Anchetatori francezi sunt în drum spre Japonia după coliziunea dintre două avioane

Sursa foto: mainichi.jp

O echipă de experţi a Biroului francez de Anchete şi Analize (BEA) pentru aviaţie civilă va sosi miercuri în Japonia pentru a participa la ancheta privind coliziunea la sol dintre un Airbus al Japan Airlines şi un avion al pazei de coastă japoneze, a anunţat marţi organizaţia franceză, potrivit AFP, citată de News.ro.

Un Airbus A350 care tocmai aterizase pe aeroportul Haneda din Tokyo s-a ciocnit marţi cu un Bombardier Dash 8 al Gărzii de Coastă japoneze care se pregătea să decoleze. Cinci ocupanţi ai celui de-al doilea avion au murit în coliziune.

Cei 367 de pasageri şi cei 12 membri ai echipajului Airbus au fost evacuaţi în timp-record, înainte ca aeronava să ia foc. În schimb, cinci dintre cei şase ocupanţi ai avionului Gărzii de Coastă au murit.

Motivele acestui incident sunt încă neelucidate.

BEA francez este implicat în ancheta tehnică, cunoscută sub numele de anchetă de siguranţă, pentru aeronavele din străinătate, în special atunci când acţionează în calitate de autoritate competentă în ţara în care a fost construită aeronava.

A350 este produs la Toulouse, în sud-vestul Franţei. Japan Airlines deţine 16 dintre ele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here