BRC, semnal de alarmă: Sectorul britanic de retail va trece printr-un „tsumnami al închiderilor” de magazine

Foto: Unsplash

Sectorul britanic de retail va trece printr-un „tsumnami al închiderilor” de magazine, dacă guvernul nu va extinde un moratoriu privind exercitarea agresivă a recuperării chiriilor restante, potrivit grupului de lobby British Retail Consortium (BRC), transmite News.ro, care citează Reuters.

Potrivit unui sondaj, două treimi dintre retailerii britanici au fost informaţi de către proprietarii spaţiilor comerciale că vor fi ţinta unor acţiuni în justiţie pentru recuperarea chiriilor, de pa 1 iulie, cînd va expira un moratoriu actual.

Mulţi comercianţi britanici incluşi în categoria ”neesenţiali” au fost nevoiţi în ultimele 15 luni să îşi oprească activităţile în timpul numeroaselor carantine legate de Covid-19, acumulând datorii pentru chirii restante în valoare de 2,9 miliarde de lire sterline (4,1 miliarde dolari), potrivit BRC.

Pandemia a afectat grav sectorul de retail, iar date din această industrie arată că 1 din 7 magazine este deja nefuncţional.

Sondajul realizat de BRC arată că 80% dintre chiriaşi afirmă că unii proprietari le-au dat termen de sub un an pentru a plăti datoriile restante.
În lipsa unei acţiuni, încheierea moratoriului va duce la închiderea a mii de magazine, a declarat directorul general al BRC, Helen Dickinson.
Ea a cerut guvernului britanic să permită prelungirea moratoriului referitor la chiriile restante până la sfârşitul acestui an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here