Bank of China intră pe piața din România

captură video BNR

Bank of China, a patra cea mai mare instituție bancară din lume, intră oficial pe piața din România în data de 16 decembrie, când va lansa sucursala din București, potrivit Mediafax. Directorul general al sucursalei locale Bank of China urmează să fie bancherul Guo Lixin.

Bank of China a notificat la începutul acestui an banca națională a României privitor la intenția de a furniza servicii în mod direct pe teritoriul României. În primăvară, Mugur Isărescu a făcut o vizită la Beijing unde s-a întâlnit inclusiv cu cei din conducerea Bank of China.

„Înființarea pe teritoriul României de către Bank of China a unei sucursale, ce preconizează să desfășoare operațiuni din luna decembrie a acestui an, este rezultatul firesc al acestor evoluții pozitive. Doresc să remarc prezența domnului Guo Lixin, director general al acestei sucursale, căruia îi urez succes în activitate”, a spus atunci Isărescu.

Banca of China este deținută integral de statul chinez printr-un fond de investiții și este listată pe bursele din Shanghai și Hong Kong. Chinezii sunt prezenți de asemenea în mai multe țări din regiune, printre care Ungaria, Austria, Cehia și Polonia.

Sucursala a fost înregistrată încă din octombrie 2019. În toamna acestui an, Agricultural Bank of China, de asemenea una dintre cele mai mari bănci din China, controlată de stat, s-a înregistrat fiscal în România.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here