Dosar in rem la DNA privind achiziția vaccinurilor anti-Covid

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) anunţă că a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect modalitatea de achiziţionare a dozelor de vaccinuri anti-COVID19, de la declanşarea pandemiei până în prezent. Urmărirea penală se face in rem, în acest moment, nicio persoană neavând calitatea de suspect sau inculpat, transmite News.ro.

„Pe rolul DNA a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect modalitatea de achiziţionare a dozelor de vaccinuri anti-COVID19, de la declanşarea pandemiei până în prezent. Urmărirea penală se desfăşoară cu privire la faptă (“in rem”), respectiv abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. Prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat”, a precizat, marţi, DNA.

Potrivit sursei citate, această etapă nu are caracterul formulării unor acuzaţii împotriva unei/unor persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs ori dacă nu s-a produs vreo faptă ce ar intra sub incidenţă penală.

Decizie CEDO: Rusia este „responsabilă” de asasinarea lui Aleksandr Litvinenko, otrăvit cu poloniu radioactiv în Marea Britanie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here