Dacă e să dai crezare mass-mediei ruse de stat, toată lumea iubește Rusia ori cel puțin îi repetă punctele sale de vedere. De ce este totuși așa de important pentru Vladimir Putin, care încearcă să pară insensibil la criticile externe, să amplifice orice cuvinte care par să îl susțină?
- O analiză semnată de Mark Galeotti, pentru The Spectator.
<< A fost o absență distinctă a oaspeților occidentali la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg (SPIEF) de săptămâna trecută, odinioară „vitrina” Rusiei pentru investiții și acorduri comerciale, supranumit și „Davosul Rusiei”. A fost prezent ministrul de Externe al Ungariei (care și-a descris participarea ca un act de curaj neconvențional), dar în rest, principalii demnitari prezenți au venit din Sudul Global – sau Majoritatea Mondială, cum a început să o numească Moscova – și chiar și talibanii.
Așadar, poate drept compensație, mass-media oficială este brusc plină de personalități de rang înalt din trecut și prezent, care aparent confirmă vorbele lui Vladimir Putin. Karin Kneissl, fosta ministră de Externe a Austriei, a declarat, pentru agenția TASS, că își amintește „că cu mult înainte de 2022, oamenii declarau că ar fi mai rezonabil dacă ar exista un fel de balcanizare a Rusiei, știți, ca o prăbușire, dezintegrare”. TASS nu a considerat necesar să menționeze că dansase în mod infam cu Putin la nunta ei și că acum locuiește în Rusia, dar a fost bucuroasă să sublinieze că acest lucru confirmă ceea ce fostul ei partener de dans susținuse, și anume că liderii occidentali „spun că Rusia trebuie împărțită în zeci de entități mici, pentru a o subjuga și a o exploata în interesul lor”.
Deși este adevărat că figuri aparte de militante, precum Kaja Kallas din Estonia, au spus că nu ar trebui să ne temem neapărat de o potențială dezintegrare, consensul occidental este, de fapt, acela că un astfel de rezultat ar putea fi periculos și cu siguranță nu acesta ar trebui să fie scopul nostru. Dar o asemenea nuanță nu-și are locul la TASS.
Între timp, premierul slovac, Robert Fico, încă în recuperare după o tentativă de asasinat, este citat în ziarul Kremlinului, Rossiiskaia Gazeta, spunând că „marile democratii occidentale nu doresc pace, ci o escaladare a tensiunilor cu Rusia”. Decizia recentă a unor țări donatoare de a permite Kievului să le folosească armele în atacuri limitate pe teritoriul rus este interpretată – exact cum a spus Putin – ca fiind o dovadă că acestea folosesc Ucraina ca pe un proxy, într-o „aventură militaristă” împotriva Patriei.
Chiar și un interviu cu Erik Prince, fondatorul companiei de mercenari care se numea odată Blackwater (care a fost una dintre inspirațiile Moscovei în a-și înființa propria forță, Wagner în 2013-2014), este exploatat pentru a găsi sentimentele potrivite. Într-o conversație cu controversatul Tucker Carlson care îl intervievase și pe Putin, Prince îl critică pe Joe Biden pentru că nu a spus clar că Ucraina nu va adera la NATO, susținând că acest lucru ar fi putut preveni războiul. Pentru mass-media rusă, acest lucru a devenit o oportunitate de a susține că războiul s-ar putea încheia rapid – trebuie doar ca Vestul să abandoneze Kievul.
Într-un moment în care Putin își proclamă disprețul față de Vest, valorile sale decadente și minciunile sale obișnuite, de ce este atât de important să fie validat de populiștii săi, de cei care au fost importanți în trecut și de figurile marginale? De ce primesc întotdeauna locurile de frunte? De ce, de exemplu, este citat filosoful naționalist Alexandr Dughin pentru a-l susține pe Prince, și nu invers?
Desigur, este întotdeauna util să poți reda vocile occidentale în încercarea de a-i încuraja pe cei din Europa și Statele Unite care se opun politicii actuale față de Ucraina. Pe măsură ce guvernele își întăresc pozițiile, în vreme ce „oboseala față de Ucraina” de fapt crește, crelte și posibilitatea de a exploata acest lucru, cu efect perturbator.
Totuși, acestea sunt mijloace de informare care li se adresează în mare parte rușilor, nu străinilor. Aici, este greu să nu concluzionezi că reflectă și o insecuritate profundă în cadrul țării în general și în Putin și în regimul său în special. La SPIEF, când a fost presat de belicosul profesor universitar Serghei Karaganov să fie de acord că Rusia ar trebui să se reorienteze spre Asia, Putin a reafirmat că țara este una europeană, chiar dacă, în opinia sa, Europa occidentală își pierde valorile și identitatea pentru care a fost odată cunoscută. Majoritatea rușilor ar fi de acord cu ambele puncte de vedere.
Având în vedere că el (sau cel puțin administrația sa, care continuă să sondeze obsesiv starea de spirit a populației) știe că invazia din Ucraina nu este deosebit de populară – cei mai mulți ruși sunt favorabili negocierilor, dacă nu chiar concesiilor – atunci faptul de a susține că „adevărații” occidentali sunt fie de partea Rusiei, fie cel puțin confirmă narațiunea lui Putin, represintă o încercare de a-i conferi o legitimitate mai mare. În acest proces, asta susbliniază totodată și o insecuritate veche de secole în inima Rusiei, pe măsură ce aceasta din urmă încearcă să-și confirme locul într-o Europă de care este adesea indignată și de care se teme. Faptul de a crede că acum este bastionul adevăratelor valori europene și că europenii recunosc acest lucru, trebuie să fie o oarecare consolare pentru faptul că este izolată de sancțiuni și interdicții de călătorie. >>
