Casa Albă, ca o “casă de nebuni”. Ziua în care Trump a spus că Putin vrea pace, iar Rubio l-a contrazis puternic, la scenă deschisă

Donald Trump, Marco Rubio / Sursa: Casa Albă
Donald Trump, Marco Rubio / Sursa: Casa Albă
  • Donald Trump, vineri 13 februarie: „Rusia vrea să facă o înţelegere, iar Zelenski va trebui să se mişte. Altfel, va rata o mare oportunitate. Trebuie să se mişte”.
  • Marco Rubio, sâmbătă 14 februarie: „Nu ştim dacă ruşii sunt serioşi în ceea ce priveşte încheierea războiului. Ei spun că da”.

La interval de numai 24 de ore, președintele SUA și secretarul de stat al SUA au reușit ceva probabil fără precedent în istoria îndelungată a diplomației și politicii externe: au emis puncte de vedere diametral opuse pe cel mai fierbinte dosar internațional – în speță, războiul ruso-ucrainean.

Faptul că Donald Trump este convins (din nou) că Putin ar vrea sincer (din nou) să încheie pacea a fost întărit suplimentar de faptul că, în declarația sa, președintele american a pus (din nou) presiune (numai) pe omologul ucrainean. Și a făcut-o într-un mod care sugerează (din nou) că eforturile americane de pace ar fi gripate (doar) de Kiev, iar nu (doar) de Moscova.

Faptul că Marco Rubio este convins că Putin nu e sincer atunci când vine vorba de pace este ușor de descifrat din faptul că a introdus diplomaticul “nu știm”, ca și din faptul că a făcut această declarație conștient fiind de faptul că șeful său afirmase în ajun contrariul (și a făcut-o la scenă deschisă, tocmai în cadrul Conferinței de Securitate de la München).

Probabil că pentru a-și spori șansele de a câștiga investitura republicană la primarele pentru prezidențialele din 2028, secretarul de stat Rubio și-a vândut sufletul anti-trumpist, intrând în echipa guvernamentală a lui Trump. Poate că a făcut-o și la insistențele unor republicani care vroiau să se asigure că în camera lui Trump va exista cel puțin un adult. Sau poate că în calculul lui Rubio a contat fiecare dintre aceste două argumente.

Cert însă e faptul că prestația de până acum a lui Marco Rubio semnalează că acesta aleargă pe ambele terenuri – deopotrivă promovând agenda lui Trump și pe alocuri punând frâne exceselor unui președinte care scapă ușor volanul de sub control.

Rubio a fost pompierul de serviciu de mai multe ori până acum atunci când piromanul Trump a pus foc la casa Ucrainei și tot de mai multe ori a părut să fie cel cu furtunul atunci când piromanul Trump a procedat ca piromanul și în plan mai larg, cu casa Europa.

Nu știe nimeni cât de eficient se va dovedi în final acest joc dublu executat de Rubio, după cum nu este neapărat clar nici cât timp va rezista în funcția care-i permite astfel de intervenții.

Însă un lucru este cert: după un an și un pic de mandat Trump 2 și după patru ani de război total declanșat de Rusia, la Casa Albă haosul moral, politic și geopolitic nu a făcut decât să capete proporții, iar șeful de la Casa Albă nu a făcut decât să-i înmulțească omologului de la Kremlin oportunitățile de a-i exploata slăbiciunile.

Însuși acest episod, consumat în intervalul 13-14 februarie, în care președintele și secretarul de stat au expus public percepeții antagonice legat de Rusia, este unul grăitor și pentru anvergura haosului păstorit de Trump, și pentru complexitatea și fragilitatea jocului dublu făcut de Rubio.

Iar mai presus de toate astea, respectivul episod ne deschide destul de larg fereastra și către negocierile pe care, de câteva luni, americanii le poartă (doar ei) direct cu rușii.

Episodul Trump-Rubio, din 13-14 februarie, nu ne oferă detalii privind acele negocieri, dar ne permite să vedem dincolo de declarațiile oficiale ale celor două părți.

Căci rolul principal în acele negocieri nu îi revine secretarului de stat Marco Rubio, ci celor doi locotenenți profund impregnați de influența lui Trump, infinit mai puțin pregătiți și mai puțin experimentați decât Rubio, în fine, extrem de convenabili, ca interlocutori, pentru partea rusă. E vorba de prietenul de afaceri imobiliare al președintelui american, Steve Witkoff, și de ginerele aceluiași președinte, Jared Kushner.

Prin urmare, cu privire la starea de spirit a lui Putin, legat de pacea în Ucraina, Trump își formează părerea coroborând următoarele elemente: propriile prejudecăți, propria lipsă de cunoaștere și de pregătire, respectiv prejudecățile, obediența totală și lipsa de cunoaștere și pregătire a celor doi afaceriști azi pe post de negociatori-șefi – Witkoff și Kushner.

Niciunul dintre cei trei – Trump, Witkoff, Kushner – nu are cum și cu ce să detecteze starea de spirit reală a lui Putin și nici să pună în perspectivă stilul de negociere al dictatorului rus și al emisarilor săi, cu toții incomparabil mai calificați.

Totodată, niciunul dintre cei trei – Trump, Witkoff, Kushner – nu s-a arătat (public cel puțin) interesat în mod real și de perspectiva Ucrainei în acest conflict.

Totodată, niciunuia nu-i pasă în mod real de implicațiile pe orizontală ale unei păci strâmbe.

Și toți trei s-au arătat, inclusiv public, profund interesați strict de o pace tip business, căci salivează abundent la afacerile postbelice, pe care și le imaginează deja că le-ar putea face cu Rusia lui Putin și cu oligarhii dictatorului rus (afaceri de trilioane de dolari, după cum recent a dezvăluit chiar președintele Zelenski că ar putea fi vorba).

Secretarul de stat Rubio este, desigur, implicat și el în suveica de negocieri americano-ruse. Totuși, rolul său nu se compară cu al mai amatorilor Witkoff și Kushner, în schimb acest rol ia în greutate doar atunci când cineva de la Washington trebuie să curețe podeaua după fiecare rundă în care ies la suprafață prostiile făcute de binomul Witkoff-Kushner.

Am etichetat drept fără precedent, mai putem desigur adăuga și incalificabil, faptul că azi președintele SUA spune că Putin vrea pace și îl somează pe Zelenski să “se miște” și el în aceeași direcție, pentru ca mâine secretarul de stat să afirme contrariul.

Dar dacă privim administrația Trump în lumina celor descrise mai sus, ajungem rapid la concluzia că este normal și natural ca lucrurile să se petreacă astfel, ca în episodul Trump-Rubion din 13-14 februarie. Că e de așteptat, că e inevitabil chiar, ca absurdul și schizofrenia să devină norma și să reprezintă singura formă realistă de manifestare a actualei Case Albe.

În condițiile actuale, negocierile de pace pentru conflictul ruso-ucrainean sunt modelate de o mână de negociatori americani “bolnavi” și depind fundamental de capacitatea europenilor de a se impune ca doctori și de a improviza un “spital” funcțional chiar dacă situat la marginea terenului.

Povestea recesiunii. Grindeanu ne ajută să pricepem de ce și cum a spart Ciolacu miliardele pe care România nu le-a avut niciodată