Ce mănâncă românii | INS: 96 kg de pâine și 58 kg de carne pe an

sursa: Pexels

Pâinea și produsele de franzelărie sunt alimentele de bază pentru toți românii, indiferent de mărimea veniturilor, a transmis Institutul Național de Statistică cu prilejul Zilei Mondiala e Alimentației (16 octombrie).

Un român consumă, în medie, 96,5 kilograme de pâine și produse de franzelărie pe an. Sau, spus altfel, 8 kilograme pe lună, echivalentul a 26,6 franzele obișnuite de 300 de grame. Adică aproape o pâine pe zi.

Prin comparație, un român consumă anual, în medie, doar 58,07 kilograme de carne și produse din carne, sau 160 de grame pe zi. Consumul de cartofi, alt aliment de bază în dieta românilor, a fost 36 de kilograme anual, în medie.

În cazul unor grupe de produse, au fost înregistrate variații în funcție de tipul gospodăriei

Comunicatul complet:

Cantitățile de alimente consumate de o persoană reflectă efectul complexului de factori de influență la nivelul gospodăriei: mărimea veniturilor, dimensiunea gospodăriei, numărul copiilor, mediul de rezidență etc.

Pâinea și produsele de franzelărie reprezintă unul din alimentele de bază pentru toate categoriile de gospodării analizate. Pe ansamblul gospodăriilor, în anul 2018, consumul mediu lunar a fost de 8.00 kg (8,20kg/persoană in anul 2017), însemnând anual 96,5kg/persoană (98,4 kg/persoană în 2017).

• Consumul mediu lunar de carne proaspătă pe o persoană a fost, în anul 2018 de 3,60 kg/personă, în creștere față de anul 2017. Împreună cu preparatele din carne, acesta se ridică la 4,84 kg/persoană lunar, în creștere față de anul anterior cu 0,09kg/persoană lunar, ceea ce înseamnă un consum mediu anual de 58,07kg/persoană.

• Consumul de lapte a fost, în anul 2018, în medie lunar, de 5,63 litri/persoană (5,77litri/persoană în 2017). În anul 2018, nivelul cel mai înalt s-a înregistrat în gospodăriile de pensionari (6,21litri/persoană în 2017 și 6,08litri/persoană în 2018), iar cel mai scăzut în cele de șomeri (4,12 litri/persoană în 2017 și 4,26litri/persoană în 2018).

• Consumul de brânzeturi și smântână este mai ridicat la gospodăriile de pensionari (1,66kg/persoană) și mai scăzut la cele de șomeri (1,08kg/persoană). Nivelul consumului de brânzeturi și smântână este diferențiat mai mult în funcție de numărul persoanelor din gospodărie, cel mai înalt înregistrându-se la gospodăriile formate dintro singură persoană (2,24kg/persoană).

Cartoful este un aliment care se consumă în cantități relativ apropiate în toate categoriile de gospodării. Pe ansamblul gospodăriilor, în anul 2018, consumul mediu lunar pe o persoană a fost de 3,02kg. Lucrătorii pe cont propriu și pensionarii depășesc ușor acest nivel, consumul cel mai scăzut înregistrîndu-se în gospodăriile de agricultori, șomeri și salariați.

• Consumul de legume și conserve din legume a fost, în anul 2018, de 8,08kg, în medie lunar pe o persoană, în creștere față de anul anterior cu 0,09kg/persoană. Ca și în cazul consumului de cartofi, consumul de legume se diferențiază cel mai mult în funcție de mărimea și componența gospodăriei. Consumul cel mai mare s-a înregistrat în gospodăriile formate dintr-o singură persoană (12,35kg/persoană) și în gospodăriile fără copii (9,07kg/persoană), iar cel mai mic în gospodăriile cu 4 și mai mulți copii (5,01kg/persoană) și, respectiv, în cele compuse din 6 și mai multe persoane (5,65kg/persoană)

• Consumul de fructe este de nivel relativ scăzut, pe ansamblul gospodăriilor, consumul mediu lunar pe o persoană fiind de 4,03kg în anul 2018 și 3,90 kg în anul 2017.

În sinteză, diferențele în ceea ce privește nivelul consumului principalelor alimente sunt determinate, în ordine, de mărimea gospodăriilor, de numărul copiilor sub 18 ani și de mărimea venitului. Mediul de rezidență imprimă un anumit specific, derivat, în principal, din modalitățile de acoperire a nevoilor, dar diferențele cantitative sunt mai puțin evidente, a transmis INS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here