Senatul francez adoptă un proiect de lege privind înscrierea dreptului la avort în Constituţie

Sursa foto: Wikimedia commons

Senatul francez a adoptat miercuri un proiect de lege constituţională al Guvernului, deschizând calea unei adoptări definitive de către cele două Camere ale Parlamentului francez reunite în Congres, convocat luni la Versailles, relatează Le Figaro, citat de News.ro.

Senatul a adoptat miercuri cu 267 de voturi la 50 acest proiect de lege care vizează să înscrie în Constituţie dreptul la avort, în aceeaşi formă a textului adoptat de către Adunaea Naţională.

Textul a fost adoptat cu voturile întregii stângi şi unei părţi a dreptei şi centrului.

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a convocat imediat după scrutin. luni, la 4 martie, pe parlamentarii din cele două Camere într-un Congres la Versailles.

Aleşii urmează să se pronunţe din nou asupra textului, care este necesar să fie adoptat cu o majoritate de trei cincimi în vederea unei înscrieri în Constituţie.

Acest Congres urmează, mai puţin în cazul unei surprize, să adopte definitiv textul.

Guvernul nu părea să obţină o victorie, în urmă cu doar câteva zile, din cauza unei opoziţii puternice a senatorilor de dreapta faţă de formularea dispoziţiei.

Textul vizează să modifice Articolul 34 al Constituţiei franceze, prin adăugarea prevederii potrivit căreia ”legea determină condiţiile în care se exercitrează libertatea garantată a femeii de a recurge la o întrerupere voită a sarcinii (IVG)”.

Această formulare nu convenea unei părţi a senatorilor din Partidul Les Republicains (LR, dreapta), care se tem că cuvântul ”garantată” poate crea un ”drept opozabil avortului”.

Ministrul Justiţiei a dat asigurări miercuri, în faţa senatorilor.

”Acest text de compromis nu are efecte secundare”, a dat el asigurări.

”Guvernul nu intenţionează să creeze un drept absolut, fără limită, opozabil. Guvermul vrea să evite ca o viitoare majoritate să pună în dificultate libertatea femeilor de a dipsune de corpul lor”, a declarat el.

”Să adoptăm împreună acest text. A venit vremea. Nu-i aşa?”, a îndemnat el.

O moţiune în vederea unei respingeri, depunsă de către senatorul Stéphane Ravier, a obţinut un singur vot ”pentru”, al iniţiatorului.

”Începând din această seară, veţi avea mereu dreptul să vă vomitaţi abominaţiile, dar nu veţi mai avea dreptul să atacaţi dreptul femeilor”, i-a spus ecologista Mélanie Vogel, după ce senatorul a acuzat Guvernul şi stânga de o ”exagerare” cu scopul de ”induce frică”.

Două amendamente în vederea unor modificări ale textului , depuse de către liderul grupului LR în Senat Bruno Retailleau şi Philippe Bas nu au fost adoptate, ulterior.

Un amendament al lui Alain Milon, care viza garantarea ”respectării clauzei de conştiinţă” a profesioniştilor din domeniul sănătăţii care ”practică intervenţia”, a fst de asemenea respins.

Proiectul de lege a fost adoptat cu o majoritate largă în Adunarea Naţională, în ianuarie, de 493 de voturi la 30, iar o mare parte a Partidului Rassemblement national (RN, extremă dreapta) a votat ”pentru”.

Liderul LR Éric Ciotti a votat atunci în favoarea textului.

Cele două camere nu se pronunţă pentu prima oară cu privire la avort.

În 2023, un proiect de lege a lui Mathilde Panot de la Partidul La France Insoumise (LFI) a fost larg adoptată de către deputaţi, iar textul a fost modificat în Senat.

Emmanuel Macron a decis atunci să reia iniţiativa, un proiect care este aproape de a-şi atinge scopul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here