Câți bani vor fi alocați pentru vaccinul românesc anti-Covid-19. Declarațiile unui reprezentant al Institutului Cantacuzino

Guvernul va aloca, prin Ministerul Educației, 3,5 milioane de lei pentru vaccinul românesc împotriva Covid-19, însă infuzia de bani va crește dacă cercetările inițiale vor dovedi că produsul dă rezultate. Anunțul a fost făcut, într-o conferință de presă, de către doctorul Mircea Ioan Popa, reprezentant al Institutului Cantacuzino, care a semnat un acord de colaborare cu Centrul OncoGen din Timișoara.

„Produsul realizat de colegii din Timișoara este aproape gata pentru a fi pus la dispoziție pentru începerea acestui proiect, e un proiect de cercetare și întotdeauna o cercetare știi că o începi și încerci să o duci la bun sfârșit, dar pot apărea lucruri pe care nu le poți gândi de la început”, a declarat Mircea Ioan Popa.

Principalele declarații:

  • Avem la dispoziție maxim 18 luni și speranța noastră este ca, într-un număr de luni, să putem să vă anunțăm că avem ceva nou de spus față de momentul de astăzi.
  • Vaccinului nu va fi intravenos, ci intranazal. Ceva mai ușor de tolerat, inclusiv de cei care nu sunt foarte de acord cu vaccinurile. Sperăm că produsul nostru va fi de foarte bună calitate și că populația României îl va primi așa cum ne dorim.
  • Nu vom discuta despre banii utilizați de alte țări, dar suma de bani necesară pentru a duce la capăt un produs e mai mare de 3,5 milioane, dar Ministerul Educației nu a țintit tot ce ar trebui să fie țintit, este un produs de cercetare, ca atare vor fi necesare fonduri suplimentare.

Centrul OncoGen din Timișoara a anunțat într-un mesaj pe Facebook, că a semnat un parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” pentru a crea un posibil vaccin împotriva coronavirusului. Vaccinul dezvoltat de OncoGen împotriva virusului SARS-nCoV-2 va fi administrat intranazal fie sub formă de picături, sau prin pulverizare.

Virgil Păunescu, șeful OncoGen, este vizat de o anchetă internă a Spitalului Județean după ce s-a autovaccinat cu vaccinul neomologat pentru a observa efectele. El spunea că, în lipsa sprijinului guvernamental, nu poate efectua testele clinice necesare pentru dezvoltarea vaccinului.

„Mi-am administrat vaccinul pe care am anunțat că l-am pus la punct încă din luna februarie. Între timp am primit substanțele, proteinele care compun acest vaccin, și pentru că vrem să colaborăm, și vom colabora cu Institutul Cantacuzino ne-am gândit să îl facem cât mai simplu posibil. Se administrează sub formă de aerosol sau de picături. Eu mi-am administrat picături intranazale într-o soluție de vitamina A. Am făcut acest gest pentru că ne-am împotmolit, pe de o parte cu cercetările din lipsă de fonduri, pe de altă parte pentru că eu oricum sunt investigatorul principal în acest subiect și sunt cel mai, să zic așa, nu îndreptățit, dar cel mai potrivit să observ ceea ce se întâmplă dacă te vaccinezi – care sunt reacțiile postavaccinale, care sunt efectele secundare în mod deosebit, pentru că această fază a testării, în general este legată de siguranța vaccinului”, declarat Virgil Păunescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here