Radu Ionuț Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava, reținut vineri 27 noiembrie în dosarul permiselor obținute fraudulos, a scris, în declarația de avere, că singura lui sursă de venit era salariul. Mai mult, potrivit declaratiei, nu are nicio proprietate.

Potrivit informațiilor pe care le-a completat în vara acestui an, comisarul-șef Radu Ionuț Obreja avea ca singură sursă de venit salariul, iar pe parcursul lui 2019 a câștigat puțin peste 64.000 de lei. În rest, pe numele său nu figurează nici o proprietate și nici o mașină, scrie Monitorul de Suceava.

Revenind la declarația de avere, trebuie spus că singurele proprietăți ale fostului șef de la Permise și Înmatriculări erau un teren intravilan de 1.000 mp, situat în Mălini, un teren agricol în suprafață de 5.237 mp în Frasin, ambele achiziționate în cursul anului 2005, și o fâneață de 973 mp, cumpărată în 2009, la Mălini.

În realitate, lucrurile stau cu totul altfel, iar șpăgile au fost albite în decursul anilor, iar dacă ar fi să ne luăm după zvonuri, averea lui Radu Ionuț Obreja, acest ”El Chapo” de Suceava, este mult mai extinsă și ar cuprinde proprietăți atât în țară, cât și în străinătate, dar toate cumpărate pe numele unor apropiați, mai scrie sursa citată.

Sursa foto: Monitorul de Suceava

Același traseu de albire urmau să aibă și banii găsiți la perchezițiile de săptămâna trecută. Adică 500.000 de euro găsiți la locuința lui Radu Popovici, un apropiat al lui Radu Obreja, dar și cei 60.000 de euro și 60.000 de lei ridicați de la imobilul din Bosanci, acolo unde locuia de fapt fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări. Pentru a ajunge la aceste sume impresionante de bani a fost nevoie ca mii de suceveni să contribuie în decursul anilor, iar potrivit procurorilor DNA Suceava, partea fiecăruia varia de la câteva sute de euro, la câteva mii de euro.

Sursa foto: Monitorul de Suceava

DNA a anunțat că Radu Ionuț Obreja era liderul unei grupări infracționale formate din polițiști care frauda examenul pentru un permisul de conducere, dar și înmatriculările.

Radu Ionuț Obreja este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, luare de mită, dare de mită și spălare a banilor.

Potrivit procurorilor anticorupție, Obreja încasa într-o singură zi și câte 20.000 de euro șpagă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here