FOTO. Ce a mai rămas din celebrul palat al lui Columbeanu, după incendiu

Duminică, pompierii încă se luptau cu flăcările care au izbucnit la fosta vilă a lui Irinel Columbeanu, din Izvorani. Focul a fost atât de puternic încât acoperişul locuinţei s-a prăbuşit. Practic, întreaga construcție este distrusă și odată cu ea mai multe obiecte de artă printre care picturi murale și sculpturi realizate de Sabin Bălașa, dar și mobilă de colecție ce a aparținut Elenei Lupescu, femeia pentru care regele Carol al II-lea a renunțat la tronul României. Exact în ziua în care a izbucnit incendiul, urma să fie semnat un contract pentru închirierea vilei.

Vila pe care Irinel Columbeanu în care și-a trăit viața de huzur și aventurile ce au făcut deliciul tabloidelor, a ajuns acum scrum. Ieri, 31 octombrie, la ora 15.00, s-a dat alarma. Focul a pornit de la subsolul clădirii impunătoare şi a cuprins apoi parterul şi etajul, adică o surafaţă de 1.000 mp. 

Deşi, la un moment dat, focul părea că se domolește, sâmbătă noaptea vila încă ardea, inclusiv acoperişul. Și după ce acesta s-a prăbuşit, jarul a continuat să ardă mocnit. Misiunea pompierilor a fost dificilă, mai ales că focul ameninţa să se extindă şi la clădirile învecinate. Ipoteza lor este că incendiul a izbucnit de la un echipament aflat la subsolul imobilului.

Vila de la Snagov, pe care Irinel Columbeanu a pierdut-o din cauza datoriilor la bancă, a fost construită de tatăl acestuia. Ion Columbeanu a fost șef al protocolului în guvernele Gheorgiu-Dej, apoi în vremea regimului Ceausescu, supraviețuind și după 1990, în guvernele Roman și Văcăroiu. 

Firmele lui Ion Columbeanu au adus telefoanele Alcatel în anii ’90 și au construit în asociere cu lideri politici influenți din epocă clădiri de birouri in Piața Victoriei. De altfel, vila impunătoare construită de acesta la Izvorani a servit și drept loc de găzduire pentru directorii Alcatel care veneau în România.

După ce Ion Columbeanu a murit, iar fiul său a pierdut-o, noul proprietar a solicitat agenției imobiliare Regatta să o ofere la închiriere și pentru o vânzare ulterioară. Întâmplarea face că exact în ziua în care a izbucnit incediul, sâmbătă, urma să fie semnat un contract pentru închierea vilei unei firme specializată în organizarea de evenimente.

Fotografii realizate de Eduard Uzunov/Regatta

Columbeanu a avut în proprietate mai multe imobile şi maşini de lux, iar în 2007 averea sa era estimată la aproximativ 150 de milioane de euro. Bunurile i-au fost confiscate însă din cauza datoriilor şi au fost scoase la vânzare. Acum două săptămâni, Irinel Columbeanu mărturisea, la emisiunea „Vorbeşte Lumea”, că locuieşte într-un apartamet închiriat, cu două camere, şi conduce o maşină modestă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here