Despre uimitorii ani ‘20 ai Americii secolului trecut, prohibiție și jazz, la expoziția Music Gallery de la Cluj-Napoca

„Economia a mers foarte bine, cel puțin până în ultimele trei luni ale deceniului. Tinerii au dansat Charleston pe ritmuri de jazz fierbinte, speakeasies au devenit din ce în ce mai populare, deoarece unii oameni căutau modalități de a ocoli prohibiția, iar filmele au primit voci”.

Este vorba despre intrigantul deceniu al treilea al secolului trecut, când America dădea piept cu prohibiția, dar o făcea pe ritmuri „pe ritmuri de jazz fierbinte”, după cum spun organizatorii. Acestei perioade îi este dedicată, între 25 martie și 23 aprilie, expoziția Music Gallery, în sălile Muzeului de Artă din Cluj-Napoca.

Expoziția vizează promovarea muzicii jazz în rândul publicului larg folosind formatul unei expoziții de artă și este conceput de fundația Fapte, organizatorul festivalului Jazz in the Park.

„Este un proiect total nou pentru noi. Se împlinesc 10 ani calendaristici de când efectiv lucrăm cu muzică și ne ocupăm cu proiecte muzicale. Am început cu partea de distribuție de concerte, format de festival, în care ne-am străduit să aducem artiști cât se poate de valoroși, însă de-a lungul timpului am început să testăm ideea de a da conținut muzical publicului nostru, dar altfel decât în clasicul format”, a declarat, într-o conferință de presă, directorul proiectului Music Gallery, Alin Vaida.

Acesta explică modul în care s-a născut expoziția: „Am început să avem tot felul de activități: târguri de viniluri, lecții la instrumente în festival, prezentări de echipamente etc. Și ni s-a părut interesant să creăm un format și am zis să punem în practică o idee mai veche, de a face o galerie de muzică împrumutând formatul unei galerii sau expoziții de artă”.

În cadrul proiectului Music Gallery vor fi organizate și evenimente speciale precum concerte, ateliere pentru copii, lecții de instrumente muzicale sau masterclass-uri dedicate muzicienilor.

Pe lângă tururile ghidate, va fi organizată și ora de muzică, un tur ghidat gândit special pentru elevii de gimnaziu și liceu, tur care își propune să fie o alternativă la clasică oră de muzică de la scoală. Turul durează aproximativ o oră, timp în care un ghid le va povesti tinerilor participanți aspecte despre istoria jazz-ului și îi va asista în descoperirea de instrumente și echipamente existente în spațiu. De asemenea, copiii vor avea partea de un mini-recital live.

Expoziția este construită în jurul a trei teme speciale: Listen/Ascultă, Learn/Învață și Explore/Încearcă, ceea ce înseamnă că publicul va putea asculta, fie pe discurile de vinil, fie în format digital, pe cei mai importanți muzicieni de jazz, apoi că jazzul va fi prezentat din multiple perspective publicului curios și, în al treilea rând, dar nu în ultimul, că publicul va putea testa instrumentele specifice muzicii de jazz și va avea acces la lecții de muzică.

Vernisajul expoziției a avut loc sâmbătă, 25 martie, ocazie cu care s-a desfășurat un concert de muzică live susținut de formația 7th Sense, una dintre cele mai apreciate trupe de jazz din România care recent și-a lansat albumului „Light in Chaos”.

Duminică, 26 martie, evenimentele speciale vor continua în cadrul Music Gallery, iar vizitatorii se vor putea participa la un concert al trupei Moonlight Breakfast.

„Dacă poți avea toată muzica din lume cu numai 5 euro pe lună, atunci nu pare că ai acces la mare lucru. Însă, dacă ești prezent în persoană acolo unde ia naștere actul muzical, sentimentul este cu totul altul”, spune Alin Vaida.

Biblioteca anti-seism. Cum învață ardelenii ce trebuie să facă în caz de cutremur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here