VIDEO | Ce zone din România ar fi cele mai afectate în cazul unui accident la centrala de la Zaporojie

Ucraina și țările imediat apropiate ar avea cel mai mult de suferit dacă material radioactiv de la centrala nucleară de la Zaporojie ar fi aruncat în aer în urma unui incident, potrivit unei simulări făcute de Institutul Hidrometeorologic ucrainean.

Simularea a fost făcută pentru zilele 15-18 august și arată cum s-ar fi dispersat în aer un nor cu material radioactiv (CS-137) rezultat în urma unui incident de la atomocentrala de la Zaporojie, potrivit publicației ucrainene Pravda.

Concentrațiile radioactive cele mai mari s-ar fi deplasat spre vest, deasupra teritoriului Ucrainei și s-ar fi dispersat încet spre Belarus, Polonia, Slovacia și Țările Baltice.

O parte din materialul radioactiv ar fi acoperit și țara noastră, inițial nordul țării apoi nord-vestul și sud-vestul țării.

În ultimele ore ale simulării material radioactiv ar fi urmat să se îndrepte spre Rusia și spre zona Mării Azov.

Rusia a publicat o hartă cu țările care ar putea fi afectate

Ministerul Apărării din Rusia a publicat și el, joi, o hartă cu țările care ar putea fi afectate de radiații în cazul eliminării a 25% din conținutul radioactiv al unui reactor nuclear de la Zaporojie, respectiv Republica Moldova, jumătate din România și părți din Germania, Polonia, Slovacia și Belarus.

harta ria novosti accident nuclear

Tot joi, Ministerul rus al Apărării a anunțat că ar putea închide centrala nucleară de la Zaporojie, dacă forţele ucrainene vor continua să bombardeze obiectivul, în timp ce Kievul neagă că ar fi întreprins astfel de atacuri, informează Reuters, citată de Agerpres.

În cadrul unei conferinţe de presă, şeful Forţelor de apărare radioactivă, chimică şi biologică din armata rusă, general-locotenentul Igor Kirillov, a afirmat că sistemele de suport ale centralei nucleare Zaporojie au fost avariate din cauza bombardamentelor.

Potrivit lui Kirillov, în cazul în care un accident ar avea loc la centrală, norul radioactiv va acoperi Germania, Polonia şi Slovacia.

Forţele ruse au ocupat zona din jurul centralei Zaporojie în martie, la scurt timp după ce Rusia a trimis zeci de mii soldaţi în Ucraina. Centrala, încă operată de personal ucrainean, rămâne aproape de linia frontului şi a fost lovită de obuze de mai multe ori în ultimele săptămâni, stârnind temeri asupra unui dezastru nuclear.

Ucraina şi Rusia s-au învinuit reciproc pentru bombardamentele din şi în jurul complexului de reactoare nucleare din sudul Ucrainei.

În zona centralei au fost mai multe explozii în ultimele zile, iar Rusia și Ucraina se acuză reciproc de provocări. De altfel, tot joi Rusia a refuzat oficial o posibilă demilitarizare a zonei, cerută de Secretarul General al ONU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here