„Privind la devastarea produsă în lume de pandemia de covid-19, ceva bizar iese în evidență. Uniunea Europeană este bogată, avansată din punct de vedere științific și dotată cu sisteme excelente, sociale şi de îngrijire a sănătății și beneficiază de un consens politic înclinat puternic spre grija pentru cetățenii săi. Totuși, în timpul pandemiei, a fost dată peste cap”, scrie The Economist.
<< În tabelul brutal și lipsit de echivoc al deceselor, UE, în ansamblul său, s-a descurcat mai puţin prost decât Marea Britanie sau America, cu 138 de decese înregistrate la 100.000, comparativ cu 187 și respectiv 166 – deși Ungaria, Republica Cehă și Belgia s-au descurcat mai rău ca oricine. Cu toate acestea, se află în strânsoarea unui val nărăvaş, alimentat de o variantă mortală. O situaţie care accentuează pericolul ratei scăzute de vaccinare a Europei. Potrivit tracker-ului nostru, 58% dintre adulții britanici au primit o doză, comparativ cu 38% dintre americani și doar 14% dintre cetățenii UE. Țările europene sunt, de asemenea, în urmă şi la celălalt criteriu din tabelul Covid: economia. În ultimul trimestru al anului 2020, America a crescut cu o rată anuală de 4,1%. În China, care a suprimat virusul cu rigoare totalitară, creșterea a fost de 6,5%. În zona euro, economia era încă în scădere. În urmă cu un an, Pedro Sánchez, prim-ministrul Spaniei, a numit covid-19 cea mai gravă criză care a afectat UE după cel de-al doilea război mondial. Cu ce s-a greșit în abordarea sa?
O parte din problema Europei este demografia. Populațiile UE sunt îmbătrânite, conform standardelor globale, ceea ce le face mai susceptibile la boală. Alți factori, cum ar fi orașele aglomerate, îi pot face şi ei vulnerabili pe europeni. Mobilitatea transfrontalieră, care este una dintre marile realizări ale UE, a jucat probabil în favoarea virusului și nimeni nu va dori să o reducă atunci când pandemia se relaxează.
Dar o parte a problemei Europei este politica. Jean Monnet, un diplomat francez care a ajutat la înființarea proiectului european, a scris că „Europa se căleşte în crize”. Când lucrurile ajung în cel mai rău moment, aceste cuvinte sunt folosite pentru a sugera că UE va smulge victoria din fălcile înfrângerii. Sigur că, în timpul crizei euro, Banca Centrală Europeană (BCE) a salvat în cele din urmă ziua cu noi politici; în mod similar, criza migrației din 2015 a sporit foarte mult Frontex, forța de securitate a frontierei a UE.
Cu toate acestea, dictonul lui Monnet este şi o sursă de complacere. Războiul civil din Iugoslavia, din anii 1990, a condus la declarația “This is the hour of Europe”. Au urmat ani de masacru. În mod similar, decizia de anul trecut, de a acorda Comisiei Europene responsabilitatea exclusivă pentru cumpărarea și distribuirea vaccinurilor anti-covid, pentru 450 de milioane de oameni, a fost un dezastru din ciclul plasării responsabilității pe umerii altuia.
Avea sens să pui la comun efortul de cercetare din 27 de țări și fondurile lor pentru pre-comandarea vaccinurilor, la fel cum Operațiunea Warp Speed din America a reunit 50 de state. Cu toate acestea, birocrația UE a gestionat greșit negocierile contractuale, probabil pentru că guvernele naționale supraveghează, în general, sănătatea publică. Proiectul a fost gestionat în principal de președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, care a numit, bucuroasă, decizia de a-și extinde imperiul drept „o poveste de succes europeană”.
Cu greu este aşa ceva. Echipa ei s-a concentrat prea mult pe preț și prea puțin pe securitatea aprovizionării. S-au certat fără rost asupra răspunderii în cazul în care vaccinurile ar provoca probleme celor vaccinaţi. Europa s-a zbenguit în vacanţa din august. A fost ca și cum călirea de care vorbea Monnet, a unei Europe încă şi mai strâns unite, ar fi fost adevărata miză, iar sarcina de a realiza efectiv vaccinarea, un spectacol secundar. Ciorovăiala ulterioară, încercarea de a marca puncte și amenințările cu blocarea exporturilor de vaccinuri au făcut mai mult să submineze încrederea în vaccinare decât să repare reputația Comisiei. Dacă ar fi fost membra unui guvern național, este greu de crezut că doamna von der Leyen ar mai fi putut rămâne în funcţie.
De asemenea, Europa a scăzut din punct de vedere economic. Din nou, a folosit pandemia pentru a face progrese instituționale, prin crearea unui nou instrument, cunoscut sub numele de Next Generation eu fund sau NGEU. În valoare de 750 de miliarde de euro (880 miliarde de dolari), aceasta se adresează în principal țărilor mai slabe, aflate în cea mai mare nevoie. Mai mult de jumătate din bani sunt subvenții, nu împrumuturi, diminuând efectul asupra datoriilor naționale. De asemenea, se plătește prin creșterea datoriilor pentru care Uniunea, în ansamblu, este răspunzătoare în comun. Este un lucru binevenit, deoarece creează un mecanism care distruge legătura dintre strângerea de bani și solvabilitatea guvernelor naționale. În viitoarele crize, asta ar putea proteja țările din zona euro de fuga de capital.
Totuşi, la fel ca în cazul vaccinurilor, triumful creării NGEU este umbrit de lenta sa execuție. Primii bani sunt încă la câteva luni de la plata acestora, iar statele membre scormonesc cu Comisia prin programele lor individuale. Până la sfârșitul anului viitor, doar un sfert din fond va fi plătit.
Această lipsă de urgență este un simptom al unei probleme mult mai mari: neglijarea sănătății, pe fond, economiilor europene. Chiar și cu noii săi bani, bugetul UE va reprezenta doar 2% din PIB, în următorii 7 ani fiscali. La nivel național, unde guvernele cheltuiesc în mod obișnuit aproximativ 40% din PIB, europenii au fost mult prea precauţi.
Consecințele vor fi profunde. Până la sfârșitul anului 2022, se așteaptă ca economia Americii să fie cu 6% mai mare decât în 2019. În schimb, Europa este puțin probabil să producă mai mult decât înainte de pandemie. Este adevărat, stimulul lui Joe Biden, de 1,9 trilioane de dolari, după aproape 4 trilioane, în era Trump, riscă să supraîncălzească economia, dar Europa se află la cealaltă extremă. Deficitele sale bugetare pentru 2021 reprezintă probabil jumătate din ceea ce planifică America. După combinația dintre criza financiară și covid-19, producția UE va fi cu 20%, sau 3 trilioane de euro, mai mic decât dacă ar fi păstrat creșterea din perioada 2000-2007. UE şi-a suspendat regulile fiscale care limitează deficitul. Datorită şi activismului monetar al BCE, guvernele europene au spațiul fiscal pentru a face mai mult. Ar trebui să-l folosească.
O Uniune din ce în ce mai mică
Europa se poate mângâia cu faptul că programul de vaccinare va recupera întârzierea în timpul verii. Pe tot continentul, euroscepticismul a fost în declin în timpul pandemiei, iar politicienii care obișnuiau să flirteze cu ieşirea, precum Matteo Salvini sau Marine Le Pen, și-au schimbat tonul. Dar, inexorabil, nUEse află în spatele Chinei și Americii, deoarece nu reușește să abordeze competent fiecare criză succesivă. Într-o lume periculoasă și instabilă, acesta este un obicei pe care trebuie să-l schimbe. >>
