Cîţu: Ce urmează în 2021? Reformă şi investiţii. Reformă în tot aparatul public şi în companiile de stat, în sistemul de pensii, de salarizare, ANAF

Foto: INQUAM/George Călin

Premierul Florin Cîţu a anunţat că în acest an va urma o etapă de reformă pentru a putea fi făcute investiţii, reformă în tot aparatul public şi în companiile de stat, în sistemul de pensii, în sistemul de salarizare, a ANAF şi restructurarea companiilor de stat care au pierderi de 30 de ani, transmite News.ro.

„În sectorul public, salariile au crescut, anul trecut, în medie cu 8% (în unele sectoare cu 25%), în timp ce în restul Europei cu doar 3%. Arieratele companiilor de stat au ajuns la 63 miliarde lei”, a adăugat şeful Guvernului.

  • „Ce urmează în 2021? Reformă şi investiţii! În 2020 România a fost lovită de cea mai mare criză din ultima sută de ani. Am luat cele mai bune măsuri şi am reuşit, aşa cum am promis, să evităm recesiunea tehnică. 1.4 milioane de români din sectorul privat au intrat în şomaj tehnic. Nu a fost niciun protest. Aceştia au înţeles situaţia dificilă prin care trece economia globală. Împreună am reuşit să avem cea mai mare creştere economica din UE, în trimestrul IV, şi astfel ne-am asigurat că romanii care au stat acasă au avut un loc de muncă la care să se întoarcă. În sectorul public, salariile au crescut, anul trecut, în medie cu 8% (în unele sectoare cu 25%), în timp ce în restul Europei cu doar 3%. Salariile au fost plătite la timp, sporurile (multe fară sens) la fel. Costul cu cheltuielile de personal, în România reprezintă aproximativ 12% din PIB ( media UE este de 10% din PIB). Acest cost s-a dublat în 4 ani de zile (perioada 2017-2020). Anul acesta, toate estimările arată că, în sectorul privat, salariile rămân în majoritatatea cazurilor neschimbate. Suntem încă în perioadă de criză. La începutul anului am luat decizia de a menţine şi veniturile din sectorul public la nivelul lunii decembrie 2020. Nu mai putem continua aşa. Este nevoie de reformă! Reformă în tot aparatul public şi în companiile de stat. Reforma sistemului de pensii. Reforma sistemului de salarizare. Reforma ANAF. Restructurarea companiilor de stat care au pierderi de 30 de ani. Arieratele companiilor de stat au ajuns la 63 miliarde lei (în jur de 53 miliarde lei din 2014, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi). Vreau să ţineţi minte acest număr. Pierderile companiilor de stat sunt mai mari decât investiţiile bugetate în acest an. Asta au făcut socialiştii din economia României în ultimii 30 de ani. Au falimentat companiile de stat şi au acumulat pierderi. Sper că acum este clar de ce este nevoie de REFORMĂ din temelii pentru a putea face INVESTIŢII! Ajunge! Aşa nu se mai poate!”, a scris Florin Cîţu joi pe Facebook. 

2 COMENTARII

  1. .Anul acesta se vor mentine ,de catre actualul guvern , sub o forma sau alta , avantajele oferite de catre fostele guvernari unor membrii ai societatii , mare parte fiind angajati ai statului . Intr-un context mondial complicat si intr-o criza economico- sanitara nici un guvern nu se apuce de vizibile reforme ce ar dezavantaja mari structuri sociale . Chiar daca promisiunile electorale ale partidelor au aratat sau au evidentiat multiple promisiuni reparatorii , un guvern , format dintr-o alianta de trei partide . nu poate pune in practica decit propriile promisiuni . Perioada de timp este de patru ani si tot ceea ce se va face la nivel de promisiuni guvernamentale , va fi parte a unei etapizari ce va culmina cu masuri extrem de vizibile si aducatoare de voturi in ultimul trimestru al anului 2024 . Evidenta ne arata nevoia imediata de privatizare sau vinzare a tuturor activelor neperformante ale statului si directionarea sumelor de bani de la buget sau obtinuti din granturi sau imprumuturi, ce vor deveni foarte mari dar aducatoare de locuri de munca si de profit ce poate fi reinvestit imediat , sau parte din el distribuit populatiei (de felul actiunii in Norvegia ) catre investitii in autostrazi , cai ferate , centrale atomice , exploatarea de resurse de gaze si petrol , constructia unui climat favorabil ce pune in prim plan nevoia de Hidrogen (noul combustibil al umanitatii ) si nu in ultimul rind cumpararea si regindirea industriei de armament si a formarii unei armate cit mai puternice . Salariile , avantajele obtinute de categorii de cetateni , vor fi blocate , nu se vor mai face mariri salariale sau angajari decit daca se respecta anvelopa bugetara. Tot se va opri si abia in momentul in care se vor relua toate activitatile si vom intra in normalitate , putem sa ne gindim la beneficii .Controlul cheltuirii banilor va fi maxim si dependenta tuturor fata de UE va fi si ea in crestere . Una este sa ai acces la mari sume de bani , la vaccinuri ieftine , la granturi si imprumuturi de ordinul miliardelor de euro, la participarea la apararea comuna ce te scuteste de surprize neplacute – vezi Crimeea -si alta este sa fii de unul singur .Toata omenirea stie povestea cu manunchiul de nuiele ce nu poate fi rupt .

  2. Cand incepe curățenia de primăvară dle prim ministru?…vad ca se tot angajează stat!!..Cum rămâne cu banii da-ti ploșnitele ?..e normal ca un cacat de la primărie să câștige zeci de milioane de lei???..exemplul clar avortonul de la cluj are salariul mai mare decât președintele țării!!!..ca sa nu mai zic de funcționari,șoferi,femei de serviciu!!..apropo la cluj avem un bărbat de serviciu!!..stiti ce salariu are ??..net 5000 lei pe lună!!…asta-i românia normală…
    Cred ca nu apucam noi în secolul ăsta să vedem în practică cele spuse de dl prim ministru…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here