- “Serviciile de informații ale lui Putin sunt epurate de persoanele care nu sunt de etnie rusă, o politică complet contrară istoriei multietnice a acestor agenții. Este o mișcare riscantă care, într-o zi, ar putea avea consecințe serioase pentru regim”, scriau recent doi jurnaliști ruși bine conectați la mediul serviciilor speciale putiniste.
- Într-un alt articol, tot de dată recentă, aceiași autori notau că “nevroza Kremlinului față de disidenții organizați în exil este extremă și are consecințe extrem de grave”. FSB tocmai pusese sub acuzare Comitetul Rus Antirăzboi, format din emigrați proeminenți, motivele invocate fiind: tentativă de preluare violentă a puterii și organizarea unui grup terorist. Cu accent pe rolul oligarhului rus aflat în exil, Mihail Hodorkovski, ținut de Putin un deceniu după gratii și scos din celulă doar după îndelungate intervenții internaționale. Autorii semnalează totodată două mutații survenite în abordarea regimului Putin. Una ar fi aceea că mai celebra “campanie sovietică împotriva troțkismului a fost complet diferită de represiunea KGB-ului împotriva disidenților din ultima perioadă a epocii sovietice; aceștia erau, în general, acuzați de activități antisovietice, niciodată de terorism, și nu erau considerați rivali serioși ai membrilor Politbiroului”. Cealaltă ar fi aceea că “anul acesta, Kremlinul și-a intensificat eforturile de a le face viața mai dificilă exilaților politici ruși, abuzând de mecanismele de cooperare internațională dintre agențiile de aplicare a legii”.
- Revista britanică The Economist a prezentat zilele acestea un amplu tablou al dinamicilor accelerate și spectaculoase din rândul elitelor ruse care gravitează în jurul dictatorului. Cei vechi sunt amenințați de ascensiunea celor noi, iar ascensiunea celor noi a produs deja daune, pe alocuri letale, în rândul celor vechi. Analiza o puteți consulta, în limba română, AICI. Iată și un indiciu peste măsură de revelator, oferit de către The Economist: “În actuala lor stare de nesiguranță, puține lucruri îi irită mai mult pe membrii vechii elite decât spectacolul unor oameni noi care se ridică în rândurile lor. Nu este un potop, ci un fir subțire, iar vechile clanuri nu dispar. Dar ascensiunea rapidă a unor noi tipuri de persoane în cercul lui Putin oferă un memento tulburător că regulile jocului se schimbă”.
- Publicația The Telegraph titrează, la rându-i: “Panică la Kremlin, care rămâne fără opțiuni tocmai când Trump pune presiune”.
Situația tot mai precară a regimului Putin nu este produsul unui fenomen petrecut peste noapte. Norii negri s-au acumulat constant, de-a lungul acestor aproape patru ani de război. Debutul poate fi identificat în ratarea victoriei rapide a Rusiei în Ucraina și, ca urmare, intrarea invaziei în nevisate prelungiri.
Zi de zi, de câțiva ani, miliarde de dolari, dar și sute și, deja de multă vreme, chiar peste o mie de militari ruși dispar în malaxorul din Ucraina.
Iar de la zi la zi, Moscova rămâne cu tot mai puține opțiuni pentru a găsi o ieșire onorabilă și sigură din acest ciclu infernal care îi macină economia, îi toacă demografia, îi întărâtă până și pe cei mai ezitanți dintre europeni să ia măsuri extraordinare, menite să înrăutățească și mai mult deopotrivă prezentul și perspectivele regimului Putin.
Cu referire la cele de mai sus, avansam încă din ianuarie teza scadenței care în sfârșit a venit la porțile Kremlinului, într-un text intitulat: Cometa care vine o dată la câteva decenii e aici. În 2025, să luăm serios în calcul destabilizarea Rusiei și premisele pentru prăbușirea lui Putin.
Dar problema de fond cu care se confruntă Vladimir Putin nu se rezumă la elementele contabile (buget secătuit de un război lipsit de orizont) și cele militare (pași extrem de mici, raportat la costuri umane, tehnologice și materiale pe care nu doar Rusia, dar nici alte mari puteri nu și le-ar permite la infinit).
Problema de fond a lui Putin, cea care, suprapusă situației la zi a Rusiei, tinde să garanteze căderea regimului de la Moscova (căci asta va însemna, inevitabil, oprirea războiului sau doar astfel va fi oprit războiul), rezidă în nevoia imperioasă a SUA de a grăbi rezolvarea conflictului ruso-ucrainean pentru ca SUA să se poată concentra cu adevărat pe problemele spinoase pe care i le creează și pe care le va expanda China.
Donald Trump a ezitat îndelung, iar pe alocuri cu accente caricaturile, în a lua taurul putinist de coarne. Dar timpul se scurge în defavoarea acestui tip de abordare și reclamă o suită de schimbări radicale, conforme nu realității subiective la care se raportase Trump, ci realității obiective pentru care nu avusese ochi.
Rușii au desfășurat în ultimele zile o campanie puternică de inhibare a răzgândirii lui Trump în ceea ce-i privește. Dar nici măcar Trump nu poate evita la infinit să se plieze adecvat pe circumstanțe și, mai ales, pe imperative geopolitice profund autonome.
Vrând-nevrând, liderul de la Casa Albă a ajuns, după nici un an de mandat, mai aproape că oricând de acceptarea forțată a acestei realități.
Din perspectiva asta, puține mai sunt azi instrumentele pe care Putin le are la îndemână pentru a evita inevitabilul.
După 24 februarie 2022, China a fost un colac esențial de salvare pentru Rusia, sprijinul multilateral al Beijingului permițând Moscovei să-și mențină în funcțiune mașinăria de război și să facă față, cât de cât, izolării internaționale la care a fost supusă.
Dar ironia sorții este faptul că azi tocmai China și tocmai independent de ajutorul său pentru Rusia, s-a transformat din pedală pentru bicicleta rușilor în bățul cel mai gros din spițele lor.
Economic, comercial, tehnologic, politic și militar, Beijingul a devenit pentru Washington o urgență cum încă nu fusese acum doar un an.
Înlăturarea în grabă a problemei puse de Moscova în Ucraina nu-i garantează lui Trump succesul fantastic la care visează când se gândește la chinezi. Dar cu siguranță îi poate oferi cărți mai bune decât are în prezent, iar pentru liderul american asta e tot ceea ce contează.
Pe măsură ce China capătă proporții în calculele Americii, Rusia pierde corespunzător din greutatea avută până acum.
În general, când este vorba de povară reflexul e universal: te debarasezi de ea.
Pentru Trump, Putin nu mai este un interlocutor, ci o povară.
Catedrala Națională – sărbătoarea e de fațadă, neliniștea e omniprezentă
