Atleții lui Putin. Lamine Diack, fostul președinte IAAF, condamnat la patru ani de închisoare pentru corupție

Vladimir Putin și Lamine Diack

Un tribunal din Paris l-a condamnat pe fostul preşedinte al Federaţiei internaţionale de atletism (IAAF), senegalezul Lamine Diack, la patru ani de închisoare, într-un dosar de corupţie care a implicat şi cazuri de dopaj.

Diack (87 ani) a fost găsit vinovat de acte de corupţie şi utilizare abuzivă a resurselor, fiind obligat şi la plata unei amenzi de 500.000 euro, relatează Agerpres, care citează dpa.

Şi fiul acestuia, Papa Massata Diack, este anchetat pentru acuzaţii conexe, fiind dat în urmărire prin Interpol.

În luna iunie, procurorii francezi au cerut în instanţă o condamnare la patru ani de închisoare contra fostului şef al atletismului mondial, senegalezul Lamine Diack, respectiv cinci ani de închisoare pentru fiul său Papa Massata, fost consilier de marketing al IAAF, în procesul de corupţie judecat la Paris.

Ce acuzații i se aduc

Parchetul financiar francez a solicitat pe lângă sentinţele cu privare de libertate câte o amendă de 500.000 euro de la inculpaţi şi interdicţia de a mai activa în sport. Papa Massata, vizat de un mandat internaţional de arestare, a fost judecat în absenţă, la fel ca ruşii Alexei Melnikov, antrenorul lotului de alergători de fond, respectiv Valentin Balahnicev, fost preşedinte al federaţiei ruse de atletism. 

Diack, preşedinte între 1999 şi 2015 al IAAF (World Athletics în prezent), a fost dat în judecată pentru acte de corupţie şi pentru că a a permis întârzierea procedurilor împotriva atleţilor ruşi bănuiţi de dopaj sangvin, la finele lui 2011, pe fondul negocierilor cu sponsorii ruşi înaintea Mondialelor de la Moscova din 2013. El a fost acuzat şi că a primit suma de 1,5 milioane euro de la oficiali ruşi, pentru finanţarea campaniei sale la preşedinţia Senegalului în 2012, în schimbul tergiversării acţiunilor contra sportivilor suspectaţi de dopaj. Senegalezul a evocat spontan acest fapt în timpul anchetei, dar în timpul procesului a dezminţit.

Diack și-a recunoscut fapta

Adesea confuz în timpul audierilor, Diack a recunoscut totuşi că a întârziat aplicarea sancţiunilor contra atleţilor ruşi pentru a salva IAAF de la un scandal fatal pentru finanţele sale.

Parchetul a cerut o condamnare de patru ani închisoare şi confiscare sumei de 1,8 milioane euro pentru Valentin Balahnicev, fost preşedinte al federaţiei ruse de atletism, şi doi ani de închisoare şi o amendă de 100.000 euro contra fostului antrenor Alexei Melnikov. Ei sunt acuzaţi că au extorcat fonduri de la sportivii dopaţi în schimbul unei protecţii totale, cifra ridicându-se la 3,45 milioane euro.

Diack a fost acuzat şi de spălare de bani, abuz de încredere şi pentru faptul că i-a permis fiului său să câştige milioane de euro din negocieri cu sponsorii şi din comisioane exorbitante prin firmele sale care acţionau ca intermediari, deşi era plătit cu 1.200 dolari pe zi în calitate de consultant marketing al IAAF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here