„Nu știu dacă funcționează ceva în România mai bine decât corupția din justiție” – sună diagnosticul pus de o fostă judecătoare, comentând la Euronews România devastatorul documentar, Justiție capturată, difuzat de Recorder.
Concluzia dumneaei este cu atât mai relevantă cu cât aparține cuiva care a activat o viață în acest sistem; sistem a cărui putreziciune devenise evidentă deja de ani buni chiar și pentru profani – milioane de profani; sistem a cărui descompunere nu a făcut decât să țină societatea cu mâna încă și mai înțepenită pe nas, în lunile de când a escaladat ofensiva grupării Savonea-CSM împotriva reformei guvernamentale privind pensiile magistraților.
Și totuși, ca orice dictatură de pe lumea asta, care pare indestructibilă decenii la rând, doar pentru a se fisura letal peste noapte și a se prăbuși mai rapid decât sunt în stare membrii regimului să proceseze ceea ce li se întâmplă, și dictatura instaurată în justiția română pare să se fi înscris pe același drum.
La câteva ore după declic – documentarul Recorder – capii regimului din justiție s-au trezit viu contestați, aprig expuși unor evenimente care tind să le scape de sub control.
În doar 24 de ore, dictatura din justiție a parcurs primele două dintre cele trei etape: păruse indestructibilă și s-a fisurat peste noapte. E de văzut dacă urmează și prăbușirea, iar dacă da, rămâne pe mai departe de văzut și ce va răsări în loc.
Căci experiența căderii acestui gen de regimuri dă la fel de multe motive de optimism ca și de pesimism. În unele cazuri, după zbaterile de rigoare răsare o societate deschisă, dar în altele una poate la fel de închisă și de putredă ca precedenta.
Căci modul în care va arăta viitorul se joacă decisiv tocmai în toiul evenimentelor din prezent, totul depinzând de cine păstrează sau preia controlul asupra “revoluției”.
În faza în care ne aflăm, elementele esențiale care s-au cristalizat sunt încurajatoare:
- Declicul a generat o reacție mediatică în lanț – documentarul Recorder fiind preluat imediat de numeroase alte canale mass-media, nu doar de site-uri, ci și de televiziuni, nu doar de televiziuni private, ci și de televiziunea publică.
- Declicul a generat o reacție populară – audiența totală înregistrată a fost extraordinară, primii oameni au ieșit deja în stradă.
- Reacția populară a catalizat apariția unor reacții în lanț din interior: aproape 200 de magistrați s-au solidarizat rapid cu colegii disidenți care apăruseră în documentar și au fost ulterior luați la țintă de “braconierii” regimului dictatorial din justiție.
- Reacția populară și cea de solidarizare a unor magistrați sătui de această dictatură au stimulat reacții politice relevante la cel mai înalt nivel – dinspre coaliția de guvernare și dinspre Președinție.
Semnele bune sunt, pentru această fază, substanțiale și ca fond, și ca număr, dar important de reținut e faptul că dinamicile de până acum reprezintă doar o fază, faza incipientă.
În cazul unor asemenea mișcări de ruptură, posibilele mari pericole apar abia de aici încolo, căci după momentul inițial de șoc și degringoladă grupurile de interese, care se simt amenințate, vor încerca să strângă rândurile și vor încerca să riposteze pe măsură sau chiar disproporționat.
Asta nu înseamnă că vor reuși, dar înseamnă că lupta cu siguranță se va complica.
Și punctul în care lupta va începe să se complice se află deja la o aruncătură de băț: Ce-i de făcut mai departe, odată expusă atât de devastator problema? Cum remediem sistemul putred ? Ce și cum va putea fi pus în loc?
La întrebările astea, răspunsurile nu sunt nici simple, nici imediate, deși răspunsuri totuși există.
În linii mari, dar și ele vor trebui pe parcurs abordate în detaliu și rafinate, ceea ce ar trebui să urmeze ar presupune cel puțin următorii pași:
- Din partea cetățenilor, presiune publică constantă și întinsă temporal atât cât va fi necesar, nicio zi, săptămână, lună în minus.
- Din partea forțelor politice asumat reformiste – efort concertat, iar de data asta și onest fără rest. Căci va fi nevoie nu doar de declarații de intenție și de sprijin, ci și de ample modificări legislative adecvate și oneste (nu precum o parte din perecedentele modificări operate).
- Din partea magistraților care consideră că nu se mai poate – asumare publică a poziției lor și organizare eficientă în organisme care să le reprezinte interesele, să concureze organismele putrede din sistem și să conlucreze cu zonele reformiste din sfera politicului. De simbioza asta – magistrați-partide – va fi neapărată nevoie căci unele soluții trebuie găsite de breaslă și în interiorul breslei, dar altele depind, cum ziceam mai sus, de un efort coerent de legiferare.
- Și nu în ultimul rând, dat fiind faptul că documentarul Recorder a expus suspiciuni întemeiate de abuzuri, se impune cercetarea fiecărui caz în parte, a fiecărui nume de magistrat și magistrat-șef pomenit, a fiecărui dosar de mare corupție referitor la care au fost lansate acuzații de rezolvare pe căi subterane. Desigur, cum președintele Nicușor Dan a făcut apel la magistrați să semnaleze Cotroceniului și alte spețe juridic sau instituțional abominabile, e cazul ca magistrații să deschidă robinetul, iar aspectele nou-semnalate să fie unul câte unul disecat.
“Braconierii” de la vârful justiției au avantajul de a controla foruri și organisme reprezentative, ca și diverși colegi de breaslă pe care de-a lungul timpului i-au pus sub papuc fie cu bățul, fie cu morcovul, fie cu ambele.
Dar în momentul în care se unesc sute de magistrați care vor cu adevărat o ruptură, capacitatea “braconierilor” de a mai face legea prin fărădelege se va dilua dramatic.
Nu e teorie, e practică: adevărul este că șefii mafiei din justiție nu au fost niciodată mai vulnerabili decât acum, nu au lăsat niciodată impresia că realmente tremură, așa cum s-a putut observa pe întreg parcursul zilei de joi.
Magistrații care ani la rând s-au simțit prea mici pentru bătălii atât de mari și prea singuri în fața unei caracatițe cu atâtea tentacule, tocmai au primite semnale puternice, din societate și chiar din rândul propriilor colegi, că de fapt nu sunt nici mici, nici puțini și nici singuri.
Justiția nu poate deveni mai corectă și mai performantă doar criticând-o în minte sau de pe margine, nici dacă o critici chiar asumat. Justiția va deveni mai corectă și mai performantă numai dacă aceia care o critică fac și marele pas spre acțiune.
Gunoiul de sub preșul grupării Savonea trebuie scos la lumină, “cazierul” greilor din acest sistem falimentar de justiție trebuie amplu scormonit și de magistrați, nu doar de presă, iar organismele reprezentative trebuie preluate sub controlul “revoluționarilor” spre a fi în sfârșit folosite în litera și spiritul în care au fost create.
Procedând astfel în interiorul breslei, nu doar că va fi inhibată contraofensiva de la vârf, dar se va putea și forța mâna politicului pentru a pune în operă modificările legislative care depind de politic și de care depinde restructurarea autentică a sistemului de justiție.
- PS: Societatea civilă să ceară non-stop demisia actualilor capi din justiție al căror nume a fost compromis de suspiciunile întemeiate din ancheta Recorder sau din alte anchete de presă (căci au existat o grămadă de asemenea articole și până acum). Partidele e cazul să își afișeze poziția – alăturându-se sau nu acestor revendicări. Iar magistrații interesați de reforme, la fel, nu au decât să inițieze demersurile care țin de ei, pe cale instituțională internă, pentru a forța demiteri sau demisii; nu ar strica, desigur, nici să coboare pentru asta în stradă, pentru a-și întări demersurile oficiale.
