Cîțu: Cei de la AUR trebuie izolaţi. Premierul sugerează că USR PLUS tranzacţionează sănătatea românilor pentru că are nevoie de voturi la moțiune

Foto: Inquam Photos / Manases Sándor

Premierul Florin Cîţu critică în termeni duri USR PLUS pe motiv că această formaţiune nu ia atitudine faţă de acţiunile şi mesajele anti-vaccin ale celor de la AUR, transmite News.ro.

„Dacă cineva tace şi acceptă tacit acţiunile celor de la AUR, trebuie să înţeleagă că sunt responsabili. Eu nu voi tăcea. Cei de la AUR trebuie izolaţi. (…) Cei care îi susţin tacit sau implicit pentru că au nevoie de voturile lor tranzacţionează sănătatea românilor pentru voturile din Parlament şi ar trebui să înţeleagă că sunt responsabili pentru ceea ce se întâmplă”, afirmă primul ministru.

Premierul Florin Cîţu a afirmat, răspunzând unei întrebări, că aşteaptă ca cei de la USR să îşi retragă moţiunea şi să revină la guvernare, el explicând că acesta este motivul pentru care nu a numit „pe nimeni, în nicio poziţie” lăsată liberă prin plecarea USR din Guvern. Întrebat, marţi, dacă e posibil ca săptămâna viitoare să meargă la Cotroceni cu noile propuneri de miniştri, Cîţu a răspuns că e devreme şi că, înainte de a face acest demers, vrea să mai discute cu cei de la USR PLUS, pe care premierul îi critică, totodată.
„E puţin prea devreme, o să mă uit. Bineînţeles că mă gândesc la înlocuitori, dar în acelaşi timp eu vreau să avem din nou o discuţie în coaliţie, dar după ce cei de la USR retrag moţiunea pe care o au cu AUR. Şi aici iar aş vrea să fac un comentariu. Suntem în plină pandemie, există un partid în România, AUR, care are o activitate antivaccinistă care este prezentă peste tot. Mă uit la colegii, sau la asociaţii lor de acum, partenerii lor de coaliţie, USR, care nu spun nimic de această campanie. Îi vedem că mă atacă pe mine, îl atacă pe preşedintele Iohannis, dar nu spun nimic de noii lor parteneri. Eu vreau să le spun tuturor celor care tac din gură şi implicit susţin acţiunile USR că sunt responsabili pentru ceea ce se întâmplă, astăzi, în România. Dacă cineva tace şi acceptă tacit acţiunile celor de la AUR trebuie să înţeleagă că sunt responsabili. Eu nu voi tăcea. Cei de la AUR trebuie izolaţi. Astfel de acţiuni – şi vă aduc aminte în primăvară, când mergeau în spitale, mergeau şi făceau mitinguri în faţa spitalelor – astfel de acţiuni nu îşi au sensul în România, iar cei care îi susţin tacit sau implicit pentru că au nevoie de voturile lor tranzacţionează sănătatea românilor pentru voturile din Parlament şi ar trebui să înţeleagă că sunt responsabili pentru ceea ce se întâmplă”, a declarat Florin Cîţu, la Sinaia, în cadrul unei conferinţe de presă.

Primul ministru a subliniat că cei de la USR „fac rău românilor” şi nu lui, în fiecare zi în care îl critică pe el şi îi „susţin pe cei de la AUR”.
„Nu văd cum cineva din USR ar vota împotriva, de exemplu. PNRR va fi implementat exact cum a fost negociat cu Comisia Europeană. Nu văd cum ar putea să voteze împotrivă dacă nu vor să mai întoarcă la guvernare – împotriva unui ministru al Investiţiilor care va implementa PNRR-ul negociat aşa cum a fost negociat şi până acum”, a afirmat Cîţu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here