Cu Ursula von der Leyen în calitate de președinte al Comisiei și cancelarul german Angela Merkel pe punctul de a prelua președinția Consiliului European, Uniunea Europeană va fi condusă de două femei germane cu o istorie lungă. Continentul ar putea să nu mai fie niciodată același, scrie Der Spiegel, într-o analiză pe care o vom reda pe larg.
În general vorbind, casa Ursulei von der Leyen se află la Bruxelles. Aici și-a petrecut primii 13 ani din viață. „Pentru mine, călătoria la Bruxelles reprezintă foarte mult senzația de a veni acasă”, spune ea.
Mai pe scurt, casa lui Von der Leyen este un spațiu de 25 de metri pătrați, în sediul din Bruxelles al Comisiei Europene, a cărei președintă este. Von der Leyen doarme într-un apartament mic, conectat la biroul ei printr-o ușă de banală, lângă un panou.
Uneori, își petrece weekendul la Burgdorf, în apropiere de Hanovra, unde locuiește familia sa – o altă casă. Și apoi există Berlinul, unde von der Leyen a fost ministru timp de 14 ani. Intelectual vorbind, și aici este, într-o oarecare măsură, acasă, mai ales când e la telefon cu cancelarul german Angela Merkel.
În timpul acestor convorbiri, celor două le face plăcere să și tăifăsuiască. Von der Leyen vrea să știe ce au discutat la micul dejun miniștrii Uniunii Democrate Creștine Democrate (CDU) și cei ai partidului-soră bavarez, CSU, înaintea ședințelor de cabinet de miercuri. „Îmi lipsesc vibrațiile din Berlin”, spune ea. Merkel vrea să știe cine ce gândește în UE. Cele două își transmit reciproc mesaje text în fiecare zi.
Iar începând cu 1 iulie, acea frecvență ar putea crește. Atunci, Germania va prelua președinția rotativă a Consiliului European, timp de jumătate de an. Din acel moment, două femei germane vor conduce UE – două femei care au o istorie comună lungă și relații istorice foarte diferite cu Europa.
Le va fi dificil. Președinția germană a Consiliului vine într-o perioadă în care UE este mai slabă ca niciodată: diviziunile interne, Brexit, lupta dntre China și SUA, care a marginalizat Europa și criza COVID-19, în debutul căreia statele membre ale UE se concentrat doar pe sine.
UE părea atunci că va fi victima pandemiei. Lucrurile arată mai bine acum, însă preluarea conducerii Consiliului de către germani rămâne o „provocare dură”, după cum spune ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, de la CDU.
Pentru Merkel și von der Leyen, mizele personale sunt, de asemenea, mari. Una dorește să-i facă pe oameni să uite de debutul ei dificil în calitate de șef al Comisiei. Cealaltă vrea să-și securizeze moștenirea politică europeană, destul de slabă până acum. Depind una de cealaltă și deja știu asta.
„Cancelarul știe că atunci când am o sarcină, ajung la marș”, spune von der Leyen. Se află în biroul ei, într-o zi de duminică, puțin după ora 16:00. Abia ce s-a întors din Burgdorf. Spre seară are programate întâlniri cu echipa sa.
Emanciparea Ursulei
De asemenea, cancelarul știe că von der Leyen nu se gândește întotdeauna la ceilalți odată ce începe. Recent, când președinta Comisiei a fost însărcinat de liderii statelor membre UE să prezinte o propunere de redresare economică centrată pe bugetul UE, Merkel a i-a atras atenția: „Nu uitați să vorbiți cu noi mai întâi”.
Multă vreme, Merkel, 65 de ani, și von der Leyen, 61 de ani, au avut o relație de tipul profesor-elev. Când Angela Merkel a devenit cancelar, în 2005, au fost privite ca o echipă de vis a creștin-democrailor. Relația s-a răcit atunci când von der Leyen nu a fost numită președinta Germaniei, în 2010, așa cum se așteptase. Mai târziu, după ce von der Leyen a devenit ministru al Apărării, Merkel a trebuit să admită că, la fel ca predecesorii săi, protejata ei nu a fost în stare să țină frâiele ministerului.
În vara anului 2019, președintele francez, Emmanuel Macron, a venit cu ideea de a face din ea președintele Comisiei Europene, lucru care nu-i trecuse prin minte lui Merkel. Cancelara era probabil un pic neliniștită în legătură cu plecarea lui von der Leyen spre Bruxelles.
Von der Leyen nu mai trebuiă să se supună disciplinei cabinetului și reprezinta de acum interesul Europei, la egalitate cu fosta ei șefă. Privind lucrurile și din alt unghi, reiese că depinde acum de von der Leyen cum se face curățenia după dezordinea lăsată în Europa de perioada Merkel.
Pentru Angela Merkel, prima președinție rotativă a Consiliului a venit în prima jumătate a anului 2007, ea devenind rapid liderul de facto al Europei.
Criza financiară a izbucnit la scurt timp după aceea, urmată de criza euro. Germania s-a descurcat în acea perioadă mai bine decât majoritatea țărilor UE, iar cine dădea de probleme trebuia să capteze bunăvoința lui Merkel pentru a ieși din încurcătură.
Cancelarul ar fi putut deveni liderul indiscutabil al Europei, dar asta ar fi necesitat mai multă generozitate. Ea a pus bani la dispoziția țărilor mai slabe doar în condiții stricte, inclusiv vizite regulate de inspecție din partea așa-numitei „troici”, formată din Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană. Grecia s-a simțit intimidată, determinându-i pe unii să vadă în Merkel un Hitler reîncarnat.
Doar ce se încheiase criza euro și refugiații au început să curgă spre uropa. Fără a găsi un consens cu celelalte țări, Merkel a lăsat migranții blocați în Ungaria să intre în Germania – decizie care a dus la următorul conflict major.
Privind înapoi, la cei aproape 15 ani cu Merkel în funcția de cancelar german și ca politician de frunte al UE, se conturează o anumită imagine. Europa nu a fost în măsură să convină asupra unei politici umanitare; în Ungaria și Polonia, democrația a fost grav afectată; Marea Britanie a părăsit UE și încă nu există niciun acord cu privire la modul în care aceasta și blocul se vor trata reciproc în viitor; în Europa, disputa pentru bani a împărțit continentul pe liniile nord-sud; rolul statului-națiune este resuscitat; europeanul comunul, întruchipat de Bruxelles, e undeva în fundal.
Dacă vorbim de planuri vizionare, Europa a devenit un loc trist. Desigur, aceasta nu este doar vina lui Merkel, dar, în calitate de șefă a celei mai puternice țări din UE, îi revine o pondere mare din vinovăție.
„Germany first”?
S-a speculat mult referitor la motivul pentru care Merkel nu a devenit o europeană pasionată, precum fostul cancelar Helmut Kohl. Spre deosebire de el, ea nu a experimentat războiul și, copil al Germaniei de Est comuniste, nu a fost crescută ca un (occidental) european, spre deosebire de vest-germanii generației sale.
În primii ani de politician, ea a trebuit mai întâi să demonstreze că era un bun german sau, mai bine zis, un bun reprezentant al Germaniei unite. Poate că în acel moment i s-a implantat un mod național de a gândi, o mentalitate „Germany first”.
Pe de altă parte, Von der Leyen este un german din vest care nu a trebuit să demonstreze că poate reprezenta interesele germane. Încă din 2011, ea a cerut un „Statele Unite ale Europei bazat pe modelul statelor federale Elveția, Germania sau SUA”.
A fost fericită că s-a putut întoarce „acasă” în calitate de șefă a Comisiei. Dar când a izbucnit pandemia, von der Leyen, care este doctor în medicină, nu a făcut inițial o figură bună. Pe măsură ce numărul persoanelor infectate a crescut, Germania, Franța, Austria, Republica Cehă și multe alte țări și-au închis granițele. Von der Leyen a fost dată la o parte.
În timp ce erau în joc viețile cetățenilor lor, liderii de la Berlin, Paris și alte state membre făceau cum nu se putea mai clar cât de puțin credeau ei în Europa. Controalele la frontieră sunt o măsură încărcată de simboluri în UE, reprezentând opusul Europei unite. Cu toate acestea, von der Leyen le-a acceptat inițial, aproape fără să comenteze.
Dificultățile sale inițiale ar putea fi legate de faptul că, spre deosebire de predecesorul ei, Jean-Claude Juncker, nu condusese niciodată un guvern. Nici ea nu poate pretinde că are un mandat din partea alegătorilor. La alegerile europene, în urmă cu doar un an, numele ei nu a fost pe buletinul de vot.
Însă acum are ocazia să mărească rolul Comisiei mai mult ca oricine dinaintea ei. Dintre toți, chiar Merkel, scepticul de la Bruxelles, i-a deschis calea pentru asta.
La început, cancelarul a rezistat puternic apelurilor de a ajuta statele UE să lupte cu ajutorul „obligațiunilor corona”. Criza euro părea să se repete. Dar apoi, ca în timpul crizei de refugiați, inima lui Merkel a părut că se înmoaie, așa cum se întâmplă adesea în timpul crizelor umanitare. Împreună cu Macron, a propus un plan de redresare pentru Europa, în care cancelarul a fost de acord să permită statelor să primească subvenții pe care nu ar trebui să le plătească, în loc de împrumuturi. UE ar avea voie să obțină banii pentru acest lucru prin împrumuturi.
Unii numesc acest concept „datoria comunității”, un steguleț roșu până acum pentru guvernul german. Macron și Merkel au alocat 500 de miliarde de euro (560 de miliarde de dolari) pentru aceasta, iar von der Leyen a adăugat alte 250 de miliarde de euro.
Un punct de cotitură pentru Europa
Prin aceasta, Comisia ar putea distribui aproape de două ori mai mulți bani în următorii câțiva ani decât a avut anterior, în consecință și influența sa crește. E greu de crezut că Merkel i-ar fi făcut această concesie lui Juncker. „Fără încredere, acest lucru nu ar fi posibil”, spune von der Leyen, adăugând: „Ne prețuim reciproc. Nu suntem întotdeauna de acord, dar ne putem baza unul pe celălalt 100 la sută. Ne cunoaștem foarte, foarte bine”.
Planul Von der Leyen include mai mult de 20 de acte juridice. Câteva săptămâni, oficialii s-au luptat pentru fiecare detaliu. Ursula von der Leyen i-a sunat pe fiecare dintre liderii celor 27 de state membre de două sau trei ori, încercând să pună în acord diferențele dintre nord și sud, sud și est. „Toată lumea a înțeles ce este în joc”, spune, cu optimism, von der Leyen. „Oportunitatea noastră constă în faptul că acum ieșim împreună din această criză”.
Dar Ursula von der Leyen are speranțe puține să-și atingă obiectivul fără ajutorul lui Merkel.Nimeni nu se așteaptă la o revelație în timpul summitului video din 19 iunie. Olanda, Austria, Suedia și Danemarca și-au unit, toate, forțele sub titulatura de „Frugal Four”, în cadrul discuțiilor privind bugetul UE. Nu le place ideea că UE vrea să lupte împotriva crizei asumându-și datoriile.
Merkel și von der Leyen speră că noul impuls ar putea ajuta și la rezolvarea problemelor suplimentare. Programul oficial pentru președinția Consiliului german al UE, pe care guvernul german speră să-l adopte în curând, are 24 de pagini. Se concentrează în mare măsură pe coronavirus și consecințele sale, precum și pe Brexit, relația cu China și reforma politicii europene de refugiați.
De asemenea, Germania dorește să se implice în dosarul salariului minim, cel al șomajului în rândul tinerilor și al pierderii biodiversității. Trebuie consolidat și sistemul global de tranzacționare.
Până în prezent, țările partenere au fost optimiste în ceea ce privește președinția germană și conducerea comună a Merkel-von der Leyen. Ministrul francez al Finanțelor, Bruno Le Maire, spune: „Desigur, în situația actuală, este de ajutor faptul că Ursula von der Leyen și Angela Merkel se cunosc de ani buni și au încredere reciprocă. Este o apropiere care împinge lucrurile înainte și face deciziile mai ușoare”.
Ministrul italian de externe, Luigi Di Maio, a definit trei priorități. Cel mai important este fondul de recuperare, urmat de migrare. Di Maio ar dori ca Merkel să pună la bătaie sume mai mari pentru a stabiliza Africa de Nord.
Ministrul italian de Externe ar dori, de asemenea, să promoveze conferința despre viitorul Europei, în ciuda euroscepticismului larg răspândit în Italia, în special în speranța realizării unei uniuni fiscale.
Spațiu pentru ambiție
„Merkel trebuie să termine acum biscuiții pe jumătate copți”, spune Mario Monti, premier al Italiei în timpul crizei euro, din 2011. El nu se îndoiește că aceasta va reuși. „Germania tocmai a demonstrat, cu o autoritate excelentă, că are o mare putere de conducere”. Potrivit lui Monti, modul în care Berlinul pune la dispoziția Europei resursele sale financiare este „unic”.
Chiar și Polonia privește favorabil președinția germană a Consiliului. Germania a avut o reputație proastă printre membrii de dreapta polonezi, care guvernează în prezent țara și care au susținut că Berlinul nu a renunțat niciodată la căutarea puterii mondiale.
Dar, în ciuda încăpățânării ideologice ocazionale, Varșovia acționează în prezent în mod pragmatic: De când britanicii au părăsit UE, politicienilor polonezi național-conservatori le lipsesc un model și un partener în UE. Le-au rămas doar germanii, motiv pentru care fracțiunea guvernului polonez a asigurat o majoritate pentru Ursula von der Leyen în parlamentul UE.
În Germania, este de așteptat puțină rezistență la o politică pro-europeană, cu excepția populiștilor de dreapta de la AfD, formațiune fondată ca anti-euro. CDU și CSU, pe de altă parte, îl vor susține pe cancelar. „Apetitul pentru rebeliune s-a diminuat”, spune Gunther Krichbaum, președintele comisiei pentru afaceri europene din parlamentul german. „Situația îi permite Angeleie Merkel să facă lucruri care nu fuseseră posibile până acum”. Prin „situație”, Krichbaum are în vedere rezultatele bune ale lui Merkel în sondaje și șocul COVID-19.
Florian Hahn, purtătorul de cuvânt pentru politici europene al grupului parlamentar CDU/CSU, vede lucrurile în mod similar. „Nu mai este momentul pentru reflexe ieftine”, spune el. „Corona are potențialul de a distruge Europa”. Potrivit lui Hahn, acest lucru este clar pentru mulți oameni din partid.
Florian Hahn nu este doar un politician concentrat pe Europa, dar este și secretarul general adjunct al CSU și unul dintre cei mai apropiați confidenți ai liderului formațiunii, Markus Söder. „Pentru noi, există cu siguranță o curbă a învățării când vine vorba de Europa”, mai spune el.
Daniel Caspary, președintele grupului CDU/CSU din Parlamentul European, susține că, având în vedere ascensiunea Chinei și evoluțiile din SUA, consolidarea UE este și mai crucială, din punctul de vedere al partidului. „În acest scop, Merkel va avea un sprijin larg în CDU și CSU în timpul președinției germane a Consiliului”, spune el.
Cu atât de mult sprijin, Merkel și-ar putea permite chiar să riște un pic de ambiție vizionară. Ar putea, de asemenea, să înceapă să mărșăluiască. O declarație recentă a Angelei Merkel, de exemplu, a sunat surprinzător. Ea a spus că trebuie să vorbim serios despre ceea ce Europa nu poate face suficient de bine. „Acest lucru poate include modificări ale Tratatului; ar putea include și să ne apropiem mai mult”.
Mai presus de toate, Merkel se gândește la politica externă. De multe ori, ea subliniază cât de important este ca Europa să prezinte un front unit dacă vrea să nu fie strivită între SUA și China. Un prim pas ar fi stoparea practicii de a coordona fiecare anunț de politică externă cu fiecare membru al UE.
Reacția haotică la COVID-19 a făcut-o și pe Merkel să ia în considerare o uniune mai strânsă. Într-o scrisoare comună, semnată alături de Macron și alți lideri naționali și adresată Ursulei von der Leyen, ea a susținut că ultimele săptămâni au „ridicat întrebări cu privire la pregătirea UE pentru pandemii” și a subliniat necesitatea unei abordări „la nivel european”.
Un cancelar Merkel care schimbă tratatele și nu mai privește politica UE dintr-o perspectivă pur germană – asta ar fi cu adevărat ceva nou.
