Efectele politicii: Primul caz înregistrat de psihoză declanșată de Brexit

Sursa: Pixabay

Schimbările politice majore pot afecta grav sănătatea mintală, a avertizat un medic britanic, la prezentarea primului caz înregistrat de psihoză declanşată de Brexit, relatează marţi Press Association, potrivit Agerpres.

Pacientul, un bărbat trecut de 40 de ani, a început să aibă halucinaţii şi sănătatea sa mintală s-a deteriorat rapid la scurt timp după rezultatele referendumului privind Brexit din vara lui 2016.

A devenit tot mai îngrijorat de incidente rasiste şi, după ce a fost internat la psihiatrie, a declarat că îi este ruşine că e britanic.

Soţia sa a relatat că, după referendum, bărbatul a început să petreacă mai mult timp pe social media, nu mai putea să doarmă, credea că este spionat şi că discuţiile de la radio îl vizează direct pe el, a spus medicul său, Mohammad Zia Ul Haq Katshu, precizează Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here