China a ridicat carantina pentru călătorii din străinătate – COVID

China a ridicat carantina obligatorie pentru călătorii din străinătate, punând capăt a trei ani de izolare auto-impusă, chiar dacă se confruntă cu o creştere a cazurilor de Covid-19, relatează AFP, preluată de News.ro.

După trei ani cu unele dintre cele mai draconice restricţii din lume, care au afectat economia sa şi au sfârşit prin a declanşa proteste în toată ţara, luna trecută China a ridicat brusc majoritatea măsurilor de combatere a pandemiei.

Ultimul act al ridicării acestor măsuri: încheierea duminică a carantinelor stricte în hotelurile în care, din martie 2020, toate persoanele sosite din străinătate erau obligate să stea.

Iniţial trei săptămâni, durata acestei carantine fusese deja redusă la o săptămână vara trecută, apoi la cinci zile în noiembrie.

Anunţul din decembrie al încheierii carantinei i-a determinat pe chinezi să facă multe planuri de călătorie în străinătate, cu o creştere mare a traficului pe site-urile de rezervări.

Dar perspectiva unui aflux masiv de turişti chinezi a determinat mai multe  ţări să impună teste călătorilor din China, unde numărul contaminărilor a explodat de la încetarea bruscă a politicii „zero Covid”. .

Epidemia ar urma să se agraveze înaintea sărbătorii de Anul Nou Chinezesc de la sfârşitul lunii ianuarie, când se aşteaptă ca milioane de oameni să părăsească marile oraşe greu afectate pentru a-şi vizita rudele adesea în vârstă şi vulnerabile.

Cel mai mare eveniment economic din 2023 e în plină desfășurare. Ce impact va avea asupra lumii, dar și la Beijing, redeschiderea Chinei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here