Ce lasă în urmă criza Voiculescu

Foto: INQUAM/George Călin

Coaliția de guvernare a ajuns la deznodământul previzibil pentru tipul de criză politică pe care l-a traversat în ultimele zile, final anticipat AICI și AICI.

Teoretic, PNL și USR PLUS nu își mai pot permite noi aventuri similare și cu atât mai puțin de o anvergură mai mare. Practic, însă, pe termen mediu și lung viața și metabolismul unor asemenea construcții politice nu lasă spații foarte confortabile domniei nezdruncinate a imperativelor teoretice, iar asta e valabil în țări mult mai bine închegate democratic decât România.

Așadar, putem răsufla ușurați, de data asta, dar e de stat cu ochii pe coaliție ca pe butelie.

Nu are niciun sens să ne întrebăm ore întregi cine a pierdut și cine a câștigat din această zvârcolire, când răspunsurile sunt la câteva secunde distanță: USR PLUS a ieșit șifonat bine, dar dacă își va însuși valoarea pedagogică a momentului are șanse să atenueze substanțial din daunele încasate; PNL a jucat corect, rece și eficient cartea pe care a avut-o, iar meritul de a nu fi căutat escaladarea, în ciuda tentației unora din interior, nu trebuie ignorat. Per ansamblu, însă, PNL are și el de gestionat o anumită șifonare pe care a suferit-o, prin transfer, din partea partenerilor din USR PLUS, dat fiind gestul radical și imatur politic al formațiunii conduse de Dan Barna și Dacian Cioloș, de a condiționa, din start, orice posibilă soluționare de înlocuirea premierului.

A fost o cerință aberantă, oricum ai lua-o: constituțional, politic și mai ales din perspectiva momentului în care a fost formulată. USR PLUS nu ar fi avut nevoie de amenințări cu o sinucidere pe care să o prezinte publicului drept crimă, pentru a se ajunge, în interiorul coaliției, la proceduri mai clare de coabitare și la cadre prefabricate de compromisuri care să asigure depășirea eficientă a viitoarelor impasuri.

Nu ar fi fost nicio pierdere majoră dacă daunele s-ar fi contabilizat strict în dreptul unor nume de politicieni ori de partide, dar problema cu orice criză declanșată la un asemenea nivel este aceea că, inevitabil, o fracție, mai mică sau mai mare, ajunge să afecteze și țara. Când economia și sistemul de sănătate, ca și încrederea generală a oamenilor în instituții sunt supuse la presiuni precum cele exercitate de pandemie, e datorie, nu moft să măsori de două ori înainte de a tăia o dată, iar nu viceversa.

USR PLUS trebuie să se roage ca noua propunere de ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, să facă din prima clipă o figură exagerat de bună în raport cu cea a lui Vlad Voiculescu, dar și să dea dovadă de imaginație bogată în a găsi variante benigne de retragere „glorioasă” pentru neconsolatul ex-ministru, neapărat cât mai departe de Ministerul Sănătății. Ar fi ca în filmele cu Benny Hill să îl vezi pe Vlad Voiculescu revenind în MS pe vreo funcție, cât de banală ar fi ea, după tot ceea ce s-a întâmplat. Sigur că asta nu înseamnă decuplarea lui Vlad Voiculescu de problematica sănătății, dar, politic vorbind, una e să rămână activ pe zona aceasta de pe poziții civice și alta de pe poziții administrativ-politice. De altfel, un astfel semnal a fost transmis chiar miercuri și de premierul Florin Cîțu, ceea ce lasă impresia că și acest lucru a fost cumva tranșat în cursul discuțiilor din coaliție, care au condus la deblocarea situației.

Nu în ultimul rând, este de remarcat faptul că, în ciuda potențialului, prima criză politică majoră care a avut ca protagoniști USR PLUS, pe de o parte, și PNL, pe de alta, nu a fost fructificată de PSD și AUR pe măsura temerilor care au existat, dar nimic nu garantează că data viitoare lucrurile nu o vor lua razna, din acest punct de vedere.

Una dintre șansele care au dus la limitarea pagubelor, pe acest palier, a fost timpul relativ scurt în care părțile au ajuns la compromisurile salvatoare, ca și poziționarea discretă a președintelui Iohannis. Fără a fi lăsat senzația de ignorare a subiectului, acesta din urmă a evitat o implicare frontală sau stridentă, care să amplifice și să exagereze proporțiile crizei, dată fiind semnificația pe care greutatea funcției prezidențiale o poate conferi chiar și celui mai banal gest al omului de la Cotroceni.

Una peste alta, criza Voiculescu a trecut (consider, în continuare, că nu a existat nicio clipă vreo brumă de „criză Cîțu”), însă membrii coaliției trebuie să aibă în vedere, acum chiar mai mult ca înainte de momentul Voiculescu, că nu au scăpat de criza Covid, de riscurile pentru economie puse de aceasta și, să nu uităm, că nu se pot debarasa de imperativul efectuării numeroaselor corecții care se impun după moștenirea lăsată de guvernarea PSD-ALDE – de la cele de operat în justiție, la cele ce au rămas de făcut în relația României cu partenerii strategici și până la corecțiile care așteaptă la rând în administrația publică. Până la urmă, caracatița care sufocă statul ca atare, instituții-cheie și bugetul încă nu și-a văzut tăiate toate tentaculele.

Și, până la urmă, acesta, dizolvarea a cât mai mult din această caracatiță, este și motivul pentru care USR PLUS a ajuns de la o construcție civică la una politică și, în final, la statutul de actor al guvernării. La fel cum nici PNL nu a obținut suficiente voturi pentru a fi vioara întâi în conducerea țării doar pentru a le risipi cu mofturile excentricilor din interior sau exterior.

2 COMENTARII

  1. Un Zombi, ….asta lasă!!..si un membru USL marcant….montator de roți la tractoare…ia mai pune un păhărel sa ne veselim nițel,…asta-i românia normală domnilor, românia pusă pe roți de tractor…știe omul despre ce vorbesc…

  2. PNL trebuie sa isi indeplineasca promisiunile electorale, altfel de autodesfiinteaza. Numirea prin concurs pentru functiile de decizie platite din bani publici, una dintre initiativele lui Voiculescu, foarte laudabila si agreeata de catre populatie, trebuie sa devina realitate. Alegerea primarilor in doua tururi, de asemenea promisa in campanie, se poticneste in sertarul PNL… care, de fapt, nu demonstreaza ca doreste cu adevarat reforma. PNL trebuie sa faca ceea ce a promis. Ca de promisiuni..ni se face deja greata numai cand auzim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here