„Pentru a nu fi surclasată de președintele rus, Vladimir Putin, Uniunea Europeană trebuie să își asume să acționeze unit. Poate că vizita dezastruoasă a șefului politicii externe al UE, Josep Borrell, la Moscova, va da impulsul necesar”, scrie Ana Palacio, pentru Project Syndicate.
<< Când se vor reuni miniștrii de externe ai Uniunii Europene, pe 22 februarie, ei vor trebui să facă față consecințelor politice generate de nefericita vizită la Moscova a lui Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate. Se speră că această răfuială va cataliza progresele atât de necesare în direcția unei politici europene coerente față de Rusia.
Momentul vizitei lui Borrell la Moscova – prima făcută de un oficial al UE, din 2017 – a fost cel puțin unul straniu. În săptămânile dinaintea sosirii, liderul opoziției ruse, Alexei Navalnîi, se întorsese în Rusia, din Germania, unde, din august anul trecut, se recupera de pe urma a ceea ce a fost cel mai probabil o otrăvire comandată de Kremlin. Navalnîi nici măcar nu a apucat să iasă din aeroport înainte de a fi arestat.
După o procedură judiciară rapidă și de fațadă, Navalnîi a fost condamnat la aproape trei ani într-o colonie penală. Acest lucru a declanșat un val de proteste – și un val de represiune din partea Kremlinului. Poliția a reținut mii de manifestanți, adesea recurgând la forță excesivă.
Borrell s-a dus, oricum, la Moscova. În opinia sa, „lăsând deoparte retorica negativă”, vizita ar fi un „bun punct de plecare pentru un dialog sincer UE-Rusia”. Logica nu este deloc greșită. După cum a recunoscut cancelarul german, Angela Merkel, după călătorie, UE are „datoria diplomatică” de a menține deschise canalele de comunicare cu Rusia.
Dar căutarea unei resetări cu Kremlinul pornind de la orice altceva decât de la o poziție de forță, este o rețetă pentru dezastru. Borrell a aflat acest lucru pe pielea lui, la o conferință de presă comună la Moscova, când ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a numit UE un „partener nestatornic” și i-a acuzat pe liderii săi că au mințit cu privire la otrăvirea lui Navalnîi.
În timp ce Lavrov își făcea numărul – destinat în mod clar spectatorilor ruși – Borrell, aparent uluit, a rămas tăcut. Apoi, pentru a completa și cu niște insulte, Kremlinul a expulzat trei diplomați europeni din Rusia pentru că ar fi participat la demonstrații în sprijinul lui Navalnîi – o decizie de care Borrell a aflat în timpul ce se afla la întâlnirea cu Lavrov.
La întoarcerea sa la Bruxelles, Borrell s-a confruntat cu critici grele în Parlamentul European, peste 70 de deputați europeni cerându-i demisia pentru ceea ce au numit „evoluții umilitoare”. Borrell și-a apărat decizia de a vizita Moscova, în ciuda „riscurilor evidente”, argumentând că „a vrut să testeze dacă autoritățile ruse sunt interesate de o încercare serioasă de a opri deteriorarea relațiilor noastre”.
Acum că este clar că nu sunt, a adăugat Borrell, care va face „propuneri concrete” pentru sancțiuni sporite, ce vor fi discutate în ședința din 22 februarie. De asemenea, a participat la o discuție video cu alți oficiali ai UE, șeful de cabinet al lui Navalnîi, Leonid Volkov, și directorul executiv al Fundației Anticorupție a lui Navalnîi, Vladimir Așurkov, pentru a discuta următorii pași.
Dar, oricare ar fi acești pași, ei ar trebui să ajungă mult dincolo de înfruntarea Rusiei pentru evenimentele de săptămâna trecută. La urma urmei, fiasco-ul este doar un simptom al unei probleme mult mai profunde: UE nu are o viziune strategică, în special față de Rusia.
Pentru Europa, Rusia a fost multă vreme ca o păpușă matrioșca: familiară și surprinzătoare, simplă și complicată, de recunoscut și de nepătruns. Sau, după cum spunea Winston Churchill, în 1939, Rusia este „o ghicitoare, înfășurată într-un mister, în interiorul unei enigme”. Dar, în următoarea, dar mai puțin pomenita propoziție, Churchill a identificat cheia descifrării acesteia: interesul național rus.
Nimeni nu știe acest lucru mai bine decât președintele rus, Vladimir Putin, care și-a construit cariera politică pe convingerea rușilor că interesele lor sunt cel mai bine deservite sub conducerea sa. Putin a descris de multă vreme dizolvarea Uniunii Sovietice ca parte a unui complot occidental pentru a submina și a da la o parte Rusia, rostogolind o poveste de umilință care ignora în mod convenabil eșecurile interne. Stând neclintit în fața Occidentului și restabilind statutului Rusiei, de putere mondială indispensabilă, spune mai departe povestea lui Putin, sunt esențiale pentru a corecta această nedreptate – și numai Putin o poate face.
Această abordare revanșrdă a fost exemplificată de anexarea Crimeei, din 2014, de către Rusia, pe care Putin a descris-o drep un efort de corectare a greșelilor istorice și un răspuns rezonabil la expansiunea NATO spre est. Rata sa de aprobare a crescut cu 20 de puncte procentuale.
Mai mult, Putin este conștient de dezordinea strategică a Europei. În timp ce Statele Unite merită cel puțin respectul de a fi tratate drept Nemesisul Kremlinului, UE a fost caricaturizată în mass-media rusă, puternic controlată, așa cum a reieșit și din tratamentul oferit de Lavrov lui Borrell. Discreditarea modelului european a fost utilă din punct de vedere tactic pentru Putin, iar până acum, fără costuri. De fapt, chiar în timp ce liderii europeni îl criticau pe Borrell, Germania și-a reafirmat sprijinul pentru unul dintre proiectele lui Putin: conducta Nord Stream 2, care va furniza gaze direct din Rusia.
Pentru a nu fi surclasată, Europa trebuie să își asume faptul de a acționa unit. Asta înseamnă nu numai vorbe despre obiective strategice comune, ci și măsuri coordonate pentru a le realiza. Poate că vizita dezastruoasă a lui Borrell la Moscova – împreună cu promisiunea președintelui SUA Joe Biden că zilele de „tolerarea acțiunilor agresive ale Rusiei” s-au încheiat – vor oferi impulsul de care are nevoie Europa. >>
