De ce a copleșit coronavirusul unele țări, iar pe altele le-a cruțat? Lecția gripei spaniole, care sunt țările atipice și ce rol joacă de fapt căldura

Coronavirusul a ucis atât de mulți oameni în Iran, încât țara a apelat la înmormântări în masă, dar în Irakul vecin, numărul deceselor este mai mic de 100, constată New York Times, într-un material pe care îl vom reda pe larg.

Republica Dominicană a raportat aproape 7.600 de cazuri de coronavirus, dar dincolo de frontieră, în Haiti s-au înregistrat aproximativ 85.

În Indonezia, se crede că mii de oameni au murit din cauza coronavirusului. În apropiere, în Malaezia, o blocare strictă a păstrat bilanțul la aproximativ 100.

Coronavirusul a atins aproape fiecare țară de pe pământ, dar impactul său pare unul capricios. Metropole precum New York, Paris și Londra au fost devastate, în timp ce Bangkok, Bagdad, New Delhi și Lagos au fost până în prezent, în mare parte, cruțate.

Întrebarea de ce virusul a copleșit unele locuri și a lăsat altele relativ neatinse este un puzzle care a generat numeroase teorii și speculații, dar fără răspunsuri definitive. Aflarea unor răspunsuri clare ar putea avea implicații profunde pentru modul în care țările răspund la virus, pentru a determina cine este în pericol și pentru a ști când este în siguranță să iasă din nou.

Există deja sute de studii în curs în întreaga lume, care analizează modul în care demografia, condițiile preexistente și genetica ar putea afecta marea variație a impactului.

Medicii din Arabia Saudită studiază dacă diferențele genetice pot ajuta la explicarea diferitelor niveluri de severitate în cazurile Covid-19 în rândul arabilor saudiți, în timp ce oamenii de știință din Brazilia analizează relația dintre genetică și complicațiile Covid-19. Echipe din mai multe țări studiază dacă medicamentele comune pentru hipertensiune arterială ar putea agrava severitatea bolii și dacă un anumit vaccin contra tuberculozei ar putea face contrariul.

Multe țări în curs de dezvoltare cu climă caldă și populații tinere au scăpat de cele mai grave efecte, ceea ce sugerează că temperatura și demografia ar putea fi factori. Dar țări precum Peru, Indonezia și Brazilia, țări tropicale în criza epidemiilor în creștere, fac să dea înapoi această idee.

Măsurile draconice de distanțare socială și de blocare timpurie au fost în mod clar eficiente, însă Myanmar și Cambodgia nu au făcut nimic în acest sens și au raportat puține cazuri.

O teorie neprobată, dar imposibil de respins: poate virusul nu a ajuns încă în țările respective. Rusia și Turcia păreau a fi bine până când, dintr-o dată, nu au mai fost.

Timpul se poate dovedi în continuare cel mai mare egalizator: gripa spaniolă care a izbucnit în Statele Unite în 1918 părea să dispară în timpul verii doar pentru a reveni cu o încordare mai letală toamna, și cu un al treilea val în anul următor. În cele din urmă, a ajuns în locuri îndepărtate, precum insulele din Alaska și Pacificul de Sud, și a infectat o treime din populația Globului.

„Suntem cu adevărat la început cu această boală. Dacă ar fi să o comparăm cu un joc de baseball, ne aflăm în a doua repriză și nu există niciun motiv să ne gândim că până la a noua repriză în restul lumii, care pare acum că nu a fost afectat, nu va deveni ca în alte locuri”, afirmă dr. Ashish Jha, directorul Harvard Global Health Research Institute.

Medicii care studiază bolile infecțioase din întreaga lume spun că nu au încă date suficiente pentru a obține o imagine epidemiologică completă și că lipsa de informații din multe țări face periculoasă tragerea unor concluzii. Testarea este îngrozitoare în multe locuri, ceea ce duce la subestimări vaste ale progresului virusului, iar decesele sunt subestimate aproape sigur.

Cu toate acestea, modelele macro sunt clare. Chiar și în locurile cu sisteme de sănătate problematice, înmormântările în masă sau spitalele care îi resping cu miile pe oamenii bolnavi, ar fi greu de ratat..

Interviuri cu mai mult de două duzini de experți în boli infecțioase, oficiali de sănătate, epidemiologi și medici universitari de pe Glob sugerează patru factori principali care ar putea ajuta la explicarea situației care privește răspândirea neuniformă a virusului: demografia, cultura, mediul înconjurător și viteza răspunsurilor guvernamentale.

Fiecare explicație posibilă vine cu avertismente și contra-dovezi confuze. Dacă o populație îmbătrânită este cea mai vulnerabilă, de exemplu, Japonia ar trebui să fie în fruntea listei, dar Japonia este departe de acest statut. Și totuși, aceștia sunt factorii pe care experții îi consideră cei mai convingători.

Puterea tinereții

Multe țări care au scăpat de epidemii în masă au populații relativ tinere.

Tinerii au mai multe șanse să dezvolte forme ușoare sau asimptomatice, care sunt mai puțin transmisibile altora, spune Robert Bollinger, profesor de boli infecțioase la Școala de Medicină Johns Hopkins. Și sunt mai puțin susceptibili să aibă anumite probleme de sănătate care pot face letal Covid-19, boala cauzată de coronavirus.

Africa – cu aproximativ 45.000 de cazuri raportate, o mică parte din cei 1,3 miliarde de locuitori – este cel mai tânăr continent din lume, cu peste 60% din populația sa sub 25 de ani. În Thailanda și Najaf, Irak, oficialii din domeniul sănătății au constatat că grupul de vârstă 20-29 de ani a avut cea mai mare rată de infecție, dar a prezentat adesea puține simptome.

În schimb, vârsta medie, la nivel național, în Italia, una dintre cele mai afectate țări, trece de 45 de ani. Vârsta medie a celor care au murit de Covid-19 a fost în jur de 80.

Oamenii mai tineri tind să aibă sisteme imunitare mai puternice, care pot duce la simptome mai ușoare, a spus Josip Car, un expert în populație și sănătate globală la Universitatea Tehnologică Nanyang din Singapore.

În Singapore și Arabia Saudită, de exemplu, majoritatea infecțiilor au apărut printre muncitorii străini, mulți dintre ei trăind în cămine înghesuite. Cu toate acestea, mulți dintre acești lucrători sunt tineri, în formă și nu au necesitat spitalizare.

Alături de tinerețe, sănătatea relativ bună poate reduce impactul virusului în rândul celor infectați, în timp ce anumite afecțiuni preexistente – în special hipertensiunea, diabetul și obezitatea – îl pot agrava.

Există excepții notabile de la teoria demografică. Japonia, țara cu cea mai îmbătrânită populație din lume, a înregistrat mai puțin de 520 de decese, deși numărul de testări a crescut.

Regiunea Guayas, din Ecuador, epicentrul unui focar care pare să fi curmat până la 7.000 de vieți, este una dintre cele mai „tinere” din țară, cu doar 11% dintre locuitori în vârstă de peste 60 de ani.

Iar Dr. Jha de la Harvard avertizează că unii tineri care nu prezintă simptome sunt, de asemenea, foarte contagioși din motive care nu sunt bine înțelese.

Distanța culturală

Factorii culturali, cum ar fi distanțarea socială cultivată în anumite societăți, pot oferi protecție unor țări mai mult, au spus epidemiologii.

În Thailanda și India, unde numărul de cazuri de coronavirus este relativ scăzut, oamenii se salută la distanță, cu palmele unite ca în rugăciune. În Japonia și Coreea de Sud, oamenii se pleacă și, cu mult înainte de sosirea coronavirusului, aveau tendința de a purta măști pentru față atunci când se simțeau rău.

În mare parte din lumea în curs de dezvoltare, obiceiul îngrijirii persoanelor în vârstă duce la mai puține în azilurile de bătrâni, care în Europa de Vest au fost focarele cu cele mai tragice bilanțuri.

Cu toate acestea, există excepții notabile de la teoria distanțării culturale. În multe părți din Orientul Mijlociu, cum ar fi Irakul și țările din Golful Persic, bărbații adesea îmbrățișează sau strâng mâinile la întâlnire, dar majoritatea nu se îmbolnăvesc.

Ceea ce s-ar putea numi „distanțare națională” s-a dovedit de asemenea un avantaj. Națiuni îndepărtate, cum ar fi unele din Pacificul de Sud și anumite părți din Africa sub-Sahariană, nu au fost la fel de inundate de vizitatori care aduc virusul cu ei. Experții din domeniul sănătății din Africa menționează călătoriile limitate din străinătate ca fiind probabil motivul principal al ratei relativ reduse de infecție a continentului.

Țările care sunt mai puțin accesibile din motive politice, precum Venezuela, sau din cauza conflictelor, precum Siria și Libia, au fost, de asemenea, oarecum protejate de lipsa călătorilor, la fel ca țări precum Libanul și Irakul, care au suportat proteste pe scară largă în ultimele luni.

Lipsa transportului public în țările în curs de dezvoltare poate să fi redus răspândirea virusului acolo.

Căldură și lumină

Geografia focarului – care s-a răspândit rapid în timpul iernii în țări din zonele temperate precum Italia și Statele Unite și a fost practic absent în țări mai calde, cum ar fi Ciad sau Guyana – părea să sugereze că virusul nu a durat bine să se încălzească. Alte coronavirusuri, cum ar fi cele care provoacă răceala comună, sunt mai puțin contagioase în climele mai calde și umede.

Dar cercetătorii spun că ideea potrivit căreia vremea călduroasă poate respinge virusul ține mai degrabă de ceva ce ne dorim nu de ceva care chiar se întâmplă.

Unele dintre cele mai grave focare din lumea în curs de dezvoltare au izbucnit în locuri precum regiunea Amazon din Brazilia, o regiune cât se poate de tropicală.

„Probabil condițiile de vară vor ajuta, dar este puțin probabil să conducă la încetinirea semnificativă a creșterii sau la o scădere a cazurilor”, a declarat Marc Lipsitch, directorul Centrului pentru dinamica bolilor transmisibile de la Universitatea Harvard.

Virusul care provoacă Covid-19 pare să fie atât de contagios încât să atenueze orice efect benefic al căldurii și umidității, a declarat dr. Raul Rabadan, biolog la Universitatea Columbia.

Dar alte aspecte ale climatelor calde, cum ar fi oamenii care petrec mai mult timp afara, ar putea ajuta. „Oamenii care trăiesc în interior, în medii închise, pot promova recircularea virusului, crescând șansa de a contracta boala”, explică dr. Car, de la Universitatea Tehnologică Nanyang.

Razele ultraviolete ale soarelui inhibă acest coronavirus, potrivit unui studiu realizat la Universitatea din Connecticut. Așadar, suprafețele din locuri însorite pot fi mai puțin susceptibile să rămână contaminate, dar transmisia apare de obicei prin contactul cu o persoană infectată, nu prin atingerea unei suprafețe.

Dar condițiile tropicale s-ar putea să le fi generat unora un fals sentiment de securitate. „Oamenii spuneau că este foarte cald, nu li se va întâmpla nimic”, afirmă dr. Doménica Cevallos, investigator medical în Ecuador.

Închiderile timpurii și stricte

Țările care s-au închis din timp, precum Vietnam și Grecia, au reușit să evite scăparea contagiunilor de sub control, dovezi ale puterii distanțării sociale stricte și a carantinelor de a limita răspândirea virusului.

În Africa, țările cu experiență amară în ucigași precum H.I.V., tuberculoza rezistentă la medicamente și Ebola au reacționat rapid.

Personalul aeroporturilor, din Sierra Leone până în Uganda, lua temperatura și datele de contact și angajații purtau măști cu mult timp înainte ca omologii lor din Statele Unite și Europa să-și ia astfel de precauții.

Senegalul și Rwanda și-au închis granițele și au anunțat izolare când încă aveau foarte puține cazuri, iar ministerele sănătății au început urmărirea contactelor.

Toate acestea s-au întâmplat într-o regiune în care ministerele sănătății au ajuns să se bazeze pe bani, personal și livrări de la donatori străini, mulți dintre ei trebuind să-și îndrepte atenția asupra focarelor din propriile țări, a declarat Catherine Kyobutungi, director executiv la African Population and Health Research Center.

Sierra Leone a reconstituit protocoale de urmărire a bolilor care fuseseră stabilite ca urmare a izbucnirii epidemiei de Ebola, în 2014, în care au murit aproape 4.000 de persoane. Guvernul a înființat centre de urgență în fiecare district și a recrutat 14.000 de lucrători din domeniul sănătății comunitare, dintre care 1.500 sunt instruiți ca urmăritori de contact, chiar dacă Sierra Leone are doar aproximativ 155 de cazuri confirmate.

Nu este clar, însă, cine va plăti salariile sau cheltuielile precum motocicletele și pelerinele de ploaie, pentru a le menține în funcțiune în sezonul umed următor.

Uganda, care a suferit și în timpul epidemiei de Ebola, a călătorit rapid în carantină călătorii sosiți din Dubai, după ce primul caz de coronavirus a venit de acolo. De asemenea, autoritățile au depistat aproximativ 800 de persoane care călătoriseră în Dubai, în săptămânile precedente.

Autoritățile sanitare din Uganda testează, de asemenea, aproximativ 1.000 de șoferi de camion pe zi. Dar mulți dintre cei care dau rezultate pozitive au venit din Tanzania și Kenya, țări în care epidemia nu e monitorizată la fel de agresiv, ceea ce duce la îngrijorarea că virusul va continua să pătrundă prin granițele poroase.

Organizația Mondială a Sănătății spune că blocajele, cu interdicții privind adunările religioase și evenimente sportive funcționează. La mai mult de o lună de la închiderea frontierelor naționale, școlilor și majorității afacerilor, țările, din Thailanda până în Iordania, au înregistrat o scădere a numărului de noi infecții.

În Orientul Mijlociu, închiderea pe scară largă a moscheilor, templelor și bisericilor s-a produs relativ devreme și, probabil, a ajutat la stoparea răspândirii în multe țări.

O excepție notabilă a fost Iranul, care nu a închis unele dintre cele mai mari lăcașuri până la 18 martie, la o lună după ce a înregistrat primul caz în orașul de pelerinaj Qom. Epidemia s-a răspândit rapid de acolo, ucigând mii de persoane în țară și răspândind virusul peste granițe, când pelerinii se întorceau acasă.

La fel de eficiente ca blocajele, în țările care nu au o rețea puternică de securitate socială și în cele în care majoritatea oamenilor lucrează în economia informală, deciziile de închidere a întreprinderilor și obligarea oamenilor să stea în case vor fi dificil de menținut pentru mult timp. Atunci când lumea este nevoită să aleagă între distanțarea socială și alimentarea familiilor, aceștia o aleg.

Contra-intuitiv, unele țări în care autoritățile au reacționat cu întârziere par să fi fost cruțate. Cambodgia și Laos au avut unele reprize de infecții când au fost stabilite câteva măsuri de distanțare socială, dar niciuna dintre aceste țări nu a înregistrat un caz nou în aproximativ trei săptămâni. Libanul, ai cărui cetățeni musulmani și creștini merg adesea în pelerinaje, sau Iranul și Italia, țări copleșite de coronavirus, ar fi trebuit să aibă un număr mare de infecții. Nu s-a întâmplat astfel.

Aruncarea zarurilor

În cele din urmă, majoritatea experților sunt de acord că nu poate exista un motiv unic pentru ca unele țări să fie lovite și altele deloc. Răspunsul rezidă probabil într-o combinație a factorilor de mai sus. La care, cercetătorii mai adaugă: noroc.

Țări cu aceeași cultură și climă ar putea avea rezultate mult diferite dacă o persoană infectată participă la o ocazie socială aglomerată, transformând-o în ceea ce cercetătorii numesc un eveniment super-răspânditor.

Acest lucru s-a întâmplat atunci când un pasager a infectat 634 de persoane pe vasul de croazieră Diamond Princess, care naviga în largul coastei Japoniei; sau când un oaspete infectat a participat la o înmormântare mare din Albany; ori când o femeie de 61 de ani a mers la biserica din Daegu, Coreea de Sud, răspândind boala la sute de enoriași și apoi la mii de alți sud-coreeni.

Deoarece o persoană infectată poate să nu prezinte simptome timp de o săptămână sau mai mult, ori chiar deloc, boala se răspândește pe sub radar, exponențial și aparent la întâmplare. Dacă femeia din Daegu ar fi stat acasă în acea duminică din februarie, focarul în Coreea de Sud ar fi putut fi mai puțin de jumătate din ceea ce este.

Unele țări care ar fi trebuit să fie asaltate de cazuri nu sunt, lăsând cercetătorii să-și bată capul în căutarea unor răpunsuri.

Thailanda a raportat primul caz de coronavirus, din afara Chinei, la jumătatea lunii ianuarie, de la un călător din Wuhan, orașul chinez în care se crede că a început pandemia. În acele săptămâni critice, Thailanda a continuat să întâmpine un aflux de vizitatori chinezi. Dintr-un anumit motiv, acești turiști nu au pus în mișcare transmiterea locală exponențială.

Ea a prezis coronavirusul și spune ce urmează: O criză întinsă pe 3 ani, episoade de furie publică și adaptare, nu revenire la normal