamenilor vor să fie limitat accesul) și sistemului de sănătate (majoritatea oamenilor vor extinderea asigurărilor, nu tăierea lor). Concluzia inevitabilă este una de război cultural: Progresiștii nu alienează doar rasismul real și pe conservatorii tradiționali, dar și pe liberalii din propria lor tabără, iar mai nou chiar și membri ai grupurilor minoritare, pe care agenda „woke” își propunea inițial să le sprijine.
Poate că, mai mult decât orice, nu se mai poate nega faptul că un număr uriaș de americani sunt foarte supărați. Democrații vor să păstreze sistemul; Trump vrea să-l distrugă; o majoritate l-a ales pe Trump, în ciuda a cine este el. Nu există nicio modalitate de a ocoli acest fapt: Orașul de pe colină strălucește mult mai puțin intens decât se credea.
