Anthony Fauci cere Chinei să facă publice dosarele medicale ale angajaților de la laboratorul din Wuhan

Sursa: Flickr

Dr. Anthony Fauci, cel mai mare expert american în boli infecţioase, a cerut Chinei să facă publice dosarele medicale ale unor angajaţi din cadrul laboratorului din Wuhan ale căror afecţiuni ar putea oferi indicii vitale despre COVID-19, în contextul în care există opinii potrivit cărora virusul s-ar fi transmis accidental în urma unei erori de laborator.

Aş dori să văd fişele medicale ale celor trei persoane despre care se spune că s-au îmbolnăvit în 2019. S-au îmbolnăvit cu adevărat şi, dacă da, cu ce s-au îmbolnăvit?”, afirmă Fauci, conform Mediafax.

Originea virusului este extrem de contestată, agenţiile de informaţii americane au realizat mai multe rapoarte prin care au încercat să arate că cercetătorii laboratorului de virologie din Wuhan erau grav bolnavi în 2019, cu o lună înainte de raportarea primelor cazuri COVID-19.

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă şi oficialii chinezi au respins în mod constant ipoteza scurgerilor accidentale în laborator. Ei au afirmat în repetate rânduri că virusul ar fi putut circula în alte regiuni înainte ca acesta să lovească Wuhan şi ar fi putut chiar să intre în China prin transporturi de alimente congelate importate sau prin comerţul cu animale sălbatice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here