Legislație

Universul.net îți oferă cele mai recente informații despre legislația din domeniul justiției! Aici poți descoperi cele mai noi proiecte de lege, modificări legislative și reglementări care afectează sistemul de justiție. Rămâi informat cu privire la inițiativele legislative propuse de Parlament și la impactul acestora asupra societății. Află care sunt cele mai importante dezbateri din jurul legilor justiției și cum influențează acestea activitatea instanțelor și a procuraturii.

Înalta Curte cere sesizarea Curţii de Justiţie a UE în cazul legii pensiilor magistraților

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie afirmă, marţi, că legea privind pensiile magistraţilor este susceptibilă a încălca dreptul Uniunii Europene, întrucât nu ar respecta principiile proporţionalităţii, egalităţii, securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime. Documentul, care este în analiza Curţii Constituţionale, ar duce la un tratament discriminatoriu al magistraţilor în raport cu alte categorii sociale şi poate reduce sub nivelul...

„Justiție capturată”, raport contestat. Ce „găuri” vede fosta judecătoare Andrea Chiș în analiza Inspecției Judiciare

Un raport al Inspecția Judiciară, datat 26 ianuarie 2026, a concluzionat că acuzațiile din documentarul Justiție capturată (publicat în decembrie 2025 de Recorder) nu se confirmă. Consiliul Superior al Magistraturii a discutat raportul în ședința Secției pentru judecători din 5 februarie 2026, iar documentul a fost prezentat în spațiul public ca o „închidere” a subiectului. Doar că, într-o postare amplă...

Hoție judecătorească de sute de milioane de euro

>>> Tupeul Liei Savonea, la nivel de detaliu

Preşedinta ÎCCJ, despre scrisoarea transmisă de Bolojan CCR: O ingerinţă incompatibilă cu separaţia puterilor în stat

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Lia Savonea, afirmă, referitor la scrisoarea transmisă de premierul Ilie Bolojan Curţii Constituţionale, că ”avertizarea explicită privind pierderea unor fonduri europene în eventualitatea unei soluţii de neconstituţionalitate, precum şi solicitarea implicită ca instanţa de contencios constituţional să ţină seama de consecinţe financiare externe actului de justiţie constituţională, reprezintă o ingerinţă incompatibilă...

Robert Negoiţă, plasat sub control judiciar

>>>Cauţiune în valoare de 800.000 de lei pentru primarul Sectorului 3

CELE MAI CITITE