Vine în curând vara și foarte mulți oameni se întreabă dacă va fi sau nu periculos să utilizeze aerul condiționat în mașină, acasă, la serviciu, în spațiile închise, și dacă masca i-ar putea proteja de o eventuală infecție cu coronavirus transmisă prin instalația de răcire a aerului.

Principiul de a nu se transmite boala este aerisirea foarte bună a spațiilor, spune profesorul Virgil Musta, medic infecționist la Timișoara. Doar că dacă aceste spații sunt ventilate cu instalații de aer condiționat care nu îndeplinesc condițiile de a avea un filtru cu efect bactericid sau dacă acest filtru nu este schimbat conform recomandărilor, atunci da, pot reprezenta o sursă de contaminare, a arătat dr. Virgil Musta, marți seara, la Digi24. 

În cazul aerului condiționat din mașină, acela poate mai degrabă să slăbească imunitatea organismului. Sunt acele teorii din medicina indiană și chinezească care spun că vântul slăbește organismul. De aceea, persoanele care stau în aer condiționat, unele dintre ele, răcesc foarte ușor după aceste expuneri, a explicat prof. Musta.

În încăperi, este recomandabil ca acestea să fie foarte bine aerisite, nu neapărat cu aer condiționat, care, dacă nu are filtrele de securitate în regulă, s-ar putea să reprezinte un focar de contaminare. Există filtre speciale pentru aer condiționat, care sunt făcute pentru a steriliza aerul, dar sunt foarte scumpe și nu toate echipamentele de aer condiționat au aceste filtre, atrage atenția medicul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here