Document intern | Strategia de extindere a UE în Balcani pierde teren

Foto: katehon.com

Uniunea Europeană trebuie să recunoască faptul că ţările din Balcani care vor să adere îşi pierd încrederea în strategia prelungită de acces a Bruxellesului, înrăutăţită de eşecul său iniţial în a livra vaccinuri împotriva COVID-19, relevă un document intern al UE consultat de Reuters, preluat de Agerpres.

Uniunea Europeană şi Statele Unite spun că Albania, Bosnia, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Serbia vor deveni într-o zi state membre ale blocului comunitar, după războaiele etnice din anii 1990 care au dus la destrămarea Iugoslaviei.

Însă China şi Rusia, ale căror niveluri de comerţ şi de investiţii în Balcani sunt mult mai mici decât ale UE, câştigă o influenţă tot mai mare, luând faţa UE în timpul pandemiei prin faptul că au oferit mai rapid vaccinuri împotriva COVID-19, potrivit Reuters.

UE trimite acum 650.000 de doze de vaccinuri produse în Occident către cele şase ţări din Balcani, însă numai după ce China şi Rusia au distribuit în regiune milioane de doze din producţia lor.

„Trebuie să recunoaştem că, în ciuda angajamentului de neclintit faţă de integrarea în UE, popoarele din regiune trec printr-o dezamăgire profundă faţă de procesul de extindere”, se arată în acest document, datat 5 mai, redactat de oficiali ai UE şi trimis celor 27 de miniştri de externe din blocul comunitar.

„Percepţia unei întârzieri în livrările din partea UE ale vaccinurilor împotriva COVID-19 au alimentat şi mai mult discursul deziluziei”, potrivit aceluiaşi document, pregătit pentru reuniunea de luni a miniştrilor de externe, care au discutat despre Balcani, dar nu au luat nicio decizie oficială.

După ce ani la rând UE a neglijat regiunea, Croaţia a organizat în mai 2020 un summit pentru a da un nou impuls integrării Balcanilor. Macedonia de Nord şi Albania ar fi trebuit să lanseze negocierile de aderare la sfârşitul anului trecut.

Însă Bulgaria refuză să permită Macedoniei de Nord să avanseze, invocând dispute lingvistice şi culturale.

Franţa a întârziat procedurile în 2019 din cauza scepticismului privind eforturile Albaniei şi Macedoniei de Nord de democratizare şi de luptă împotriva corupţiei.

Comisia Europeană insistă că Albania şi Macedonia de Nord trebuie să avanseze împreună. Totuşi, sugestia făcută în această lună – dar retrasă ulterior – de comisarul european pentru Extindere, Oliver Varhelyi, că numai Albania ar trebui să înceapă negocierile de aderare a amplificat confuzia, potrivit unor diplomaţi europeni.

Miniştrii din UE nu au reuşit să deblocheze situaţia la o întâlnire pe care au avut-o marţi la Bruxelles.

Negocierile de aderare cu Serbia şi Muntenegru, cele două state considerate a fi cele mai avansate în procesul de accedere la UE, au încetinit de asemenea, în timp ce Bosnia şi Kosovo încă nu au fost desemnate oficial drept candidate la aderarea la UE.

1 COMENTARIU

  1. cand ma uita la harta de mai sus imi dau seama de ce suntem la marginea europei !!!…400 de ani de domnie turceasca !!!..vai de mama noastra !!!..nici nu existam in geografia lumii…intrebati un elev din danemarca unde-i romania !!!??…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here