Corina Creţu: Guvernul trebuie să acorde o prioritate maximă sectorului transportului înainte de a se petrece o tragedie majoră

Sursa: Facebook

Europarlamentarul Corina Creţu a transmis, sâmbătă, după producerea accidentului feroviar din Gara Galaţi, că Guvernul trebuie să acorde o prioritate maximă sectorului transportului înainte de a se petrece o tragedie majoră, arătând că e necesară creşterea capacităţii administrative a CFR pentru implementarea sistemului european de management al traficului feroviar (ERTMS), anunță Agerpres.ro.

„Din păcate, un alt grav accident feroviar s-a produs în această seară, de această dată la Galaţi. Spuneam pe 3 martie, când a avut loc un accident similar în judeţul Teleorman, din care au rezultat 12 răniţi şi multe pagube materiale, că Guvernul trebuie să acorde o prioritate maximă sectorului transportului – rutier şi feroviar în primul rând – înainte de a se petrece o tragedie majoră! (…) În timpul mandatului meu de Comisar European, am aprobat proiectul major din sectorul feroviar Radna-Gurasada-Simeria, dar am spus tot timpul că alocarea de 1,3 miliarde de euro din Fondul de coeziune (sau 87% din bugetul pentru transportul feroviar) unui singur proiect contribuie, într-adevăr, la reuşita segmentului de transport din POIM- Programul Operaţional Infrastructura Mare- 2014-2020, însă nu este în regulă că această reuşită se bazează în mare pe un singur proiect. Nu am cunoştinţă despre lansarea unor serii de investiţii noi în materialul rulant. În această privinţă, este imperios necesară creşterea capacităţii administrative a CFR în vederea implementării sistemului european de management al traficului feroviar (ERTMS)”, a arătat Corina Creţu într-o postare pe Facebook.

Parlamentarul european a subliniat că, potrivit unui studiu realizat de către Comisia Europeană, niciuna dintre investiţiile semnificative efectuate anterior în sisteme de semnalizare feroviară nu a fost încă dată în folosinţă, „punându-se astfel în pericol viaţa pasagerilor şi împiedicând creşterea vitezei de deplasare funcţionale pentru traficul feroviar”.

„Fără un sistem ERTMS funcţional, niciunul dintre proiectele feroviare finalizate nu poate fi considerat ca fiind funcţional. De asemenea, pentru a remedia această situaţie, Autoritatea Feroviară Română (AFER), organismul care este responsabil de verificarea instalării corecte a ERTMS, trebuie să fie mobilizată urgent şi să-şi consolideze capacitatea administrativă pentru a face faţă acestei cerinţe”, a subliniat europarlamentarul.

De asemenea, susţine Corina Creţu, întreţinerea investiţiilor în domeniul transporturilor este o alt obiectiv foarte important.

„Este bine cunoscut faptul că bugetele actuale destinate întreţinerii reţelelor rutiere şi feroviare din România nu sunt suficiente. Trebuie să se găsească mai multe surse de finanţare noi pentru întreţinere, cu scopul de a proteja investiţiile din fondurile ESI şi de a asigura o reţea de transport de înaltă calitate în România. În timp ce Ministerul Fondurilor Europene reprezintă autoritatea de management, Ministerul Transporturilor este un organism intermediar în cadrul POIM şi, prin urmare, trebuie să îşi asume mai multe responsabilităţi pentru succesul programului, în general, şi a proiectelor de transport, în special. În acest sens, este important să se accelereze pregătirea unui portofoliu lărgit de proiecte mature ce ar putea fi finanţate atât din PNRR, cât şi din Programul Operaţional de Transport 2021-2027 (în valoare de 9,6 miliarde de euro), care nu a fost lansat, deşi banii pot fi cheltuiţi de mai bine de un an şi jumătate”, a mai arătat Creţu.

Europarlamentarul subliniază că în PNRR sunt alocate 3,5 miliarde de euro pentru modernizarea infrastructurii de transport şi speră ca procedurile să fie demarate urgent, având în vedere că perioada de contractare în PNRR este până în decembrie 2024, iar lucrările trebuie realizate efectiv până la finalul anului 2026.

„Îmi pare extrem de rău că toate semnalele mele de alarmă nu au fost şi nu sunt luate în considerare, ca şi în cazul spitalelor regionale. E vorba de proiecte mult întârziate, în domenii-cheie pentru orice societate: transport şi sănătate. Îmi exprim solidaritatea şi compasiunea fata de toţi cei implicaţi în accidentul din această seară”, a transmis Corina Creţu.

Dosar penal deschis după accidentul feroviar din gara Galaţi. Ce viteză avea locomotiva la impactul cu vagonul de călători

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here