Festivalul Săptămâna Haferland, o atracție pentru turiștii din România și din străinătate

Haferland

Ediția aniversară a celui mai mare festival dedicat culturii și tradițiilor săsești, inițiat  în 2012, de către Fundația M&V Schmidt și Fundația Peter Maffay – Tabaluga, a fost sărbătorită între 29 -31 iulie, în 10 sate din Țara Ovăzului.


<< Festivalul Săptămâna Haferland s-a desfășurat, pentru al doilea an consecutiv, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, E.S. domnul Klaus Werner Iohannis. Acest fapt a adus o însemnătate deosebită ediției aniversare, sărbătoarea unui deceniu de cultură și tradiție în Țara Ovăzului.

Vizitatorii, care au ajuns în acest sfârșit de săptămână în regiunea săsească din Transilvania, cuprinsă între Brașov și Sighișoara, s-au bucurat de un program cultural variat, oferit atât de formații tradiționale săsești din România, cât și din Germania.

Astfel, publicul a călătorit în timp pentru a redescoperi muzica de fanfară de altă dată, dansurile și cântecele tradiționale săsești, piesele de teatru în limba săsească, expoziția de costume tradiționale săsești, concertele de orgă în bisericile fortificate, concertele de pian, precum și meșteșugurile tradiționale din această minunată zonă – cum ar fi pictura pe ceramică, lemn, sticlă și pânză, pielăritul și pâslitul. De asemenea, în cadrul programului au avut loc o prelegere despre viața și tradițiile sașilor transilvăneni, susținută de Conf. Dr. Lucia Adina Nistor de la Catedra de Germanistică a Facultății de Litere a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, o dezbatere publică despre “Rolul comunității în satele din Haferland” moderată de Cătălin Ștefănescu, precum și o lansare de carte, semnată de Dagmar Dusil. Vizitatorii festivalului s-au putut bucura de specialitățile culinare din zonă, care nu au lipsit în niciunul dintre cele 10 sate participante la festival.

Finalul fiecăreia dintre cele 3 zile ale festivalului Săptămâna Haferland s-a încheiat cu dans și multă voie bună la balurile tradiționale săsești organizate în Cloașterf, Criț și Viscri.

Cea de-a X-a ediție a festivalului cultural Săptămâna Haferland a fost concentrată pe copii și tineri, cei care reprezintă viitorul acestei țări. Elementele principale ale ediției de anul acesta au fost promovarea educației interculturale și conservarea mediului înconjurător.

Programul festivalului a inclus reprezentații speciale oferite de Kulturwerk der Siebenbürgen Sachsen din Germania, Forumul Democrat German din Sighișoara și Forumul Democrat German din Timișoara, piese de teatru în limba germană și recitaluri de muzică oferite de studenții Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, un program cultural muzical prezentat de elevii din proiectul educațional After-School al Fundației Tabaluga, dansuri populare și cântece folclorice oferite de Ansamblul Junii Săceleni din Săcele, dansuri și cântece oferite de tinerele talente din zona Haferland.

De asemenea, programul a inclus, pe lângă activitățile specifice tradițiilor și culturii săsești,  lansarea în avanpremieră a cărții pentru copii „Cip și Cirip sau Lumea magică a mamei și a fetiței ei”, scrisă de Veronica Schmidt și fiica ei Ann-Kathrin Schmidt. Un alt moment important al festivalului a fost lansarea cărții „Întoarcerea la România” a E.S. Ambasadorul Israelului în România, David Saranga, despre activitatea sa diplomatică în țara noastră.

“Am inițiat în 2012, alături de Peter Maffay, un proiect important, de suflet pentru mine, Săptămâna Haferland. An de an, festivalului i s-au alăturat instituții guvernamentale culturale, instituții publice, organizații publice și private, parteneri și jurnaliști, care au susținut dezvoltarea acestuia. Iată-ne astăzi ajunși la ediția aniversară, care marchează un deceniu de promovare a culturii și tradițiilor săsești din Transilvania. Săptămâna Haferland a demonstrat în toți acești ani că a devenit un ambasador al Țării Ovăzului, o platformă de promovare a antreprenorilor locali și a contribuit decisiv la dezvoltarea potențialului turistic al zonei. Pe această cale le mulțumesc celor care s-au alăturat festivalului Săptămâna Haferland la ediția sa aniversară.”, a declarat domnul Michael Schmidt, Președinte al Fundației M&V Schmidt și cofondator al festivalului cultural Săptămâna Haferland.

Întreaga comunitate și turiștii prezenți la festival au fost onorați de prezența Președintelui României, E.S. domnul Klaus Werner Iohannis: “De zece ani, Festivalul „Săptămâna Haferland”  este un bun exemplu al modului în care pot fi făcute lucrurile, cu multă dăruire, pasiune și respect pentru tradiții. Felicit organizatorii pentru toate eforturile depuse și pentru contribuția esențială adusă prezervării tradițiilor și patrimoniului săsesc!

Prin proiecte ca cel pe care îl derulați, Festivalul Haferland, România este cunoscută și apreciată ca spațiu al valorificării identităților și al prețuirii relațiilor interumane, temelii ale dezvoltării durabile.

Autoritățile publice, îndeosebi cele locale, împreună cu cetățenii trebuie să înțeleagă că au responsabilitatea de a contribui la păstrarea tradițiilor și la protejarea autenticității peisajului cultural, pentru a oferi viitoarelor generații oportunitatea de a-și cunoaște, înțelege și valorifica rădăcinile identitare.

În România anului 2022, cultura și tradițiile minorităților naționale sunt apreciate și promovate, iar plus-valoarea adusă de acestea este recunoscută de societate. România va continua să apere drepturile și interesele minorităților sale și să depună eforturi pentru a construi o societate cât mai incluzivă și tolerantă. Crezul european „Unitate în diversitate!” este întărit de evenimente precum Festivalul Haferland.

„Sunt convins că Festivalul Haferland va continua și în anii următori cu ediții la fel de frumoase”, a declarat Președintelui României, E.S. domnul Klaus Werner Iohannis.

De asemenea, E.S. domnul Markus Söder, prim-ministru al Landului Bavaria, care a acordat Înaltul Patronaj din partea germană, a transmis un  mesaj pentru a marca acest moment special din istoria festivalului Săptămâna Haferland.

La eveniment, gazdelor, domnului Michael Schmidt și doamnei Veronica Schmidt – președintele și vicepreședintele Fundației M&V Schmidt, li s-au alăturat oficialități precum: E.S. domnul Nicolae Ciucă, prim-ministrul României, E.S. doamna Barbara Stamm – Președinte al Parlamentului Landului Bavaria (2008-2018), E.S. doamna Sylvia Stierstorfer – Însărcinată a guvernului bavarez pentru germanii imigrați din țările  est europene,  E.S. domnul Bogdan Aurescu, Ministrul Afacerilor Externe,  E.S. domnul Cătălin Predoiu – Ministrul Justiției, E.S. domnul Lucian Bode – Ministrul Afacerilor Interne, E.S. domnul Lazăr Comănescu, Secretar general al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră,  Rareș Bogdan – Membru al Parlamentului European, E.S. domnul Georgian Pop, Președinte al Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, domnul Alexandru Muraru – Deputat, domnul Marilen Gabriel Pirtea – Deputat, Rector al Universității de Vest din Timișoara, E.S. domnul Emil Hurezeanu, Ambasador al României în Austria (cofondator al festivalului Săptămâna Haferland), E.S. domnul Peer Gebauer – Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, E.S. domnul Andrew Noble – Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, E.S. domnul David Saranga – Ambasadorul Statului Israel în România, E.S. doamna Adriana Stănescu – Ambasadorul României în Republica Federală Germania, E.S. domnul Dan Mihalache – Ambasadorul României în Cipru, E.S. doamna Adelheid Folie – Ambasadorul Republicii Federale Austria în România, E.S. domnul Gabriel Bologan – Ambasadorul României în Spania, E.S. domnul Bernd Fabritius – Președinte al Federației Germane a Expulzaților (BdV), domnul Reiner Lehni – Președintele Asociației Sașilor Transilvăneni în Germania, domnul Martin Bottesch – Președintele Forumului Democrat al Germanilor din Transilvania, E.S. doamna Kerstin Ursula Jahn, Consulul Republicii Germane la Sibiu, E.S. domnul Andreas Huber, Consul Onorific, Consulatul Austriei la Sibiu,  domnul Thomas Șindilariu, subsecretar de stat, Departamentul pentru Relații Interetnice, Guvernul României, domnul Andrei Pleșu – Președintele Forumului de Cooperare Bilaterală Româno – German și Gheorghe Hagi, legendă a fotbalului românesc.

 Partenerii festivalului ediției aniversare

Ediția aniversară a festivalului cultural Săptămâna Haferland a fost realizată în parteneriat cu Ministerul Culturii, Consiliul Județean Brașov, Remarul 16 Februarie, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Sennheiser, CEC Bank, Arsis, CON-A, Rompetrol, Fundația Bosch România, Transavia, Theodora Golf Club, MHS Truck & Bus, Automobile Bavaria, Almdudler, Karpaten Meat Siebenbürgen precum și Maurer Imobiliare.

De asemenea, partenerii locali implicați în organizarea festivalului sunt Fundația M&V Schmidt, Fundația Tabaluga/ Peter Maffay Stiftung, Fundația Mihai Eminescu Trust, Fundația ADEPT Transilvania, Asociația Nowero, Primăria Rupea, Asociația Descoperă Archita și Asociația Vecinătatea Femeilor din Saschiz, Asociația Medical Creștină Lukas Spital Laslea.

Fiind o ediție deosebită, festivalul Săptămâna Haferland s-a bucurat și de sprijinul unor parteneri germani, precum: Ministerul pentru Familie, Muncă și Asistență Socială al Landului Bavaria, Asociația Sașilor Transilvăneni din Germania, Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania.

Programul ediției aniversare a putut fi urmărit pe https://www.facebook.com/haferland, https://www.instagram.com/saptamana_haferland/ și pe www.haferland.ro. >>

Centenar | Sărbătoare în stil săsesc pentru cel mai vârstnic membru al comunitații

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here