Consilier local din Brăila, ordin de protecție împotriva soției sale, pe motiv că îl bate

Un consilier local din orașul Făurei (județul Brăila), fost candidat ProRomania la funcția de primar, a cerut și a obținut în instanță un ordin de protecție împotriva soției sale, care l-ar fi bătut, scrie publicația locală De Brăila. Cei doi au împreună un copil de 9 ani.
Publicația a intrat în posesia motivării deciziei Judecătoriei Făurei, prin care femeii i-a fost interzis să se apropie de soțul său la o distanță mai mică de 50 de metri.
Gabriel Grigore Mocanu a susținut că și-a găsit copilul singur acasă, iar în timp ce stătea cu cel mic la televizor, femeia, care ar fi fost băută, ar fi venit acasă și i-ar fi cerut să bea împreună. Pentru că ar fi fost refuzată, femeia ar fi devenit violentă, iar politicianul a sunat la 112.
„A început să-l lovească cu palmele, pumnii, cu un pahar în zona fetei, gâtului, abdomenului. În urma acestor lovituri, i-au rămas leziuni. Reclamantul arată că și în trecut s-au mai întâmplat astfel de episoade pe fondul consumului de alcool de către soția sa”, potrivit documentului obținut de De Brăila.
Mocanu mai spune că a plecat de acasă de teama soției.
Femeia neagă totul, spunând în fața instanței că ea este cea agresată și că soțul său o bate, dar că „nu a vrut să-l facă de râs”. Când a fost întrebată despre leziunile suferite de bărbat, femeia a spus că s-a apărat.
„Astfel, instanța, cercetând probele, consideră că emiterea unui ordin de protecție împotriva intimatei reprezintă o măsură necesară, proporțională cu scopul urmărit și de asemenea este o măsură rezonabilă prin prisma circumstanțelor cauzei, în lumina probelor administrate. (…) Instanța va admite cererea privind emiterea ordinului de protecție împotriva intimatei și va obliga intimata ca, pe o durata de 3 luni de la emiterea prezentului ordin de protecție, să păstreze o distanță de minim 50 de metri față de victimă”, a notat judecătorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here