Țara și unii dintre conducătorii ei sunt neliniștiți de dovezile tot mai numeroase ale unei represiuni extrem de sângeroase, notează The Economist.
La prima vedere, totul pare din nou calm. Regimul și-a reafirmat controlul. Plafonul fricii, spart pentru scurt timp, a fost reinstalat. Bărbați mascați impun o stare de fapt de tipul unei interdicții de circulație neoficiale, de la apus până la răsărit, în capitala Teheran. Forțele de securitate scotocesc acoperișurile în căutarea antenelor de satelit care trădează folosirea unui kit Starlink. Oamenii de afaceri care au îndrăznit să publice mesaje de susținere pentru greva comercianților și pentru proteste sunt ridicați, iar firmele lor sunt confiscate. „Hrana”, un organism de monitorizare a drepturilor omului, cu sediul la Washington, a confirmat peste 3.900 de morți și 24.000 de arestări. Oameni din Teheran, inclusiv oficiali, spun că bilanțul real depășește 10.000 de morți.
Ierarhia Republicii Islamice rămâne, deocamdată, neschimbată. În prima săptămână a protestelor, Masoud Pezeshkian, președintele Iranului, ales în urma unui proces electoral strict controlat, i-a descris pe manifestanți și revendicările lor drept legitimi și a permis ca mișcarea să se extindă din provincii către marile orașe. Însă ayatollahul Ali Khamenei, clericul neales care conduce Iranul în calitate de lider suprem, a intervenit, iar procurorul său general i-a etichetat drept „dușmani ai lui Dumnezeu” — o condamnare la moarte de facto. El și-a dezlănțuit garda pretoriană, Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), și miliția sa auxiliară, Basij. Potrivit convingerii îndelung împărtășite de consilierii săi, se crede că șahul căzuse în 1979 din lipsă de hotărâre fermă. Khamenei nu are nicio intenție să repete acea greșeală.
Totuși, sub suprafață, sistemul este zguduit. Oficialii și cei din anturaj vorbesc despre o „forfotă uriașă”, spune un călător frecvent, aflat în contact cu oficiali de la Teheran. „A fost depășită o linie. Status quo-ul este nesustenabil”. Un alt observator al Iranului, care are rude acolo, o spune tranșant: „Iranul se apropie de un moment familiar, dar niciodată rezolvat istoric: epuizarea unei ideologii de guvernare”.
Mulți cred că timpul se scurge. „Conducătorii au ajuns la capătul puterilor, prin eliminarea violentă a societății civile”, se arată într-un manifest publicat pe 18 ianuarie de 14 clerici și intelectuali cu vederi reformiste. Dacă cei aflați la putere nu vor începe reforme fundamentale și pașnice, avertizează documentul, vor urma schimbări mai dure. Unul dintre semnatari spune: „Sistemul trebuie să înceteze să mai reprime și să devină mai democratic”.
O mare parte din această critică internă se concentrează asupra lui Khamenei, în vârstă de 86 de ani, care conduce de 36 de ani, într-un mod tot mai despotic. Criticii se plâng de intransigența sa în negocierile nucleare cu America: insistând asupra unui program simbolic de îmbogățire a uraniului, susțin ei, a irosit un acord în 2025, care ar fi putut ridica complet sancțiunile. Unii merg mai departe. Cel puțin un cleric din spatele manifestului a cerut ca el să fie judecat pentru masacrul comis de stat, potrivit unui alt semnatar. „Ne așteptăm ca liderul suprem să părăsească scena în următoarele trei până la 12 luni”, spune un investitor care încă operează în Iran, invocând atât vârsta, cât și impopularitatea lui Khamenei. Alții privesc cu nostalgie spre o intervenție a lui Trump. „Obișnuiam să ne temem că vom deveni Venezuela”, spune o glumă care circulă prin cafenelele frecventate de funcționari. „Acum ne temem că nu vom deveni”.
Alții vorbesc despre răsturnarea ordinii politice. În locul unui cleric care prezidează un președinte ales, unii susțin ideea unei figuri constituționale simbolice, subordonate parlamentului sau președinției. În loc de a schimba regimul, ei caută să-l divizeze, eliminând instituțiile islamice, dar salvându-le pe cele ale statului, spune un observator veteran al Iranului, de la Washington. Economiile financiare pentru un regim lipsit de lichidități ar putea fi considerabile. Ar „reduce drastic finanțarea seminariilor și a mullahilor-marionetă”, potrivit unui absolvent de seminar. Pezeshkian este considerat pe scară largă prea slab pentru a conduce vreo lovitură de palat. Atenția s-ar putea îndrepta în schimb către Mohammad Bagher Qalibaf, președintele parlamentului și fost comandant al forțelor aeriene ale IRGC, și către Ali Larijani, un veteran al jocurilor de putere și fiu de ayatollah, care conduce în prezent Consiliul Suprem de Securitate Națională. Amândoi au copii care trăiesc sau au încercat să trăiască în America de Nord.
Nivelul general de frică este însă atât de ridicat, încât nimeni nu va acționa fără forțele de securitate. Chiar și loialitatea acestora este acum pusă sub semnul întrebării. Nu există dovezi solide pentru afirmațiile opoziției privind dezertări în masă din armată sau din IRGC. Se crede că Gardienii Revoluției numără încă aproximativ 170.000 de oameni, în timp ce armata regulată, fondată pe vremea șahului, are circa 400.000 de militari. Totuși, IRGC nu este un monolit. Ea cuprinde un amestec complicat de interese religioase, economice și militare. Structura sa de comandă a fost grav afectată de războiul de 12 zile purtat cu Israelul vara trecută. Are acum puțin mai puțini reprezentanți în consiliul de securitate decât armata, ceea ce sugerează că influența sa este în scădere. Unii comandanți ai IRGC ar putea alege, în cele din urmă, autoprotecția în locul fidelității. „Este loial Iranului, nu lui Khamenei”, insistă un oficial.
Deocamdată, Khamenei încă trage sforile. El se poate baza pe un nucleu dur — aproximativ 13,5 milioane de alegători (față de 16,3 milioane pentru Pezeshkian, într-o populație de peste 90 de milioane) care au susținut un candidat radical la ultimele alegeri — și pe un grup mai larg care ar putea prefera tirania haosului. Pentru acest segment, concesii limitate ar putea fi suficiente. Un oficial propune o amnistie și discuții cu grupările monarhiste și alte grupuri de opoziție din exil — cu condiția ca acestea să accepte principiile islamice ale statului.
Deasupra tuturor planează însă sabia lui Damocles reprezentată de Donald Trump. Se pare că o forță navală de dimensiuni comparabile cu cea pe care a mobilizat-o înaintea atacului de vara trecută se îndreaptă din Asia spre Golf. Acest lucru trebuie să concentreze mințile la Teheran. Mai bine schimbare din interior, spune un negustor cu legături cu regimul, decât o schimbare impusă din exterior.
