Descoperire misterioasă la 2.900 de kilometri sub suprafața Pământului, în Oceanul Pacific

Oamenii de știință au făcut o descoperire demnă de un roman de aventuri. Este vorba de o structură gigantică aflată sub Insulele Marchize, din Polinezia franceză, se arată într-un studiu publicat în revista Science.

Structura geologică este situată la 2.900 de kilometri de suprafața terestră, la limita dintre nucleul extern și mantaua terestră internă. Compoziția structurii este deocamdată un mister. Tot ce se știe până acum este că uriașa structură are aproximativ 1.000 de kilometri diametru și 25 de kilometri grosime.

Cum au ajuns cercetătorii să configureze această structură? Studiind mii de înregistrări ale undelor seismice captate în Oceanul Pacific, aflăm din studiu.

Geologul Doyeon Kim și colegii săi, cercetători la Universitatea Maryland din SUA, au analizat 7.000 de înregistrări ale activității seismice produse în jurul bazinului Pacificului între anii 1990 și 2018. Toate cutremurele analizate au avut o magnitudine de cel puțin 6,5 și o localizare a adâncimii la peste 200 de kilometri sub suprafața terestră. 

Oamenii de știință s-au folosit de unde seismice specifice – „unde de forfecare” -, care sunt dificil de distins de zgomotul ambiant. Însă cu ajutorul unui algoritm conceput în mod normal pentru datele astronomice au descoperit imensa structură sub Insulele Marchize, insule  de origine vulcanică. 

Enigmatica structură a fost numită zonă de viteză ultra-joasă (ULV). 

Descoperirea ar putea aduce noi date despre structura Pământului și despre modul în care s-au format și s-au modificat straturile sale. Mantaua terestră este locul unde se produce convecția, iar acesta este mecanismul responsabil pentru activitatea vulcanică și pentru mișcarea plăcilor tectonice. Zonele ULV îi pot ajuta pe oamenii de știință să înțeleagă dacă anumiți vulcani au origini la adâncime foarte mare sub scoarța terestră, dar și să identifice compoziția din mantaua terestră. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here