Dancă: Prigoana împotriva susţinătorilor lui Ludovic Orban trebuie să înceteze

Sursa: INQUAM/George Călin

Deputatul Ionel Dancă susţine, sâmbătă, că ”prigoana împotriva susţinătorilor lui Ludovic Orban trebuie să înceteze”. ”Cu toţii suntem echipa Partidului National Liberal, condus de Ludovic Orban şi împreună vom câştiga şi pe 25 septembrie”, a transmis Dancă, potrivit News.ro.

Prigoana împotriva susţinătorilor lui Ludovic Orban din Partidul Naţional Liberal trebuie să înceteze! Cu toţii suntem echipa Partidului National Liberal condus de Ludovic Orban şi împreună vom câştiga şi pe 25 septembrie.  Dragi colegi liberali, acceptaţi rezultatul alegerilor interne, fără ameninţări, intimidari şi chiar excluderi din partid a celor care au câştigat. Puterea obţinută prin munca tuturor membrilor Partidului National Liberal nu trebuie folosită abuziv impotriva colegilor care v-au încredinţat această putere”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, IOnel Dancă.

Deputatul dă câteva exemple de cazuri la care face referire.

”La Timişoara, Raul Ambruş a câştigat conducerea organizaţiei municipale, respectând toate normele statutare şi mai ales dreptul membrilor înscrişi conform statutului de a-şi alege conducerea. El este alesul membrilor PNL Timişoara şi aşa trebuie să rămână în ciuda tuturor sicanelor care se fac impotriva lor. La fel, la Piteşti, Galaţi, Bârlad sau in alte locuri din ţară unde cei care nu ştiu să piardă au fugit din sală şi au contestat rezultatul. Ce veţi face la Congres, dragi colegi care aveţi altă opţiune politică decât cea câştigătoare, la fel, veţi fugi din sală şi veţi contesta alegerile”, a mai scris Dancă.

Acesta susţine că ”cei care nu ştiu să piardă trebuie să înţeleagă că trebuie să rămânem colegi în Partidul National Liberal chiar şi atunci când sunt învinşi”.

”Democraţia înseamnă sa respecţi voinţa colegilor de partid şi atunci când nu te susţin”, a mai afirmat deputatul liberal.

Alegerile interne din PNL au provocat numeroase tensiuni între susţinătorii lui Ludovic Orban şi cei ai premierului Florin Cîţu.

O televiziune difuzează imagini cu un frate al preşedintelui mexican când primea un plic cu bani

2 COMENTARII

  1. PNL are obligatia morala de a accepta viitorul Romaniei . Poate un pas in spate nu ar strica a se face .Solutia ce ar linisti Partidul este una singura – renuntarea unui singur om .

  2. O situatie politica complicata . Nuexista decit citeva variante de discutie .Cea mai simpla solutie este daca actualul presedinte al PNL isi retrage candidatura cu motivarea neacumularii voturilor necesare in urma alegerilor din partid ,unde nu intruneste un numar suficient de votanti in organizatiile teritoriale .Daca nu se face asta , ramane votul in plen , in luna septembrie si functie de cine cistiga lucrurile devin acceptabile pentru PNL.Daca cistiga actualul sef de partid atunci se complica totul .Si aici exista doua solutii – fie PNL ramane in aceasta formula deja existenta sef de partid diferit de premierul Romaniei (de preferat ) fie seful de partid ramane acelasi si revendica si functia de premier .Revendicarea functiei de premier implica automat decizia Presedintelui tarii .Daca cistiga actualul premier si functia de sef PNL lucrurile sunt clare si partidul ramane unit avind in persoana actualului premier garantul unitatii partidului , al sprijinului Presedintelui natiunii , al obtinerii fondurilor din PNNR chiar cu putina vreme inainte de alegerile din PNl si conectarea tuturor la fondurile europene si nationale puse in slujba dezvoltarii .Daca cistiga alegerile actualul sef PNL si solicita si functia de premier atunci este posibil ca tara sa fie aruncata in haos .PNL se poate rupe in doua , o alta majoritate poate aparea la guvernare . Presedintele poate fi supus unor proceduri parlamentare iar fondurile europene vor fi puternic controlate si oferite doar in cazuri ce concord cu temele mari decise de catre UE .Oricum este un moment de cumpana ce daca este scapat din mina (parca asa era o expresie ) totul se poate duce de ripa .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here