După 20 de ani de dominație, Rusia a fost detronată de Bulgaria la gimnastică ritmică

Sursa: Instagram

Ansamblul de gimnastică ritmică al Bulgariei s-a impus în finala Jocurilor Olimpice de la Tokyo, punând astfel capăt hegemoniei Rusiei, care a câştigat toate titlurile la această disciplină începând cu ediţia de la Sydney, din anul 2000, informează EFE, preluată de Agerpres.

Gimnastele bulgare Simona Diankova, Stefani Kiriakova, Madlen Radukanova, Laura Traeţ şi Erika Zafirova au ocupat primul loc în clasamentul final al competiţiei, cu un total de 92,100 puncte după cele două rotaţii, urmate de reprezentantele Rusiei (90,700 puncte) şi Italiei (87,700), medaliate cu argint, respectiv bronz.

 


Foto: (c) TATYANA ZENKOVICH/EPA


Pentru Rusia, câştigătoarea concursului pe echipe la ultimele cinci Olimpiade, aceasta este o nouă lovitură după cea de sâmbătă, când Dina Averina, marea favorită la individual compus, a pierdut aurul în faţa israeliencei Linoy Ashram.

Clasament final:

1. Bulgaria (Simona Diankova, Stefani Kiriakova, Madlen Radukanova, Laura Traeţ, Erika Zafirova) 92,100 puncte
2. Rusia (Anastasia Blizniuk, Anastasia Maksimova, Angelina Şkatova, Anastasiia Tatareva, Alisa Tişcenko) 90,700
3. Italia (Martina Centofanti, Agnese Duranti, Alessia Maurelli, Daniela Mogurean, Martina Santandrea) 87,700
4. China 84,550
5. Belarus 84,050
6. Israel 83,850
7. Ucraina 77,600
8. Japonia 72,500

Ucraina 2.0

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here