Ciolacu: Candidatul pentru Primăria Capitalei nu va fi un independent

Sursa: Facebook

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat, miercuri, că viitorul candidat al social-democraţilor şi liberalilor pentru Primăria Capitalei nu va fi un independent, ci ori un membru PSD, ori un membru PNL, notează Agerpres.

„Nu va fi independent. Va fi o persoană de la PSD sau de la PNL care va candida pentru această funcţie de primar al capitalei. (…) Unicul candidat PSD care şi-a asumat candidatura e Firea. Eu nu pot să uit şi să intervin peste deciziile colegilor din organizaţiile judeţene. Ei decid dacă vor liste comune, o alianţă cu PNL sau nu”, a spus Ciolacu, la România Tv.

El a fost întrebat dacă liderul organizaţiei PSD Bucureşti, fostul primar Gabriela Firea, va fi candidatul social-democraţilor şi liberalilor pentru funcţia de edil-şef în capitală.

„Noi vorbim de capitala României. PNL are un preşedinte pe Bucureşti. Întotdeauna preşedinţii de organizaţii îşi asumă şi candidatura la locale în cazul în care nu ai un primar în funcţie. Domnul Burduja îşi va asuma candidatura din partea PNL. Aşa am înţeles eu. Doamna Gabriela Firea îşi asumă candidatura din partea PSD. Este normal să vedem compatibilitatea electoratului, şi al PSD şi al PNL. Se va vedea în perioada următoare. Am hotărât în coaliţie să facem fiecare partid, cu câte o casă de sondare, să facem sondaje şi să vedem ce îşi doresc cu adevărat românii. Mai mult, să venim fiecare şi cu un alt candidat pentru funcţia de primar general, să vedem unde ne întâlnim la mijloc. Într-o săptămână-două se va lua o decizie”, a răspuns Marcel Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here