RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA ADEVĂRULUI, PARTEA IV. Ca să ții oamenii în întuneric, trebuie mai întâi să stingi lumina
Totul începe cu minciuni și se termină cu eliminarea celor care spun adevărul. Autoritarii nu prosperă convingând o majoritate, ci bulversând-o. Prin copleșirea publicului cu contradicții, distorsionări și îndoieli, aspiranții la dictatură nu trebuie să câștige dezbaterea, ci trebuie doar să strice tabela de marcaj.
De aceea Donald Trump atacă presa independentă – așa cum face din nou săptămâna aceasta, boicotând Associated Press (AP) în ciuda unui ordin judecătoresc. Fără mass-media nu există o narațiune comună – iar AP este inima jurnalismului american. În haosul care rezultă, puterea devine greu de contestat pentru că faptele devin neclare în absența instituției care are rolul de a le stabili și comunica.
Așadar, nu este vorba doar despre reducerea la tăcere a disidenței, ci despre remodelarea realității. Cei mai mulți oameni nu au nici timpul, nici pregătirea necesară pentru a analiza legislație sau a verifica statistici. Ca sistemul să funcționeze, este nevoie de un minim de încredere în profesioniștii instruiți care să relateze, să ofere context și să explice. Subminează-i pe acești intermediari și se va așterne ceața.
Asta caută Trump și ceilalți autoritari ori aspiranți la dictatură. Nu este o invenție recentă a noii generații de escroci, ci un plan de acțiune scris de fasciști acum un secol. Cu mult înainte ca „știrile false” și „dușmanii poporului” să devină lozinci MAGA, Benito Mussolini era deja expert în asta.
Mussolini a urcat la putere fondând un ziar fascist numit Il Popolo d’Italia („Poporul Italiei”), care a devenit vocea oficială a Mișcării Fasciste. După ce a preluat puterea, a transformat întreaga presă italiană într-un braț de propagandă, guvernul său dictând ce putea fi publicat, difuzat sau filmat. Ziarele erau reduse la tăcere dacă nu lăudau regimul.
Chiar și fotografiile cu Il Duce erau filtrate pentru a șterge semnele de îmbătrânire sau slăbiciune, iar regimul impunea loialitate strictă prin sloganuri precum „Il Duce ha sempre ragione” — Conducătorul are întotdeauna dreptate. Imaginea sa de om puternic era construită pe minciuni, cenzură și iluzia invincibilității. Presa era fie redusă la tăcere, fie cumpărată. Curând, Hitler făcea același lucru în Germania.
Desigur, acest lucru e mai ușor într-o dictatură. Dar dacă scopul este cel de a păstra aparența unei democrații — sau măcar existența unor alegeri, care nu reprezintă decât o parte a democrației — trebuie să convingi suficient de mulți oameni că presa este rea. Să discreditezi chiar serviciul pe care obișnuiau să se bazeze pentru a se informa.
De aceea Trump nu încetează să vorbească despre „știrile false” și declară presa drept „dușmanul poporului” – o expresie împrumutată din Rusia stalinistă. De aceea slugile lui vorbesc, fără jenă, despre „fapte alternative”. De aceea personaje precum Elon Musk încearcă să prezinte mass-media ca pe niște „elitiști” care au o agendă obscură menită să reducă la tăcere vocile curajoase ale cetățeanului obișnuit (desigur, pe rețelele sociale).
Pentru a nu speria publicul, autoritarii aleși nu distrug presa dintr-o lovitură, ci o erodează treptat. Manualul e cunoscut și consecvent:
- Subminează încrederea publicului. Se folosește un discurs sistematic care prezintă presa nu ca pe un arbitru imparțial al tuturor taberelor din peisajul politic, ci ca pe o parte implicată. Benjamin Netanyahu, din Israel, dă vina pe „elitele media de stânga”. Recep Tayyip Erdoğan, din Turcia, echivalează jurnaliștii cu teroriști. Viktor Orbán, din Ungaria, condamnă „influența globalistă”. Ceea ce e pervers e că această tactică devine o profeție autoîmplinită – minciunile repetate constant determină presa să le demonteze, ceea ce creează aparența unei „tabere”. Când adevărul însuși devine o poziție politică, cei care-l apără par să fie, automat, politizați.
- Urmează războiul juridic. Procese strategice – pentru calomnie, defăimare, insultă – sunt folosite pentru hărțuire și epuizare. În Polonia, guvernul partidului „Lege și Justiție” a lansat sute de procese împotriva publicațiilor independente. În Turcia, acuzații precum „insultarea președintelui” au devenit rutină. Luna trecută, Netanyahu a dat în judecată un fost oficial care a lăsat să se înțeleagă că deține informații compromițătoare. Mesajul este clar: vorbești pe riscul tău. Dacă sistemul judiciar a fost deja politizat, cu atât mai ușor.
- Apoi, codificarea cenzurii. Trump a cerut în repetate rânduri modificarea legilor din SUA privind calomnia, pentru a ușura procesul de a da în judecată jurnaliști. Legislația media din Turcia incriminează „dezinformarea”. Legea agenților străini din Rusia a închis redacțiile independente. În Ungaria, guvernul controlează direct conținutul editorial. Reforma judiciară promovată de Netanyahu i-ar oferi coaliției sale o autoritate nesupusă controlului – făcând cenzura ușor de impus și imposibil de contestat.
- Cumpără tot ce poți. Ceea ce nu poate fi cenzurat, poate fi consolidat. Aliații lui Orbán au construit un conglomerat pro-guvernamental cumpărând sute de publicații și direcționând spre ele publicitate de stat. Compania petrolieră de stat din Polonia a achiziționat ziarele regionale. Netanyahu a fost de mult timp acuzat că oferă favoruri mogulilor media. Aliați ai lui Trump, precum Elon Musk și Rupert Murdoch, controlează acum unele dintre cele mai puternice motoare narative din Occident. În Rusia, apropiații lui Vladimir Putin controlează mare parte din presă, ceea ce îi permite să reducă la tăcere vocile critice și să modeleze opinia publică – în special în privința războiului din Ucraina, a opoziției interne și a politicilor occidentale; iar la schimb, în acest cerc vicios al corupției, autoritarul îi face tot mai bogați.
- În cele din urmă, intimidarea – și chiar mai rău. Aceasta este faza finală, cea mai întunecată. În Rusia, jurnaliștii au fost hărțuiți, otrăviți sau uciși – eroi precum Anna Politkovskaia și Natalia Estemirova. Jamal Khashoggi, din Arabia Saudită, a fost măcelărit într-un consulat din Turcia. Chiar și în democrații, reporterii se confruntă cu supraveghere, campanii de defăimare și amenințări. Trump a fantazat public despre încarcerarea jurnaliștilor. Această linie nu a fost încă depășită în SUA — dar retorica a pavat deja drumul.
Elementul modern al acestei strategii este reprezentat de rețelele sociale – ceea ce am descris în aceste pagini drept Tirania Fluxului. Platforme precum TikTok, X (fostul Twitter) și YouTube folosesc algoritmi concepuți pentru a maximiza indignarea — nu adevărul. Minciunile circulă mai rapid decât faptele. Nu există loc pentru nuanță, care este îngropată sub un vacarm constant. Autocrații și complicii lor din social media apără acest fenomen în numele „libertății de exprimare” — dar, de fapt, scopul este libertatea de a folosi algoritmi care ne prostesc. Presa jurnalistică – cu standardele, etica și misiunea sa de a căuta adevărul – devine inamicul.
Odată ce presa liberă este redusă la tăcere și tot ce mai rămâne este social media, poți minți agresiv fără consecințe. De exemplu, poți prezenta tarifele vamale – care sunt, în esență, scumpiri autoimpuse pentru consumatorii americani – ca pe niște „reduceri de taxe”, trimițând-o pe secretara de presă a Casei Albe, Katherine Leavitt, să afirme asta cu o mină serioasă.
Cu presa amuțită, ești practic liber să duci un război împotriva competenței și educației, pentru ca nimeni care încearcă să demonteze minciunile să nu fie ascultat. În această viziune asupra lumii, oamenii de știință, profesorii, economiștii și jurnaliștii nu sunt ghizi spre adevăr — ci „dușmani elitiști ai poporului”. Expertiza este ridiculizată, iar școlile sunt acuzate de îndoctrinare.
Cu ambele tipuri de presă reduse la tăcere, poți fura în voie. Dacă justiția încearcă să te tragă la răspundere, aplici Manualul Vânătorii de Vrăjitoare, în care orice anchetă este etichetată drept o vendetă politică. Trump, Netanyahu și alții ca ei transformă anchetele de corupție perfect legitime în persecuții, făcând ca ideea de responsabilitate să pară o ficțiune partizană. În felul acesta, autoritarii te pot jefui fără opreliști și îți pot lua drepturi fundamentale, iar nimeni nu mai rămâne să te apere. Cu social media de partea lor și cu presa rămasă obedientă, pot dezarma justiția și chiar aresta judecătorii. Asta a făcut Erdoğan în Turcia.
Erdoğan și Orbán încă reușesc să câștige alegerile (în cazul primului, la limită), dar alegerile sunt controversate, iar climatul este profund viciat. Democrația nu înseamnă doar urne de vot. Înseamnă voturi informate, oameni care își cunosc drepturile și sunt conștienți de fapte. Dacă alegătorii nu pot avea încredere în informații, alegerile lor sunt compromise și libertatea devine lipsită de sens.
Atacul asupra presei nu are de-a face cu protejarea oamenilor de minciuni. Are de-a face cu a te asigura că oamenii nu mai pot distinge care sunt minciunile. Când Trump a cerut Associated Press să folosească denumirea „Golful Americii” sau dacă nu va pierde accesul la Biroul Oval, nu a fost vorba de geografie, ci de o formă de șantaj pentru a impune loialitate și supunere. Agenția nu putea să se conformeze. Și nici nu trebuia.
Astăzi, asemenea lucruri pot părea o glumă. Mâine, se pot face compromisuri doar pentru a trece ziua în liniște. Iar într-o zi, după aceea, așa va fi „pur și simplu” – și nu ne vom mai aminti cum era când fuseserăm liberi.
Istoria ne oferă speranță. În fața fascismului și a comunismului, rezistența a crescut și, în cele din urmă, a învins. Și astăzi, oamenii se organizează. Dar trebuie să fim lucizi în privința lucrului cărora ne opunem. Nu este vorba doar despre politică. Este un atac asupra realității, derulat după un plan vechi de un secol.
Iar presa liberă? Nu este dușmanul poporului.
Nu este nici prietena poporului.
Este poporul.
