Ce le-a picat absolvenților la prima probă a examenului de Bacalaureat 2025
Candidații la sesiunea iunie a examenului de Bacalaureat au avut de rezolvat marți la primul subiect al probei scrise la Limba și literatura română cerințe pe baza unui text din 'Părintele 'Geticei'' de Grigore Băjenaru, informează Agerpres.ro.
La cel de-al doilea subiect, candidații au avut de prezentat, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului dintr-un fragment din 'Domnișoara Nastasia'...
Bacalaureat 2025: Marți are loc proba scrisă la Limba și literatura română
Aproximativ 108.000 de candidaţi sunt aşteptaţi să participe la probele scrise din sesiunea din iunie a Bacalaureatului, care încep marţi, cu cea la Limba şi literatura română. Primele rezultate se vor afişa în 20 iunie. În premieră, în acest an, elevii îşi vor putea vedea lucrările după evaluare, urmând ca apoi să decidă dacă vor să depună contestaţie, informează...
Mesajul ministrului Educației pentru elevii care dau examenul de Bacalaureat 2025
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a transmis, vineri, un mesaj pentru elevi, părinţi şi profesori, înaintre de începerea probelor scrise ale Balacaureatului. ”Eu nu pierd niciodată. Fie câştig, fie învăţ”, a citat Daniel David cuvintele lui Nelson Mandela. Elevilor, David le-a cerut să dea tot ce pot pentru acest exemen, dar le reaminteşte că rezultatele acestuia nu le arată valoarea...
Ministrul Educației: În zona învățământului liceal suntem în Epoca de piatră, nici măcar Evul Mediu
România se află în Epoca de piatră, 'nici măcar' în Evul Mediu în zona de învățământ liceal, a susținut, marți, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, la lansarea raportului OCDE 'Educație și competențe în România - evaluarea OCDE a politicilor naționale în domeniul Educației', notează Agerpres.ro.
'În zona învățământului liceal suntem în Epoca de piatră, nici măcar Evul Mediu. Adevărul...
Diagnostic pentru cercetarea românească: subfinanțată, haotică și lipsită de predictibilitate
Ministrul Educației, Daniel David, trage un semnal de alarmă: cercetarea din România este grav afectată de lipsa finanțării și de o organizare deficitară. Într-un raport de diagnostic prezentat luni, David propune o reformă profundă, începând cu o evaluare completă a instituțiilor din sistem.
La conferința de presă organizată luni, 19 mai, ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel...
Nicușor Dan va trebui să uite că a fost primar și să învețe rapid să fie președinte. Victoria sa la urne va trebui să devină o victorie a tuturor,...
>>> Un moment istoric pentru toți românii - indiferent cu cine au votat, indiferent în ce țară trăiesc
Fenomenul „Tate” lovește școlile britanice
Influencerii online, cum ar fi Andrew Tate, alimentează o creştere a sexismului în sala de clasă, potrivit unui nou studiu al sindicatului britanic NASUWT din domeniul educaţiei. Studiul vine după ce serialul Netflix „Adolescence” a împins în lumina reflectoarelor preocupările legate de fenomenul „incel”, relatează Sky News, preluat de News.ro.
Potrivit profesorilor, influencerii din social media alimentează o creştere a...
Rezultate simulare Bacalaureat 2025
Ministerul Educaţiei a publicat, marţi, rezultatele simulării examenului de bacalaureat. Statisticile arată că 66,84% dintre candidaţi au obţinut note mari sau egale cu 5 la Limba română, 63,28% dintre ei la proba obligatorie a profilului şi 69,46% la proba la alegere. În proces au fost implicaţi peste 14.500 de profesori evaluatori, iar platforma informatică a funcţionat fără probleme, notează...
A început simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat
Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat începe luni, cu Limba şi literatura română. Probele vor începe la ora 09.00, iar accesul elevilor în sălile de examen este permis până la ora 08.30. Peste 123.000 de elevi sunt aşteptaţi în 1.318 centre de examinare. În 2024, rata de promovare la Limba română a fost de 60,13%, rata de promovare...
Chiar mai vrea America să fie o țară? Războiul lui Trump cu Departamentul pentru Educație
>>> Adevărata întrebare este dacă SUA aspiră să fie o națiune puternică și unită sau doar o confederație fragmentată, lipsită de o direcție clară, care își va pierde influența globală



















