Guvernul austriac a anunţat joi un pachet de 500 de milioane de euro destinat diminuării facturilor la energie pentru gospodării şi companii, fondurile provenind din rezervele companiilor de stat, relatează Reuters, citată de News.ro.
Finanţarea provine din distribuţii speciale şi rezerve ale firmelor aflate în proprietatea statului: 200 de milioane de euro din rezervele operatorului imobiliar BIG, 200 de milioane de la grupul energetic Verbund şi 100 de milioane din profiturile nedistribuite ale holdingului OBAG, potrivit Ministerului Economiei.
Verbund, deţinut în proporţie de 51% de stat, a anunţat că va propune un dividend special de aproximativ 400 de milioane de euro pentru 2025, din care circa 200 de milioane ar urma să revină guvernului.













