Cinism fără margini: Un rus a păcălit mai mulți migranți că i-a strecurat în UE, folosind o graniță falsă

Caz halucinant în Rusia, unde autoritățile au reținut un bărbat care a înșelat mai mulți imigranți, fabricând o graniță falsă pentru a-i păcăli că au ajuns în spațiul UE.  

Frontieră a fost descoperită într-o pădure din orașul Vîborg, regiunea Leningrad, lângă granița cu Finlanda. Bărbatul a reușit să păcălească, înainte de-a fi prins, patru asiatici, care îi plătiseră mai mult de 10.000 de dolari pentru a-i strecura pe teritoriu finlandez, adică în spațiul Uniunii Europene.

„Individul nu intenționa să se țină de promisiune”, potrivit agenției Interfax.

Granița falsă era compusă dintr-un gard șubred de plasă și un panou informativ pe care scria „Finlanda”, scrie The Guardian.

O instanță de judecată din Sankt Petersburg i-a amendat miercuri pe cei patru migranți ghinioniști și a ordonat deportarea lor. În ceea ce îl privește pe autorul șaradei, el ar putea fi acuzat de fraudă, potrivit presei ruse.