Aurescu, „foarte îngrijorat” de situația din Belarus. Lukașenko spune că protestele sunt „teleghidate” de Polonia, Marea Britanie și Cehia. „Toată lumea să se liniștească”

Foto: Twitter

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, se declară ”foarte îngrijorat” de situaţia din Belarus, subliniind că „singura cale” este încetarea violenţei şi lansarea dialogului politic.

„Foarte îngrijorat în legătură cu evoluţiile recente din Belarus. România solicită Belarusului să respecte pe deplin drepturile fundamentale ale omului şi crede cu tărie că singura cale este încetarea violenţei şi lansarea dialogului politic cât mai curând posibil”, a scris Aurescu, luni, pe Twitter.

Un bărbat a murit şi zeci de persoane au fost rănite la Minsk în timpul protestelor de duminică seara împotriva rezultatului alegerilor prezidenţiale din Belarus, a anunţat luni o organizaţie pentru apărarea drepturilor omului, potrivit AFP şi Reuters.

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a declarat că manifestaţiile din ajun împotriva realegerii sale, violent reprimate de forţele de ordine, au fost „teleghidate” din străinătate şi a avertizat că nu va permite ca ţara sa să fie „făcută bucăţi”, informează AFP şi dpa.

„Am descoperit apeluri din străinătate. Au fost apeluri din Polonia, Marea Britanie şi Cehia pentru a se controla: ei nu înţeleg ce fac şi sunt uşor de controlat”, a afirmat Lukaşenko referitor la protestatari şi la presupusele influenţe din afara ţării.

Lukaşenko a precizat şi că la protestele masive din Belarus au încercat să participe şi cetăţeni ruşi, polonezi şi ucraineni. „“Nu voi menţiona Polonia: ei s-au stabilit deja aici, încercând să tragă sforile. Nu voi vorbi despre Ucraina: vin oameni de acolo. Din nefericire, au venit şi oameni din Rusia. Eu am spus că aici nu se vor întâmpla evenimente de genul Maidan, indiferent cât își doresc unii asta. Așa să toată lumea să se liniştească”, a adăugat preşedintele.

Comisia Electorală Centrală din Belarus a anunţat, luni, că Lukaşenko a câştigat alegerile obţinând 80,23% din voturi.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here