Cele două proiecte privind data alegerilor, pe ordinea de zi a Parlamentului

rezultate alegeri prezidentiale 2019 turul 2 klaus iohannis viorica dancila exit poll
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Plenul Senatului ia în discuţie, marţi, în sesiunea extraordinară, două proiecte privind data alegerilor locale, propunerea fiind 27 septembrie, transmite Agerpres.

Pe ordinea de zi de marţi se află două proiecte pe această temă – unul iniţiat de UDMR şi altul de Guvern, ambele având ca obiectiv stabilirea datei alegerilor locale pe 27 septembrie.

Astfel, pe ordinea de zi a plenului se află o propunere legislativă privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, iniţiată de liderii grupurilor parlamentare ale UDMR – Cseke Attila şi Benedek Zacharie -, precum şi proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora.

Ambele proiecte vor intra în dezbaterea Comisiei juridice marţi dimineaţă, potrivit site-ului Senatului.

Recent, liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, spunea că există consens parlamentar în privinţa datei de 27 septembrie.

„UDMR a depus la Parlament un proiect legislativ pentru stabilirea datei alegerilor locale la 27 septembrie 2020. Este o dată care este convenită între partidele politice, prin dezbaterea care a avut loc, prin poziţionările publice pe care le-au avut marea majoritate a formaţiunilor politice şi aşteptăm ca acest proiect legislativ să fie dezbătut şi adoptat. Este un proiect legislativ foarte important, foarte urgent, care va trebui tranşat în sesiune extraordinară, în ambele Camere, având în vedere faptul că, în principiu, procedura electorală trebuie să înceapă cu cel puţin 60 de zile înainte de data stabilită”, preciza, pe 29 iunie, Cseke Attila.

Pe 30 iunie, a fost înregistrat la Senat proiectul Guvernului privind stabilirea datei alegerilor locale pe 27 septembrie 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare a acestora.

Conform proiectului, postat pe site-ul Senatului, data desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte în ziua de duminică, 27 septembrie, pentru: consiliile locale ale comunelor, oraşelor, ale municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti; primarii comunelor, ai oraşelor, ai municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti; Consiliul General al Municipiului Bucureşti; primarul general al municipiului Bucureşti; consiliile judeţene; preşedinţii consiliilor judeţene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here