Dăncilă deschide din nou robinetul cu bani. Guvernul adoptă azi achitarea facturilor din PNDL 1 și 2

Guvernul demis Dăncilă va face astăzi un cadou primarilor, deși au trecut mai bine de două săptămâni de când executivul a fost dat jos prin moțiune de cenzură. Viorica Dăncilă a anunțat că astăzi va fi adoptată o hotărâre pentru plata facturilor din programele PNDL 1 și 2.

„Aşa cum ştiţi, noi am sprijinit de fiecare dată comunităţile locale, iar aceste programe au fost foarte importante, s-au aplicat fără a ţine cont de culoarea politică. Ministrul Finanţelor a făcut toate demersurile astfel încât mâine să putem să achităm facturile PNDL”, a declarat Dăncilă, duminică, în prezenţa ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, potrivit Agerpres.

Tot în şedinţa de luni Guvernul ar putea discuta şi pe marginea proiectului de HG privind majorarea salariului minim pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii.

Legat de acest subiect, Dăncilă anunţat că luni va avea loc Comitetul naţional tripartit, unde se va discuta cu patronatele şi sindicatele despre implementarea măsurii privind majorarea salariului minim cu 100 de lei.

Dacă va fi respectat calendarul propus de PNL pentru validarea guvernului Orban, miercuri ar trebui să depună jurământul noul executiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here