Dovezi noi că dieta pe bază de vegetale e mai sănătoasă decât cea pe bază de carne

Ar fi minunat dacă o dietă care să conțină un burger pe zi ar fi sănătoasă. Din păcate, studiu după studiu arată că un aliment precum carnea, ca sursă de proteine, ​​nu este o soluție atât de sănătoasă, scrie Popular Science, într-un material pe care-l vom reda pe larg.

Este mult mai bine să obții proteina necesară din plante. În general, dietele bazate masiv pe legume tind să fie mai sănătoase. Potrivit unui studiu, cei care recurg preponderent la diete pe bază de fructe și legume prezintă un risc cu 31% mai mic de a muri de boli cardiovasculare și un risc cu aproximativ 20% mai redus de mortalitate decât cei care se hrănesc în principal cu produse de origine animală.

Există câteva motive legitime pentru care sursele de proteine ​​pe bază de plante precum fasolea sunt o alternativă mai sănătoasă la bacon. Cercetătorii nu spun că nu vă puteți sau nu ar trebui să vă delectați cu o friptură Delmonico sau cu un cheesburger făcut pe grătarul încins. Mai degrabă ar trebui să ne bucurăm de ele cu moderație. În general, cercetările arată că mai puțină carne – mai ales carne roșie – este mai bine decât mai multă, din punct de vedere al sănătății pe termen lung. Nu trebuie să iubești tofu-ul (oricum nu este cea mai bună proteină pe bază de plante), atât timp cât te străduiești să mănânci mai mult din proteinele ieșite ​​din pământ și mai puțin de la animale.

Proteina vegetală are mai mulți nutrienți și fibre (deși nu sunt toți aminoacizii)

Carnea este cunoscută pentru numeroșii săi nutrienți. Dacă mănânci o varietate de carne de animale (nu doar vită, precum și diverse organe), poți obține toți aminoacizii de care ai nevoie pentru propriile proteine, plus vitamine ca B12, niacină, tiamină, B5, B6, B7 și vitaminele A și K.

Dar nu e deloc mai rău dacă înlocuiești proteina animală cu proteinele obținute din nuci, semințe și fasole. Acest lucru se datorează faptului că aceste alimente conțin, de asemenea, un spectru similar de nutrienți. Provocare vine de la vitamina B12, pe care majoritatea plantelor nu o pot produce singure. Puteți obține B12 din alge comestibile și din cereale îmbunătățite, deși cel mai simplu mod este cel al suplimentelor de vitamina B12 sau consumul de produse de origine animală.

Andrea Giancoli, un dietetician din California, spune că proteinele pe bază de plante sunt mult mai sănătoase decât omoloagele lor din carne. Acest lucru se datorează faptului că oferă mai mulți nutrienți în mai puține calorii. De asemenea, conțin ceva care le lipsește complet proteinelor animale: fibre. Să nu uităm de fibre. Fibrele ajută la digestie, cultivă o floră intestinală sănătoasă și sunt strâns asociate cu un risc mai mic de boli cardiovasculare.

Consumul de proteine ​​vegetale, asociat cu obiceiuri mai sănătoase

Meta-analizele care au comparat persoanele care consumă constant proteine de origine animală cu cele care au o dietă vegetariană au constatat că acestea din urmă tind să trăiască mai mult și mai sănătos. Au fost identificate mai puține boli cardiovasculare și mai puține cazuri de cancer.

Aproape sigur că există mici factori care favorizează aceste corelații. Poate că oamenii care mănâncă proteine ​​vegetale își văd și medicul în mod regulat, iar astfel prevenția este mai bună. Poate că trăiesc în locuri mai liniștite, mai puțin poluate.

Meta-analizele au concluzionat însă că doar factorii adiacenți, precum cei de mai sus, nu pot susține astfel de corelații. O analiză publicată în Revista Asociației Medicale Americane a arată că „substituirea proteinei animale cu proteina vegetală, în special a proteinei provenite din carnea roșie procesată, poate aduce un beneficiu substanțial pentru sănătate”. Materialul respectiv recomandă politici de promovare a proteinelor vegetale.

Carnea are mai multe grăsimi saturate

Un alt motiv pentru care friptura nu este excelentă pentru tine: grăsimea care adesea o însoțește. Grăsimea face delicioase fripturile și burgerii. Însă grăsimea ne poate înfunda inima. „[Cu proteinele vegetale] veți obține mai puține grăsimi saturate și zero colesterol”, explică Giancoli”.

Grasimile saturate sunt cele solide la temperatura camerei și tind să alimenteze bolilecardiovasculare (deși nu la fel de mult precum grăsimile trans), deoarece cresc nivelul total de colesterol. Pe termen lung, pot înfunda arterele. În schimb, nucile, avocado și peștele au grăsimi mult mai puțin saturate decât carnea roșie și alte tipuri de carne. Ca atare, ele sunt supranumite grăsimi sănătoase.

Carnea roșie procesată este cancerigenă. Poate și grătarul

Probabil că ați auzit despre raportul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), publicat acum câțiva ani, care proclama carnea roșie procesată ca fiind cancerigenă. Cancerul colorectal, în special, a fost asociat cu consumul de carne roșie și, de asemenea, cu cancerele pancreatic și prostatic. Carnea prelucrată, precum slănina și mezelurile, contribuie de asemenea la cancerul colorectal. Chiar și carnea la grătar este cunoscută ca având niște compuși cancerigeni în ea, la fel și carnea tocată.

În marea schemă a cancerului, carnea nu este cel mai mare jucător. Estimările realizate de Global Burden of Disease Project, un subgrup al OMS, consideră că numărul cazurilor de cancer provocate de carnea roșie ajunge la 50.000 pe an. De exemplu, poluarea aerului face 200.000 de victime, 600.000 mor din cauza alcoolului, iar tutunul ucide un milion de oameni anual.

E limpede, așadar, că, la modul general, dieta pe bază de proteine din plante este mai sănătoasă. Însă dieteticieni precum Giancoli consideră că mâncarea trebuie să fie gustoasă. Nu trebuie să-ți petreci viața îmbuibându-te cu pizza și înghețată, dar dacă adori burgerii, ar trebui să-i consumi. Doar că nu în fiecare noapte, ci din când în când. Cheia unei diete de succes, după cum vă vor spune mulți dieteticieni, stă în echilibru și moderație. Plus fasole.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here